În data de 30 mai, cu ocazia inaugurării Monumentului „Aripi”, dedicat memoriei luptătorilor din Rezistența anticomunistă (1945-1989), Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat Decretul de decorare a unor foști deținuți politic. Astfel, în semn de înaltă apreciere a înaltei ținute morale, pentru demnitatea cu care au militat pentru democrație, plătind cu propria lor libertate pentru curajul de a se fi împotrivit regimului totalitar comunist, Președintele României a conferit Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler preacuviosului părinte Nicolae Tomaziu, Elenei Ion-Arnăuțoiu, lui Nicolae Ciurică, din Teregova, și lui Dumitru Moldovan.

Miercuri, 3 august, trei dintre aceștia și-au primit, la Palatul Cotroceni, decorațiile, personal de la Președintele Klaus Iohannis. Cu această ocazie, Președintele României a spus:

„În prima zi ca Președinte al României, am decorat un fost deținut politic. Așa am ales să-mi încep mandatul, pentru că mi-am propus atunci şi am promis că voi onora toate valorile din societatea românească. Iar foştii deţinuţi politic sunt un exemplu de altruism şi tenacitate. Aţi fost persecutaţi de Securitate şi supuşi unui regim inuman de detenţie, dar aţi continuat să luptaţi şi să credeţi cu tărie în adevăr şi libertate. Este o onoare să decorez astăzi trei persoane cu vârste cuprinse între 85 şi 100 de ani, dar care îşi poartă anii cu atâta nobleţe şi seninătate. Aţi parcurs aproape un secol de istorie, aţi suferit sub un regim totalitar şi iată că acum, după zeci de ani, eforturile şi suferinţele dumneavoastră sunt recunoscute. Daţi-mi voie să vă felicit încă o dată pentru această distincţie şi să vă asigur că voi face în continuare tot ce îmi stă în putere pentru ca memoria celor care au luptat împotriva regimului comunist să fie onorată şi cultivată, atât de către membrii societăţii româneşti, cât şi de către o instituţie serioasă: un Muzeu al comunismului, proiect care va prinde contur cât de curând. Numele dumneavoastră, precum şi al tuturor celor care s-au sacrificat pentru generaţiile de astăzi, nu trebuie date uitării. Ele reprezintă un exemplu de luptă contra nedreptăţilor şi tiraniei!”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Nicolae Ciurică are 85 de ani, stă la Teregova și este ultimul supravieţuitor din Caraș-Severin al luptei anticomuniste. A luptat patru ani, în perioada 1950-1954, a scăpat din opt încercuiri, s-au tras asupra lui șase gloanțe, însă toate au trecut prin sacul cu merinde, iar unul a perforat Noul Testament, pe care îl avea în raniţă şi pe care îl păstrează cu sfinţenie şi în ziua de astăzi, fiindcă i-a salvat viaţa. Pentru toate acestea, a stat zece ani în închisoare.

Nicolae Ciurică s-a născut la Titerleşti, lângă Baia de Aramă, Mehedinţi, și a intrat în lupta anticomunistă în 1948, tatăl său fiind omul de legătură al Colonelului Ion Uţă, cel care avea să moară în luptă pe Valea Almăjului, în 12 februarie 1949. În acelaşi an, tatăl său a fost descoperit, arestat şi condamnat la un an de închisoare, iar el a devenit om de legătură. În 1950, a fost trimis cu o scrisoare la un alt om de legătură, din Sacu, dar a fost prins de Securitate, reușind totuși să scape sărind din tren. Atunci s-a adăpostit la grupul de partizani şi a rămas acolo.

În noiembrie 1950, la Domaşnea, Nicolae Ciurică scăpa dintr-o încercuire formată de trei cordoane de securişti, iar un an mai târziu dintr-o alta, la un canton din pădurile Semenicului. Atunci l-au nimerit gloanţele în sacul cu merinde şi în Noul Testament.

