Trei coruri caransebeşene, la Festivalul ,,Iosif Velceanu”


Dirijorul prof. Iosif Velceanu a văzut lumina zilei la mijlocul secolului al XIX-lea, în comuna Văliug, situată la poalele Muntelui Semenic. A urmat cursurile Şcolii normale române din Caransebeş, apoi ale celei maghiare din Debreţin. Liceul l-a făcut la Timişoara, unde şi-a luat şi bacalaureatul. Studii de specialitate a urmat la Universitatea din Budapesta, la Academia din Viena şi la Universitatea din Cluj, unde a obţinut diploma de profesor. Ca absolvent al Şcolii normale, a reorganizat Reuniunea decântări din Bocşa Montană, reactivând corul mixt, cu care a prezentat mai multe concerte. După ce s-a stabilit în Reşiţa Montană, în anul 1899 a reînfiinţat Reuniunea română de cântări şi muzică, al cărei cor l-a dirijat timp de 15 ani. Această reuniune, compusă din muncitori de fabrică şi mineri, a devenit una dintre cele mai de frunte societăţi corale din Banat. La festivalul desfăşurat la Arenele Romane din Bucureşti, în 1906, a fost premiată cu Medalia de aur. Iosif Velceanu a fost mulţi ani şi dirijorul corului german Lira din Reşiţa Montană, compus din muncitori, care a fost însă dizolvat de către stăpânirea maghiară. Ajuns în Timişoara, a reorganizat Cohorta Cercetaşilor Principele Glad, formând Corul Cercetaşilor, cu care a prezentat piesele teatrale Ileana, de Vasile Alecsandri, şi Inocenţa, comedie cu cântece într-un act de I. Velceanu. Cu ocazia Emulării CorurilorşiFanfarelordin Banat, Corul Cercetaşilor, instruit şi condus de el, a intonat piesa Moţul ladrum, de Ion Vidu. Iosif Velceanu a fost şi dirijorul Corului sârbesc din Timişoara. Cu sprijinul lui A. Cosma, dr. L. Georgevici, Ioan Oprea, şi al medicului dr. G. Crăciun, a înfiinţat, sub ocupaţia sârbească, Societatea corală Doina din Timişoara, la care a fost şi primul director. Pe parcurs a reorganizat şi dirijat mai multe coruri din Banat, inclusiv lucrări muzicale cu motive populare, create de el însuşi. Profesorului Iosif Velceanu i s-au conferit Medalia de aur, cu ocazia Festivalului din 1906, de la Arenele Romane din Bucureşti, precum şi Răsplata muncii pentruînvăţământ, clasa I.

În memoria acestui mare dirijor şi compozitor, Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin organizează în fiecare an, în luna decembrie, Festivalul de muzică corală care-i poartă numele. Duminică, 15 decembrie, manifestarea, ajunsă la cea de a XXVIII-a ediţie, a avut loc la Catedrala „Schimbarea la Faţă” din Reşiţa, la festival participând Corala „Lira” a Consiliului Local şi Primăriei Reşiţa, Corul Catedralei „Schimbarea la Faţă” Reşiţa, Corul „Franz Sturmer”, al Forumului Democrat German din Reşiţa, toate dirijate de prof. Elena Cozâltea, Corul „Tibiscum”, al Facultăţii de Teologie Caransebeş, Corul „Învierea Domnului”, al Episcopiei Caransebeşului, ambele dirijate de pr. prof. Gheorghe Tistu, Corul „Gheorghe Dobreanu”, al Catedralei Ortodoxe „Sf. Gheorghe”, Caransebeş, dirijor prof. Mariana Poneţchi, şi Corul Asociaţiei Învăţătorilor Bănăţeni din Timişoara, dirijat de prof. Iancu Horvath.

Festivalul a fost deschis, ca de fiecare dată, de către directorul CJPCPCT Caraş-Severin, prof. Gheorghe Ţunea, prezentator fiind Dan Liuţ, realizatorul emisiunilor folclorice la Banat TV. Participanţii au primit Diploma Festivalului şi două cărţi de specialitate – „Reflex” şi „Nedeia”, editate de CJPCPCT Caraş-Severin.

Ştefan ISAC