Pe urmele „Doinei Banatului” şi ale slujitorilor ei

Un instrumentist cu „dar” de la Dumnezeu

Remus Bistriţa

Fiecare localitate are o poveste a ei, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca să o auzi. Şi satul Dalci îşi are povestea lui, fiindcă în el s-au născut, au copilărit, au învăţat şi s-au afirmat numeroşi virtuozi al clarinetului, saxofonului, taragotului şi trâmbiţei. Aşa îi putem aminti pe Luţă Ioviţă – clarinet şi taragot (n. 1883 – d. 1954), Ion Murgu – taragot (n. 1897 – d. 1956), Vasile Pârvu Horea – taragot (n. 1900 – d. 1969), Nicolae Perescu-Arapu (tatăl) – trâmbiţă, Nicolae Perescu (fiul) – acordeon (n. 1921 – d. 1979) – dirijor al Orchestrei „Lazăr Cernescu” din Caransebeş, Arsenie Bălan – clarinet şi saxofon (n. 1922 – d. 1966), Petru Stanciu Tită – trâmbiţă (n. 1925 – d. 1988), Ion Bălan – saxofon (n. 1932 – d. 1989), Laci Perescu – flaut şi saxofon (n. 1933) – dirijor al Orchestrei „Doina Banatului” din Caransebeş, Viorel Bălan – clarinet şi saxofon (n. 1940), Luca Novac – saxofon şi taragot (n. 1941) şi Remus Bistriţa. Acesta din urmă s-a născut la 27 mai 1944, în Dalci, din părinţii Petru-Remus Bistriţa şi Floare Perescu. În certificatul de naştere Remus a fost trecut cu numele mamei – Perescu –, care mai târziu a fost schimbat în Bistriţa, după tată.

Când Remus era mic, s-a mutat împreună cu părinţii la Obreja. Tatăl, care şi el cânta la saxofon, său a fost muncitor la Laminoarele din Oţelu Roşu. În 1949, s-a născut Mărioara Bistriţa, sora lui Remus. Cei doi fraţi şi-au petrecut copilăria la Obreja, unde au făcut şcoala elementară. Încă de copil, Remus a avut o înclinaţie deosebită pentru muzică. A învăţat de unul singur să cânte la fluier. Văzându-i talentul, tata Petru i-a cumpărat un saxofon sopran. Primul îndrumător al lui Remus a fost chiar părintele său. Următorul profesor a fost saxofonistul Nicolae Stanciu (Lae Butucu) din Obreja. Remus a deprins foarte repede tainele saxofonului. Când a fost în clasa a şaptea, părinţii l-au înscris la Liceul de Muzică din Timişoara, unde a studiat clarinetul cu profesorul Francisc Albu. Nesuportând internatul, n-a stat decât un trimestru. Celelalte două le-a urmat la Obreja.

Încă din adolescenţă a fost remarcat de Nicolae Perescu, dirijorul Orchestrei „Lazăr Cernescu” din Caransebeş, care l-a şi luat colaborator în câteva spectacole. Trompetistul Sandu Florea, membru şi el în aceeaşi orchestră, văzându-i talentul, l-a luat în formaţia sa din Armeniş, cu care a cântat la nunţi, botezuri şi nedei. În 1964, a fost luat în Armată, la Vânătorii de munte din Braşov, unde a stat doar 45 de zile, după care a fost mutat la Bucureşti. Cât a fost militar în termen, a cântat pe „torogoată” la Ansamblul „Ciocârlia”, cu care a înregistrat doina „Răsai lună” şi un „Joc de doi de pe Valea Almăjului”. În 1965, s-a dus la Ansamblul „Periniţa”, cu care a făcut un turneu de trei luni în S.U.A. În 1966, a înregistrat cu aceeaşi Orchestră, dirijată de Ionel Budişteanu, cinci melodii, pe care le-a cântat la „torogoată”. Acestea sunt: „Doina de la Marga”, „Brâul petroşnenilor”, „Măzărica de la Fieru”, „Brâul din Dalboşeţ” şi „Joc de doi de la Obreja”. Cele cinci melodii au fost imprimate pe un disc de format mic, la Electrecord Bucureşti.

În timpul stagiului militar, a cunoscut o tânără coafeză din Bucureşti, pe nume Lenuţa Ionescu, cu care s-a şi căsătorit. Naşul de cununie a fost marele ţambalist Mihai Nicolae (Toni Iordache). Din căsătoria celor doi, au rezultat patru copii, şi anume: Leonard, care cântă la orgă electronică, Daniela, balerină în Italia, Remus (Ricu) şi Mihăiţă. În 1970, Ansamblul „Periniţa” s-a comasat cu Ansamblul „Rapsodia”, devenind „Rapsodia Română”, la care Remus a cântat. În acelaşi an, s-a înscris la Şcoala de Artă Populară din Lugoj – secţia Instrumente de suflat –, unde l-a avut ca îndrumător pe Horia Jurca, din Drăgoieşti.

