Un cărăşean, la conducerea CDR Vest


În sala de ședințe a Consiliului Judeţean Caraș-Severin a avut loc recent şedinţa Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest. Subiectele aflate pe ordinea de zi a ședinței au vizat atât activitatea CDR Vest, cât și activitatea Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest și acțiunile de internaționalizare și de promovare a Regiunii Vest.

În cadrul acestei ședințe a fost ales noul președinte al CDR Vest – Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, precum și vicepreședintele acestuia – Iustin-Marinel Cionca-Arghir, președintele Consiliului Județean Arad, mandatul acestora fiind de un an.

Printre documentele supuse aprobării membrilor CDR Vest a fost hotărârea privind actualizarea traseelor de drum județean propuse la nivel regional pentru accesarea de finanțări în cadrul unui nou apel de proiecte pentru Axa prioritară 6 – „Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională” a Regio-POR 2014-2020, această actualizare a listei de drumuri vizând în mod special județul Caraș-Severin.

Stadiul activităților de internaționalizare derulate de ADR Vest a fost, de asemenea, prezentat membrilor CDR Vest. În cadrul acestui punct de pe ordinea de zi au fost prezentate proiectele implementate și activitățile de promovare/informare cu privire la Regiunea Vest, parteneriate inter-regionale și intra-regionale coordonate, schimburile de bune practici inter-regionale facilitate pentru companiile din Regiunea Vest, precum și activitățile consorțiului coordonat de ADR Vest, ce este partener în cadrul Enterprise European Network – rețea ce sprijină întreprinderile mici și mijlocii să își dezvolte potențialul inovativ și de afaceri în vederea creșterii competitivității acestora și a dezvoltării lor inteligente și durabile.

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest este alcătuit din preşedinţii Consiliilor judeţene şi din câte un reprezentant al fiecărei categorii de Consilii locale municipale, orăşeneşti şi comunale din fiecare judeţ al regiunii.

Bianca METEŞ