Într-o lume veşnic în căutare de nou şi inedit, s-a găsit o soluţie şi pentru ca cei pasionaţi de aviaţie şi călătorii să-şi îmbine cele două plăceri: turismul şi zborul. Printre cei care organizează astfel de excursii, dacă se pot numi aşa, este şi o asociaţie din Franţa – „Air du Temps”, prezidată de Dominique Cervo. Aceasta propune celor interesaţi excursii aeriene în diferite ţări ale lumii, de la Italia la Madagascar, sau, de ce nu, în România.
Prima oară când participanţii la o astfel de provocare au ajuns în ţara noastră a fost 2009; plăcându-le, au revenit în 2013, pentru ca, în luna mai a acestui an, sub motto-ul „Carpaţii în România”, să admire din nou frumuseţile munţilor noştri de sus, din aer, ajungând şi în Caransebeş.
Pentru că nu în fiecare zi aterizează 29 de aparate de zbor uşoare (pentru cunoscători şi pasionaţi, au fost 14 avioane uşoare, două girocoptere, un biplan şi două motodeltaplane) la Caransebeş, cum s-a întâmplat miercuri, 30 mai, francezii au fost încântaţi de primirea care li s-a făcut, atât prin prezenţa primarului municipiului, Felix Borcean, cât şi cu pâinea şi sarea tradiţionale cu care au fost întâmpinaţi, precum şi de publicul care a venit să îi admire.
Punctul de start al excursiei a fost aeroportul Belford-Chaux Franţa, după care au trecut prin Germania, Austria şi Ungaria, aterizând în România pe Aerodromul Charlie Bravo de la Şiria, judeţul Arad. Excursia a continuat cu survolarea Munţilor Carpaţi pe ruta Deva – Bistriţa – Suceava – Iaşi – Piatra Neamţ, după care au făcut drumul înapoi spre casă. Pe teritoriul ţării noastre, ei au primit ajutor de specialitate din partea Aeroclubului României.
Cei care îşi doresc o asemenea excursie e bine să ştie că trebuie să aibă licenţă de pilot, să deţină un aparat de zbor (valoarea acestuia putând ajunge şi la 10.000 de euro) şi să îşi permită să achite contravaloarea excursiei (de la 1.800 de euro pentru cea din România, până la 4.980 de euro pentru cea din Madagascar). Sau să aibă un prieten pasionat de aviaţie care să le aibă pe toate…
Christina MECAP