Aşa cum există Ţara Haţegului, Ţara Bârsei sau Ţara Lăpuşului, pentru a aminti doar trei entităţi bine definite într-un spaţiu geografic, există şi o „Ţară a Gugulanilor” în Banatul de Munte, cu deosebirea că nu poate fi stabilit cu exactitate teritoriul său, sarcină pe care ar trebui s-o rezolve sociologii, pornind şi de la termenul de „gugulan”, un uşor peioratism care nu a supărat pe nimeni, adresat celor din zona de deal şi de munte, care cutreierau mai ales satele din pusta bănăţeană pentru a-şi vinde fructele şi încărcând căruţele cu porumb şi grâu, atât de necesare pentru hrana proprie şi cea a animalelor.
Fără a fi consemnat oficial undeva, centrul gugulanilor a fost dintotdeauna oraşul Caransebeş, poate şi pentru faptul că zona astfel numită s-a suprapus peste fosta Graniţă militară bănăţeană, care din anul 1838 avea reşedinţa în Caransebeş.
Turismul şi interesul pentru odihnă, într-un climat natural cât mai prielnic, dar care să desfete totodată şi ochiul şi să revigoreze trupul, s-au născut în Banatul de est mai întâi la Băile Herculane, creaţie romană, unde apele termale, nealterate, făceau minuni pentru cei care sufereau de anumite boli.
S-au adăugat mai apoi şi alte amenajări, mai ales cu destinaţie turistică, în zona Oraviţa – Anina – Poneasca, la sfârşitul secolului al XIX-lea.
În perioada interbelică, Băile Herculane au rămas „Perla Europei”, vizitată anual de mii de turişti, începând cu şefi de state, membri ai unor familii regale, miniştri, generali şi ofiţeri, scriitori şi cercetători de renume.
Dar tot în aceeaşi perioadă Caransebeşul, prin cartierul Teiuş, aşezat pe partea stângă a râului Timiş şi a căii ferate Bucureşti – Timişoara, îşi descoperă valenţele de staţiune de odihnă şi sport.
Mai întâi etnici maghiari şi germani au cumpărat terenuri în primul deceniu al secolului al XX-lea şi au început să construiască vile impozante, dând conturul unui cartier care treptat s-a extins şi datorită căilor de acces create şi a extinderii iluminatului electric.
În anul 1931 s-a constituit, pe lângă Primăria oraşului Caransebeş, o comisie locală „climatică”, cu scopul de a promova Teiuşul prin diferite forme:
– înfiinţarea unei halte CFR pentru a facilita direct accesul în Teiuş;
– amenajarea pe timpul verii a plajei de pe malurile râului Timiş, aflat în imediata apropiere;
– amenajarea unor terenuri de tenis şi a unei popicării;
– amenajarea pe timpul iernii a unui patinoar într-o curte particulară;
– promovarea pescuitului în râul Timiş;
– organizarea de excursii spre Muntele Mic şi Ţarcu;
– angajarea în anumite zile din timpul săptămânii a muzicii militare de la unităţile militare din oraş.
În 1932, când Teiuşul era deja declarat staţiune climaterică, cartierul beneficia de vila pension „Popov”, cu 22 de camere, şi de restaurantele „Popov”, „Mimler” şi „Lexman”. În curtea familiei Mimler se amenaja iarna patinoarul.
Interesul pentru Teiuş a crescut constant în epocă, dovadă că în anul 1936 Oficiul Naţional de Turism a clasat Caransebeşul şi Teiuşul între localităţile climaterice.
Din punct de vedere peisagistic, în anul 1939 Primăria Oraşului Caransebeş a aprobat o sumă de 7.300 de lei pentru plantarea de tei, pe locul viran atunci la trecerea peste podul de lemn de peste Timiş, în stânga aleii care ducea către halta CFR Teiuş. Se intenţiona transformarea acelui teren, utilizat pentru păşunat, în parc.
Evenimentele politice grave din Europa anilor 1940 – 1945, care au inclus şi România, au împiedicat dezvoltarea staţiunii Teiuş, dar cartierul se va bucura, începând cu anul 1948, de un interes sporit, devenind loc de distracţii cu ocazia marilor sărbători comuniste (1 mai, 23 august, 7 noiembrie). S-au plantat arbori din specii rare, s-a construit scena pentru spectacole, se intenţiona crearea unui mare parc care să includă şi malul drept al râului Timiş, solicitându-se propuneri de la câţiva specialişti în arhitectură peisagistică.
În paralel cu activitatea desfăşurată de Comisia locală pentru cură şi turism pentru Teiuş, în 19 martie 1935 s-a înfiinţat la Caransebeş Clubul Turistic Bănăţean, care şi-a propus „protecţia naturii şi dezvoltarea turismului şi alpinismului sub toate formele”. Iniţiatori au fost Isac Rădulescu, care va fi ales preşedinte al Clubului, şi ing. Pavel Goanţă, silvicultor cu bun renume la Comunitatea de Avere din Caransebeş.
Prima Adunare generală a avut loc la 2 aprilie 1935, în Sala de festivităţi a Primăriei. În Comitetul de conducere al Clubului au fost aleşi funcţionari ai Primăriei, ingineri silvici, un farmacist, un contabil şi un profesor.
Din „Gazeta Oficială a Comunităţii de Avere” aflăm că Clubul Turistic Bănăţean şi-a propus să promoveze turismul, să protejeze natura, să dezvolte alpinismul, să promoveze cercetările ştiinţifice în zona Banatului de Munte, din punct de vedere geografic, istoric, etnografic şi toate ramurile ştiinţelor naturale, apoi să apere monumentele naturii şi pe cele istorice.
