Inaugurat în luna mai a anului 2011, Centrul pentru îngrijirea persoanelor vârstnice de la Caransebeş funcţionează conform standardelor europene. Cu o capacitate de 50 de persoane, la ora actuală Centrul asigură asistenţă pentru 11 beneficiari. „Avem personal calificat, iar în data de 9 mai, avem organizat examen pentru încă şase posturi, deci, spun eu, acest Centru este unul dintre cele mai bune, mai frumoase şi mai dotate din ţară”, ne-a declarat Elena Amzoi, director al Direcţiei Judeţene de Asistenţă Socială Caraş-Severin. Beneficiarii serviciilor asigurate aici sunt posesorii unor poveşti de viaţă deosebite. Conform angajaţilor, aceştia nu îşi împărtăşesc dramele vieţii în dosare, dar, în urma discuţiilor, rezultă că aproape toţi au ce povesti. „În Centrul pentru persone vârstnice, fiecare bătrânel are câte o poveste destul de tristă”, a mai adăugat Elena Amzoi. Pentru a beneficia de serviciile instituţiei, cei în vârsta a treia trebuie să deţină rezultatele unei anchete sociale de la Primăria localităţii de unde provin, actele de identitate şi cuponul de pensie, indiferent de cuantumul său, din care 60 la sută revine Centrului.
Primul aşezământ de acest fel din municipiu, construit la standarde europene, are o capacitate de 50 de locuri. La fiecare două camere, în care sunt cazaţi câte doi bătrâni, a fost amenajat câte un grup sanitar dotat cu toate necesităţile. De asemenea, aici funcţionează o sală de mese, o sală pentru petrecerea timpului liber, una în care pot fi primiţi vizitatorii, iar accesul în camere se face numai pe bază de cartelă. Pentru protejarea persoanelor asistate aici, în fiecare cameră au fost montate sisteme de alarmă şi antipanică.
Investiţia în azilul de lux a fost una pe măsură. În baza proiectului aprobat în 2007, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a alocat pentru acest obiectiv 38 de miliarde de lei vechi, echivalentul a aproximativ 950.000 de euro, la care s-a mai adăugat o sponsorizare de 40.000 de euro din partea societăţii Alcoa, pentru mobilier şi cheltuielile cu utilităţile.
Carmen SENCO