Aşezarea Banatului în albia sa naturală numită România Mare, nu atât prin actul istoric prezentat şi votat la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918, cât mai ales după şase luni de aşteptare încordată, prin intrarea trupelor române în Banat în ziua de 21 iulie 1919, continuată şi în ziua următoare, prilej de imensă bucurie a populaţiei Caransebeşului, cu mari speranţe de progres şi bunăstare pentru un popor harnic, neînvăţat cu umilinţa şi supunerea oarbă, a grăbit un proces de integrare rapidă în noile structuri statale ale întregului Banat românesc cu instituţiile sale, unele cu o istorie mai îndelungată sau mai scurtă chiar şi în cadrul statului maghiar.

Cei care călcau în vara anului 1919 în oraşul Caransebeş, venind ca fraţi din Vechiul Regat sau de oriunde, erau impresionaţi în mare măsură de trei clădiri reprezentative: Palatul Comunităţii de Avere construit în 1901, clădirea Primăriei orăşeneşti inaugurată la 20 septembrie 1903, şi de acum cea a Liceului românesc care primise numele lui Traian Doda, generalul care s-a implicat încă din anii 1879-1881 pentru înfiinţarea unui liceu românesc în Caransebeş, pentru fiii de foşti grăniceri, fiind susţinut de aceştia.

Nu deţinem date despre vizite importante, dar bănuim că au fost destul de multe în clădirile Comunităţii de Avere şi Primăriei orăşeneşti, poate cele mai multe din interese de ordin economic, social şi administrativ.

Însă apreciem peste timp iniţiativa lăudabilă a primului director român al liceului caransebeşan, profesorul Sabin Evuţian, de a introduce o Carte de aur în care să se consemneze impresii în urma vizitelor unor personalităţi, grupuri de intelectuali, studenţi şi profesori ai unor instituţii superioare de învăţământ, ofiţeri şi generali, dar şi oameni politici.

Clădirea liceului propaga cu intensitate o sensibilitate naţională gâtuită timp de cinci ani, anterior verii anului 1919.

Cartea de aur a Liceului „Traian Doda”, care în această toamnă aniversează 100 de ani de la darea în folosinţă a impunătoarei sale clădiri în septembrie 1914, consemnează impresii, începând cu 15 iulie 1922, ale unor vizitatori care au rămas încântaţi de atmosfera şcolară, starea localului, dăruirea şi profesionalismul corpului didactic.

Dar şi înainte de 15 iulie 1922, a primit liceul caransebeşean, cu o solemnitate pe care doar o bănuim, vizite ale unor personalităţi din spaţiul naţional, pe care le amintim, necunoscând dacă şi-au lăsat impresiile pe vreun petic de hârtie: generalul Nicolae Cena din Mehadia, fostul prim-ministru din perioada 27 septembrie-30 noiembrie 1919, Arthur Văitoianu, dr. George Dobrin din Lugoj – primul prefect român al judeţului Caraş-Severin, aceştia în anul şcolar 1919-1920.

În cel următor, corpul profesoral, împreună cu elevii au întâmpinat oaspeţi la fel de însemnaţi precum: dr. Nicolae Bălan – Mitropolitul Ardealului, generalul Bucur Badescu, aflat la începutul războiului sub comanda generalului-erou Ion Dragalina şi care în 21 iulie 1919 călca în fruntea trupelor Armatei Române pe pământul acestui străvechi oraş românesc, apoi generalul Găvănescul şi Constantin Kiriţescu – inspector general al Ministerului Instrucţiunii.

Anuarele şcolare ale liceului consemnează cu mândrie aceste vizite care au contribuit la cunoaşterea atmosferei de muncă din tânărul liceu românesc şi totodată grăniceresc, singurul din epocă pe drumul lung dintre Turnu-Severin şi Lugoj.

În vara anului 1922, profesorul şi directorul Sabin Evuţian a confecţionat o Carte de aur cu coperţi durabile, din piele, care a rezistat timpului, filele fiind din hârtie albă de bună calitate, care astăzi poartă patina vremurilor trecute.

Prima impresie consemnată în Cartea de aur aparţine savantului şi istoricului Nicolae Iorga şi s-a petrecut la 15 iulie 1922. Redăm integral textul:

„Mulţi ani liceului menit să desvolte în tineretul grăniceresc trăind azi în patria liberă sufletul luptător, dar disciplinat, al vechilor ostaşi români, păzitori contra barbariei turceşti.