Este perioada în care profesorul Alexandru Borza, de la Universitatea din Cluj, face cercetări botanice de mare interes în zonă.
În aceeaşi publicaţie apare un articol intitulat „Clubul Turistic Bănăţean din Caransebeş”, prin care se atrage atenţia asupra frumuseţilor zonei, din care redăm următorul pasaj edificator: „Banatul nostru, îndeosebi regiunile noastre grănicereşti cu Masivele lor: Ţarcu, Muntele Mic, Bloju, Baicu, Mătania, Nedeia, Godeanu, Gugu, apoi Semenic, constituiesc o adevărată atracţiune pentru străinii cari admiră natura. Regiunile noastre grănicereşti, cu frumuseţile lor alpine, concurează chiar şi cu regiunile elveţiene, cunoscute ca unele dintre cele mai frumoase regiuni din lume. Pe munţii noştri împodobiţi cu floarea-reginei (numită şi semenic) sare zburdalnic capra neagră, în desişul codrilor noştri trăieşte viaţă de suveran ursul – durere, ambele specii pornite pe povârnişul pieirei –, iar pâraiele noastre de munte sunt înzestrate cu cel mai nobil peşte din lume, cu păstrăvul nostru de munte. O regiune astfel hărăzită de Creator trebuie să devină o comoară pentru populaţia care o locuieşte”.
În luna noiembrie 1935, aceeaşi publicaţie, analizând activitatea Clubului Turistic Bănăţean, informa că turismul se dezvoltă mulţumitor pe Muntele Mic, unde au fost ridicate câteva construcţii: clădirea Asociaţiei funcţionarilor municipali din Timişoara, cabana militară ridicată de Batalionul 11 Vânători de munte din Caransebeş, cabana Clubului Rotary din Timişoara, vila Comunităţii de Avere şi Uzina electrică.
Tot în anul 1935 a început ridicarea Crucii de pe Muntele Mic, înaltă de 28 de metri şi pusă în lumină de la mare distanţă, datorită numărului mare de becuri montate pe ea.
În anul 1936, activitatea Clubului Turistic Bănăţean a fost foarte rodnică, impunându-se a fi menţionate următoarele realizări:
1. Apariţia, la începutul lunii iunie, a publicaţiei „C.T.B.” („Clubul Turistic Bănăţean”), la Caransebeş, ca organ de propagandă pentru frumuseţile naturale ale Banatului grăniceresc;
2. Ridicarea Monumentului Turismului la Ruschiţa, singurul de acest fel din ţara noastră;
3. Participarea la sfinţirea vilelor „Brădişor” şi „Bela Vista” şi a impozantei Cruci de pe Muntele Mic, în zilele de 11 – 12 iulie 1936.
Semnalăm despre „Monumentul Turismului” două articole din „C.T.B” cu informaţii foarte preţioase pe care le redăm în continuare: „Datorită dragostei ce o poartă dl. cons. I. Bibel regiunii admirabile din jurul Ruschiţei, Clubul nostru este în posesiunea unui bloc de marmură pentru ridicarea unui monument al turismului. Monumentul a şi fost executat după planurile întocmite de Serviciul tehnic al Exploatării de marmură, prin contribuţia materială a dlui cons. I. Bibel şi a Clubului nostru, sub supravegherea devotatului nostru membru, dl. ing. V. Magdaş. Câteva zile ne mai despart de clipa dezvelirii acestui unic monument închinat unei mişcări de regenerare şi ca o expresie palpabilă a neţărmuritei dragoste ce avem pentru frumuseţile scumpei noastre patrii”. („C.T.B.”, an I, nr. 11 – 12, 25 mai 1937, p.5)
Şi tot sub titlul „Monumentul Turismului”, semnat N.D., a apărut un articol măgulitor pentru zonă, pentru bogăţiile naturii şi cei care iubesc turismul: „O nouă frunză de laur îmbogăţeşte cununa biruinţelor repurtate de tânărul nostru Club în timpul relativ scurt de când a luat fiinţă. În fermecătoarea regiune a Ruschiţei, cu munţi de marmoră de Pantelic sau Paros, în care se eternizau, încă din cele mai vechi timpuri, idei, gânduri, fapte şi oameni, în această încântătoare ambianţă în care natura şi-a turnat tot farmecul ca într-o fecioară pudică ce-şi ascunde discret graţiile, pe locul numit «Şapte izvoare», la o înălţime de 800 metri, s-a ridicat Monumentul Turismului. Pentru zilele noastre…înălţarea unui monument în sânul naturii, înconjurat de minunatul parc al Creaţiunii în care limpezimea izvoarelor se întrece cu frumuseţea pădurilor de brazi, este un act ce iese din comun. (…) Monumentul Turismului devine un simbol al reconcilierii între cele două forţe – forţa stăpânitoare a omului şi forţa creatoare a naturii”. („C.T.B.”, an II, nr. 1-4, 26 iulie 1937, p.1-2)
Pe soclul monumentului, acum amplasat la intrarea în localitatea Rusca Montană, ing. V. Magdaş a încrustat patru versuri:
„Turistule, ajuns sub poala pădurii,
Aruncă năcazul şi patima urii.
Încearcă să prinzi din legile firii
Scânteia divină, virtutea iubirii”,
pornite din sufletul unui iubitor al naturii, în mijlocul căreia se primenea şi se purifica. Totodată este şi un îndemn pentru o nouă conduită în relaţia om – natură, promovată cu atâta generozitate de iubitorii de turism din Banat.
Constantin BRĂTESCU
