Prof. univ. dr. ing. Nicolae Bogoevici (IV)
Nicoleta si Marius, cu mamica Maria si taticul Ilie
Maria si Ilie, la nunta lor
La Institutul de Subingineri din Reşiţa, Nicolae Bogoevici a predat studenţilor cursul de Electrotehnică şi Măsuri Electrice, ocupându-se cu multă dăruire şi responsabilitate de organizarea la nivel universitar a activităţilor didactice şi de cercetare ştiinţifică, amenajarea şi dotarea laboratoarelor, condiţiilor materiale ale studenţilor etc. La aniversarea „30 de ani de Învăţământ superior la Reşiţa, 1971-2001”, a fost onorat cu Diploma de „Ctitor al Învăţământului superior din Reşiţa”, iar în 12 octombrie 2006, cu ocazia aniversării a „35 de ani de Învăţământ superior la Reşiţa”, Colectivul academic al Universităţii „Eftimie Murgu” i-a acordat Diploma de „DOCTOR HONORIS CAUSA”, ceea ce constituit o mare onoare pentru el.
A scris şi a publicat numeroase cărţi destinate studenţilor. Este coautor al lucrării „Acţionări electrice. Probleme şi aplicaţii industriale” şi a scris „Monografia satului Vârciorova”. Pe perioade de câte două luni din anii 1968 şi 1975, a fost trimis de către Ministerul Educaţiei şi Învăţământului la universităţi din Anglia şi Scoţia, pentru documentare/specializare, prilej cu care, la timpul respectiv, a luat cunoştinţă despre foarte multe lucruri privind învăţământul superior din aceste ţări şi despre viaţa oamenilor de acolo. În perioada 16-25 octombrie 1973, a fost la Brno, unde a prezentat, în faţa unui colectiv de cadre didactice universitare, două expuneri privind Organizarea Învăţământului de subingineri din R.S. România şi Dezvoltarea cunoştinţelor de Electrotehnică neliniară în Învăţământul tehnic superior din R.S. România. În 1981, Ministerul Educaţiei şi Învăţământului i-a acordat titlul de Profesor universitar evidenţiat. La împlinirea vârstei de 70 de ani, la 1 octombrie 1998, a fost pensionat la cerere, după ce s-au încheiat cei 5 ani de prelungire faţă de vârsta legală de pensionare (65 de ani), dar a fost menţinut în continuare la catedră, ca profesor consultant, până în anul 2004.
Nasul Firu joaca Ardeleana cu fina sa Maria
Îşi aminteşte că vacanţele, respectiv concediile, primul în vara anului 1956, l-a petrecut pe litoralul de la Marea Neagră, împreună cu Gheorghiţa, după care au urmat Buşteni şi Sinaia. În vacanţa de iarnă din anul 1958, împreună cu fiica sa Maria, care era în clasa a VIII-a la Liceul Pedagogic din Timişoara, a mers pe Muntele Semenic, în ideea ca Maria să înveţe să schieze. În vacanţa de vară din anul 1963, împreună cu soţia Gheorghiţa şi fiica Maria, au mers la Mare, făcându-i şi o vizită nepotului Ianăş, care efectua atunci stagiul militar în Constanţa. În toamna anului 1964, Maria a devenit studentă la Facultatea de Electrotehnică din Timişoara. Începând cu anul 1970, şapte ani la rând, a petrecut sărbătoarea Crăciunului şi Revelionul împreună cu familia şi prietenii, pe Muntele Semenic. Tot în 1970, alături de Maria a fost şi viitorul soţ al acesteia, Ilie Hamat, din Petroşniţa. Concediile pe litoralul Mării Negre au fost destul de frecvente şi după căsătoria Mariei cu Ilie.
În anul 1969, cel mai bun prieten al lui Nicolae, Trandafir Cocârlă, din Turnu Ruieni, a devenit prim-secretar de partid al judeţului Caraş-Severin, iar în 1970 Firu a fost foarte bucuros că s-a împlinit dorinţa sa mai veche, de a fi naşul Mariei, fiica lui Nicolae, atunci când aceasta s-a căsătorit cu Ilie Hamat. Pentru meritele şi aprecierile de care s-a bucurat în munca sa, din partea conducerii superioare de partid, implicit a lui Nicolae Ceauşescu, Trandafir Cocârlă a fost numit, în două perioade, la sfârşitul anului 1970 şi la începutul anului 1980, ministru al Energiei Electrice, făcând parte din Guvernul R.S. România, iniţiind construirea Hidrocentralei electrice de la Turnu Ruieni. A fost numit ambasador al R.S. România la Viena, poziţie în care l-a găsit Revoluţia din Decembrie în 1989. După Revoluţie, a revenit în ţară şi, la scurt timp, s-a îmbolnăvit şi a murit.