Pe lângă cele cinci melodii imprimate pe discul de format mic Electrecord, mai are şi alte înregistrări, în care cântă la taragot şi saxofon, aflate în Fonoteca Radioului Timişoara, şi anume, la taragot: „De doi ca la Glimboca”, „De doi ca la Iaz”, „Pe Valea Boşneagului” (doină) şi „Piperul”; la saxofon: „Ardeleana şi de doi ca la Bucova”, „Doi-ul ca la Obreja”, „Joc de doi”, „Joc de la Iaz”. A cântat, ca şi colaborator, cu Orchestra Radioteleviziunii Române, sub bagheta dirijorului Paraschiv Oprea.

Deşi trăia departe de Banat, nu a uitat de locurile natale. Venea cu multă plăcere să cânte la nunţi, botezuri şi nedei. A cântat cu diferite formaţii, printre care cele ale prof. Aurel-Dorin Cuibaru, Ion Olan, Ghiţă Ciocârnău, Marian Rădulescu şi cu majoritatea muzicanţilor din zona Caransebeş. Din spusele profesorului Aurel Dorin Cuibaru, profesoara Lucia Boleanţu, fost redactor la Radio Timişoara, care făcea emisiuni de muzică populară instrumentală bănăţeană, îl dădea pe Remus destul de des pe post, cu câte o melodie, cântată fie la saxofon, fie la taragot. Acelaşi lucru l-a făcut şi colegul, dar şi urmaşul Luciei Boleanţu, Gheorghe Rădulescu (profesor de violă la Liceul de Muzică din Timişoara).

O boală nemiloasă a pus stăpânire pe trupul său destul de firav, o maladie care l-a măcinat încet, dar sigur (cancer pulmonar). A fost internat la Spitalul „Bagdasar-Arseni” din Bucureşti, unde a şi decedat. Nefericitul eveniment s-a întâmplat în 23 octombrie 2005. A fost înmormântat în Cimitirul Ghencea Civil, la data de 26 octombrie a aceluiaşi an. De înmormântare s-au ocupat copii, sora Mărioara şi cumnatul Aurel Luca, din Galaţi. Deşi a plecat de câţiva ani din această lume, doinele şi jocurile lui ne-au rămas nouă şi la urmaşilor noştri. Ele sunt imortalizate pe discuri Electrecord, pe bandă magnetică, casete audio şi video, dar mai ales în inimile şi sufletele multor români iubitori ai muzicii populare bănăţene.

N.A. Am căutat de foarte mult timp să aflu câte ceva despre Remus Bistriţa,dar nu am reuşit până când nu am luat legătura cu părintele Petru Garău, din Jebel, şi cu prof. univ. dr. Constantin Falcă, din Timişoara. Remus Bistriţa a fost un bănăţean care a ţinut la bănăţeni. La o emisiune TVR realizată de Theodora Popescu, transmisă în direct, dirijor era Paraschiv Oprea, avându-i suflători pe Remus Bistriţa la taragot şi pe George Udilă la saxofon, melodiile mele dovedindu-se o reuşită şi datorită aranjamentului orchestral cu cei doi suflători care m-au terţat, prestaţiile lor sunând dumnezeieşte. Mulţi cunoscători ai folclorului, inclusiv dirijori, mi-au pus întrebări referitoare la cei doi artişti, plăcându-le cum a sunat interpretarea lor. Aceeaşi surpriză plăcută am avut-o şi într-un spectacol la Sala Radio, spectacol la care şi-au dat concursul aceeaşi realizatoare şi aceeaşi orchestră. La una dintre înregistrările mele de la Radio Bucureşti, redactorul de specialitate Alexandru Fabian, împreună cu dirijorul George Vancu l-au adus pe Remus Bistriţa pentru a da o tentă mai bănăţenească melodiilor mele şi mai ales returneelor de la doine, care, într-adevăr, te emoţionează când le asculţi. Între mine şi Remus Bistriţa s-a legat o prietenie apropiată şi de fiecare dată când ne întâlneam, fie la Bucureşti, fie la Caransebeş, ne mărturiseam (povesteam) diferite întâmplări reăite împreună sau de fiecare în parte.

Ştefan ISAC