15 iulie 1922 N. Iorga”

Sosise în Caransebeş cu o zi mai devreme, iar în 15 iulie a susţinut o conferinţă în Sala festivă a liceului, adresându-se numerosului public cu „Fraţi români din Caransebeş”. În conferinţa sa a abordat probleme ale literaturii române din primele două decenii ale secolului al XX-lea, în directă legătură cu revista Semănătorul, pe care a condus-o câţiva ani.

Foaia diecezană a redat din conferinţa savantului român câteva idei, noi selectând doar una: „Şi eu cred că literatura românească şi azi trebuie să fie o armă de luptă pentru dezvoltarea culturală şi armonizarea neamului românesc. Când vom fi şi noi tari şi mari vom face literatură pentru literatură. Acum trebuie să facem totul pentru întărirea, dezvoltarea şi apărarea acestei ţări. Literatură, Cultură, Politică, trei nume pentru aceeaşi luptă”.

La Caransebeş, ca şi în alte oraşe ale Banatului şi Ardealului, Nicolae Iorga se bucura de o consideraţie imensă. Mai poposise în oraş în noiembrie 1905, când a fost oaspetele profesorului dr. Petru Barbu, aprig apărător al drepturilor naţionale ale românilor din regatul maghiar. În oraşul Caransebeş, membrii Societăţii de lectură a elevilor liceeni, constituită încă din 1918, i-au dat numele savantului la începutul anului şcolar 1920-1921. În fiecare an şcolar, în preajma zilei de naştere a patronului Societăţii de lectură, se pregătea un program artistic special, cu recitări din poeziile acestuia şi reproducerea unor pasaje semnificative din scrierile sale istorice. În sala de şedinţe a acestei Societăţi trona portretul în ulei al lui Nicolae Iorga.

După şedinţa solemnă din 18 iunie 1921, când Nicolae Iorga împlinise 50 de ani, acesta a trimis o telegramă de răspuns Societăţii de lectură, cu următorul text: „Nicolae Iorga mulţumeşte călduros profesorilor cu prietenie pentru dânsul şi şcolarilor crescuţi în respect faţă de munca pentru cultură”. Originalul nu se mai păstrează, textul l-am reprodus din Anuarul II al liceului şi trebuie să fi fost conceput tot în iunie 1921.

Încă din luna ianuarie 1923, Ministerul Cultelor şi Artelor a înştiinţat Primăria orăşenească că un grup de scriitori, membri ai Societăţii Scriitorilor Români, cu ocazia unui turneu cultural în Ardeal şi Banat, pentru a întări legăturile culturale cu noile provincii unite cu ţara, va poposi şi în Caransebeş, în ziua de 13 mai, şi va participa la o şezătoare literară în asceeaşi zi. Ministerul solicita sprijinul autorităţilor judeţene şi locale, al directorilor de şcoli şi al unităţilor militare „spre a asigura o bună reuşită a serbărilor şi a face ca vizita fruntaşilor literaturei româneşti să fie un prilej de înfrăţire intelectuală şi naţională”.

În Cartea de aur a liceului, aceştia au consemnat următoarele:

„Scriitorii români s-au oprit în Caransebeş la 13 mai 1923 şi au fost adânc mişcaţi de frumoasa primire ce li s-a făcut în acest oraş de veche cultură românească, de conştiinţă naţională şi entuziasm pentru artă.

Victor Eftimiu, Ion Minulescu, Al. Cazaban, Mircea Rădulescu, Liviu Rebreanu, Alfred Moşoiu.”

Mult adevăr se regăseşte în cele câteva rânduri scrise de Victor Eftimiu pentru cărturarii locului, cei trecuţi în nefiinţă, dar şi pentru cei care activau cu mult succes în acei ani în Caransebeş, deoarece oraşul, prin intelectualii români, a avut o însemnată contribuţie la făurirea mişcării culturale şi luptei pentru unitate naţională înainte de Marea Unire.

Prezenţa celor şase scriitori români, în frunte cu Liviu Rebreanu, din primăvara anului 1923, aminteşte de prezenţa cu zece ani mai devreme a trupei de teatru a artistului dramatic din Bucureşti, Victor Antonescu, care în zilele de 9-11 noiembrie 1913 a jucat la Caransebeş pentru prima oară „O noapte furtunoasă” şi „Năpasta” de I. L. Caragiale. (Va urma)

Prof. Constantin BRĂTESCU