Un caransebeşean, alături de Aurelian Temişan în filmul „Vacanţa”


Denis Imbrescu este un tânăr din Caransebeş, care, în 15 septembrie, va începe şcoala, el fiind elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „C.D. Loga”. Până aici, nimic neobişnuit. Ceea ce îl deosebeşte pe Denis de ceilalţi colegi este faptul că, în această vară, el a avut o altfel de vacanţă: de la sfârşitul lunii august şi până zilele trecute, a filmat, alături de Aurelian Temişan, Tudorel Filimon şi Monica Davidescu, lungmetrajul intitulat chiar… „Vacanţa”, primul film în care cuplul din viaţa de zi cu zi Aurelian – Monica joacă împreună.

Denis ne-a povestit că totul a început în luna martie, când, întâmplător, a aflat de pe internet despre organizarea unui casting pentru această producţie, în zece oraşe mari ale ţării, dar şi în Moldova şi chiar în Italia. Cum cel mai apropiat era Reşiţa, s-a înscris, alături de alţi 30 de tineri care nu împliniseră încă 18 ani, parcurgând cele trei probe – monolog, dicţie şi improvizaţie. „În unele oraşe au fost şi peste 100 de candidaţi pentru rolurile scoase la concurs, deci în total au fost extrem de mulţi. Castingurile din celelalte oraşe au mai durat câteva luni, aşa că abia în iulie am fost anunţat că din Caraş-Severin am fost selectaţi eu şi încă un tânăr din Reşiţa”, ne-a spus Denis.

Filmările propriu-zise au început în 23 august şi au fost realizate în mai multe locaţii, la Mangalia, Constanţa şi la Vama Veche. Denis îl interpretează pe Ionuţ, un tânăr vamaiot rebel, care stă împreună cu gaşca de opt prieteni în corturi, pe plajă, ei interferând cu un alt grup, care locuieşte la hotel. Music-hall-ul filmului aparţine cunoscutului compozitor Mihai Alexandru, regia este semnată de Tiberiu Rotărescu, producător şi director fiind Bogdan Alexe. Partener oficial în acest proiect naţional, în cadrul căruia se realizează anual câte un lungmetraj, este Televiziunea Română, cele mai cunoscute filme fiind „Revederea”, în 2012, şi „The Edge – La limită”, anul trecut.

La întrebarea ce l-a făcut să aplice la castingul în urma căruia a ajuns să joace alături de cele trei vedete, Denis a răspuns simplu – pasiunea pentru teatru. „Dacă până anul trecut nu am luat foarte în serios scenetele în care am jucat pe scena Casei de Cultură «George Suru» împreună cu colegii din trupa «Clipa’s», considerându-le doar un hobby, un mod plăcut de a-mi petrece timpul şi a mă distra, în ultima vreme mi-am descoperit cu adevărat pasiunea pentru teatru. Am fost sprijiniţi în demersul nostru artistic de doamna dirigintă Cecilia Clipa, iar cel care m-a încurajat mereu a fost profesorul de limba română, Nicolae Borlovan”, a mai spus Denis.

Discuţia cu tânărul caransebeşean am purtat-o într-una din zilele în care acesta a avut un scurt răgaz între filmările de după-amiază şi cele de seară. „Când am ajuns aici, am fost puţin timorat, nu cunoşteam pe nimeni şi am stat mai retras. În plus, impactul cu platoul şi cu filmările a fost foarte intens, totul fiind complet diferit de scena şi de teatrul cu care eram eu obişnuit. Acum e altfel, dar experienţa trăită m-a făcut să înţeleg că asta e ceea ce vreau să fac mai departe în viaţă”, a mai spus Denis Imbrescu.

Premiera lungmetrajului „Vacanţa”, în care va apărea și tânărul caransebeșean, va avea loc anul viitor.

Bogdan NAUM