Zilele de 27 şi 28 mai 1923 au fost pline de emoţii pentru profesorii şi elevii Liceului „Traian Doda” din Caransebeş. Un consistent grup de craioveni, membri ai Societăţii culturale „Prietenii Ştiinţei”, condus de inspectorul sanitar Charles Laugier, „om de ştiinţă şi de artă, spirit larg-văzător, încetăţenit sufleteşte în viaţa oraşului”, astfel apreciat de profesorul Ion Zamfirescu în cartea sa „Oameni pe care i-am cunoscut”, a vizitat oraşul şi, deopotrivă, liceul.

În Cartea de aur au semnat mulţi dintre vizitatori, însă redăm doar câteva impresii:

„Cinste bunilor români cari conduc liceul din Caransebeş, focar de cultură curată şi naţională.

28 mai 1923 Soc. Prietenii Ştiinţei din Craiova, Ch. Laugier, Eug. Cioloc, Tudor D. Ştefănescu ş.m.a.”.

Din grupul de vizitatori ai „Prietenilor Ştiinţei” din Craiova au făcut parte şi ziarişti de la câteva ziare locale.

Jean Cutuna, redactor la ziarul Adevărul, a consemnat următoarele impresii:

„Cunoscându-mă – fără modestie –, sunt sigur că mă vei iubi, frate bănăţene.

Cunoscâdu-te, mi-ai pus stăpânire pe inimă, suflet şi pe întreaga mea fiinţă, cari rămân aci, zălogite în Banat.

Un frate oltean…”

G. Brănişteanu, de la ziarul Straja, scria:

„Prin cultură, la unitate sufletească şi naţională”, îndemn pe care intelectualii caransebeşeni îl aplicau încă din primele decenii ale secolului al XIX-lea, prin Ioan Tomiciu şi Constantin Diaconovici-Loga, şi mai târziu prin intelectualii români grupaţi în jurul Episcopiei Caransebeşului, creatoare de trainice instituţii şcolare şi asociaţii culturale.

În zilele de 13 şi 14 aprilie 1923, oaspete al liceului a fost N. Petrescu-Comnen din Bucureşti, care, impresionat de cele văzute şi trăite, a scris în Cartea de aur:

„Pelerin al meleagurilor româneşti, am fost cuprins de adâncă emoţiune privind la acest altar, creat într-alt scop, unde se vor plămădi sufletele tinere ce vor desăvârşi începuturile noastre.

Aprilie 1923, N. Petrescu-Comnen”.

Deputatul bucureştean primise informaţii precise despre înălţarea edificiului care adăpostea liceul, gândit de guvernanţii maghiari ca să crească tineri intelectuali, care să-şi abandoneze limba, să renunţe la propria cultură, la tradiţii şi obiceiuri, şi să devină cetăţeni docili ai naţiunii maghiare, aşa cum propăvăduiseră şi profesorii maghiari ai liceului până la sfârşitul anului şcolar 1918-1919, când au refuzat să mai profeseze, după transformarea liceului în liceu românesc.

La un an de la vizita lui Nicolae Iorga, ministrul Instrucţiunii Publice, Dr. Constantin Angelescu, a vizitat liceul, însoţit „şi de mai mulţi alţi iluştri bărbaţi de şcoală”. În Cartea de aur va consemna următoarele:

„Vizitând acest liceu, nu am decât o singură dorinţă, ca liceele din ţară să aibă instalaţiile liceului acestuia şi să fie întreţinute ca acesta. Aduc cele mai călduroase mulţumiri directorului liceului şi întregului corp profesoral.

15. VII. 1923, Dr. Angelescu, ministrul Instrucţiunii”.

În acel moment, director interimar era profesorul Gheorghe Noaghea, deoarece profesorul Sabin Evuţian fusese promovat începând cu 1 mai 1923 în funcţia de inspector al învăţământului secundar din Regiunea I Şcolară Timişoara.

Anterior, Dr. C. Angelescu se implicase, în anii 1919-1920, alături de Episcopul Miron Cristea şi de Traian Lalescu, în dotarea şcolilor şi liceelor din Banat cu carte românească şi manuale şcolare româneşti, prin intermediul Asociaţiei Culturale din Bănat, al cărei secretar era directorul liceului caransebeşean, profesorul Sabin Evuţian. (Va urma)

Prof. Constantin BRĂTESCU