„Eu nu l-am văzut pe Dumnezeu, dar i-am simţit puterea, şi nu o dată. În 1952, era în luna august, am scăpat ca prin urechile acului de o încercuire în care un camarad a fost prins, iar pe unul l-au rănit la cap şi a murit pe drum până la Caransebeş. Eu trebuia să merg în locul lui. Dar Dumnezeu m-a scăpat”. Octogenarul mai povesteşte că Securitatea l-a făcut să vorbească pe cel pe care îl prinsese, iar acesta le-a spus că, la începutul lui septembrie, Nicolae Ciurică urma să se întâlnească cu tatăl său într-o pădure. „În noaptea aceea, am ajuns la punctul de întâlnire, am înaintat un pic în pădure, exact între cele trei posturi cu câte cinci soldaţi, de existenţa cărora nu ştiam. Când am fost observaţi, s-a deschis focul asupra noastră. Cel mai apropiat militar, care, dacă ar fi tras, m-ar fi omorât cu siguranţă, avea să scrie în raport că i s-a blocat pistolul-mitralieră după primul cartuş… Cine i-a blocat arma, dacă nu puterea lui Dumnezeu? Pe urmă am luat-o la vale trăgând, dar m-am prins între două crengi şi am rămas înţepenit acolo. Am văzut, peste cap, soldatul cu pistolul pregătit, la doi metri de mine, nu ştiu cum m-am zbătut, dar m-am eliberat şi am început să trag, luând-o la fugă. Când am ajuns pe un câmp de ferigi, am văzut că îmi lipsea o opincă…”.

În același an, 1952, mama sa a murit, torturată de comuniști.

În data de 22 aprilie 1954, Nicolae Ciurică, împreună cu un camarad, a fost prins la Cornereva, în casa unui om de încredere, fiind trădați de un cunoscut. Nicolae Ciurică a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, din care a executat zece, la Gherla, Aiud, Jilava, Mina de Plumb şi Baia Mare.

„La Jilava eram vreo 120 de oameni închişi în subsol. Ne culcam seara unul lângă altul, pe jos, pe ciment, şi, dacă cumva unul se întorcea peste noapte, trebuia să ne întoarcem toţi, atât de înghesuiţi eram, ca sardelele. Într-un colţ era ciubărul cu apă şi tineta… După o vreme, ne-au mai dat câte o rogojină să dormim pe ea, dar nu la toţi. Pe urmă ne-au dat nişte paturi militare, dar fără saltele, numai barele de fier, pe care să dormim. Doar înainte de eliberare cu puţin timp ne-au dat paturi normale, dar n-aveai voie să stai pe ele decât de la stingere până la deşteptare. În rest, ne plimbam ca oile căpiate”.

Nicolae Ciurică a stat în celulă cu generalul de aviaţie Anton Marin, condamnat la 25 de ani de închisoare, ca şi criminal de război, pentru că a luptat în Rusia şi şi-a apărat patria. „Erau oameni deosebiţi, ofiţeri, preoţi, avocaţi, profesori… Dacă voiai, învăţai în închisoare orice limbă vorbită pe pământ”.

În 1964, Gheorghe Gheorghiu-Dej a semnat Decretul de eliberare a tuturor deţinuţilor politici. Atunci când a fost pus în libertate, a aflat că era „distrofic”. „Adică aveam 39 de kilograme, la un metru optzeci…”.

După eliberare, s-a stabilit la Teregova, unde a avut un atelier de tăbăcărie.

În timp ce stăteam de vorbă, Nicolae Ciurică şi-a amintit cu bucurie de un lucru pe care a ţinut să ni-l arate. E vorba despre o mică bijuterie din os, probabil din os de cal, găsit pe fundul unei gamele, care-i înfăţişează profilul. A fost sculptată  în 1958, la Gherla, de un coleg de celulă, inginer de profesie, cu ajutorul unei sârme. La un moment-dat a considerat-o pierdută, dar după câteva zeci de ani, cineva, spărgând fundaţia unei case vechi, a găsit-o. Acum vrea să o înrămeze în aur şi să i-o dea soţiei, să o poarte la gât.

Nicolae Ciurică are două Steaguri ale Casei Regale, iar la sărbători le arborează în faţa casei. „Pe timpul cât umblam prin pădure, aveam la pălărie tricolorul şi un ban de 100 de lei, cu portretul Regelui Mihai”. De fapt, într-una dintre camere, aranjate frumos, are două tablouri ale Regelui. A aşternut în faţa lor un steag şi ne-a provocat să fotografiem totul, dacă nu ne e frică. Nu ne-a fost…

Adrian CRÂNGANU

Foto: Petrică VELA