Nicolae, stranepotul Patric, Gheorghita si stranepoata Roxana, la mormantul Mariei, la Varciorova
Cununia civilă a tinerilor Maria şi Ilie a avut loc la Consiliul Popular al municipiului Timişoara, iar nunta a fost stabilită să aibă loc în zilele de 18-19 iulie 1971 şi să se desfăşoare, în ambele zile, numai la Vârciorova. Naş, aşa cum am arătat mai sus, a fost Trandafir Cocârlă, care s-a oferit singur, încă din perioada când Maria era copilă. Cele două zile ale nunţii lui Ilie cu Maria s-au încheiat cu bucurie şi cu speranţe de progres. A fost o nuntă ca în poveşti, cu ecouri nu numai pe dealurile Vârciorovei, ci şi în satele vecine. La plecarea de la nuntă, naşii, Ana şi Firu Cocârlă, i-au invitat pe proaspeţii lor fini, Maria şi Ilie, să petreacă o săptămână din „luna de miere” în staţiunea de munte Poiana Mărului. După un an şi trei luni, respectiv la 28 septembrie 1972, s-a născut Nicoleta, fiica Mariei şi a lui Ilie. Naşterea ei a constituit o mare bucurie în familie, mai ales pentru bunicii Gheorghiţa şi Nicolae, din Timişoara, respectiv Sarea şi Ionel, din Petroşniţa. Maria era profesoară la Liceul Industrial Mecanic din Reşiţa, Ilie era secretarul C.J.E.F.S. Caraş-Severin şi profesor la Liceul Sportiv din Reşiţa, iar Gheorghiţa era pensionară de boală. Numele ficei lor, Nicoleta, provine de la numele Nicolae, al bunicului, lucru care l-a mulţumit foarte tare pe acesta. În anul 1976, la 6 noiembrie, s-a născut al doilea fiu al Mariei şi al lui Ilie, Marius, la Spitalul maternal din Timişoara, unde, cu patru ani în urmă, se născuse şi sora sa Nicoleta. Ospăţul de botezare a lui Marius s-a organizat şi desfăşurat la casa din Vârciorova, nr. 21, la fel ca ospăţul Nicoletei, iar muzicanţi au fost Petrică Vasile (Capdecal), Ion Bălan, Stanciu Tită şi Valer M. Nicoleta şi Marius au fost aduşi de Dumnezeu pe lume pentru ca speranţele străbunicilor Iliuţă şi Anciţa, ale bunicilor Nicolae şi Gheorghiţa, precum şi ale părinţilor Ilie şi Maria, de a realiza continuitatea şi progresul în familie, să se împlinească.
În ziua de 14 mai, anul 2008, Nicolae a devenit octogenar. De asemenea, după şase zile, adică în 20 mai 2008, a devenit octogenară şi soţia Gheorghiţa. Cu ocazia împlinirii acestei frumoase vârste, lui Nicolae i s-a acordat de către Departamentul Bazele Fizicii, din cadrul Universităţii „Politehnica”, „Diploma de Excelenţă”, acelaşi mesaj primind şi din partea Universităţii „Eftimie Murgu” Reşiţa, prezentat de prof. Ioan Vela.
Pe parcursul vieţii, orice persoană este sortită să suporte şi să sufere din cauza unor necazuri, provocate de diverse evenimente nefericite. Cele mai mari suferinţe se datorează unor evenimente inevitabile, sau poate evitabile, cum sunt decese premature în familie, accidente grave sau îmbolnăviri ale persoanei în cauză, ori ale unor persoane apropiate, dezmembrări în familie etc. Marea suferinţă pe care a avut-o Nicolae când era copil şi adolescent a fost sărăcia părinţilor, sărăcie pe care a suportat-o şi fiica lui Maria când era mică, plângând de foame pentru că mămica ei, Gheorghiţa, nu avea lapte la sân, iar în familie nu aveau vacă şi nici bani ca să-i cumpere lapte. Un alt mare necaz pe care l-a suportat a fost decesul părinţilor, într-un interval de trei ani (1963-1966). Cel mai mare necaz din viaţa lui Nicolae şi a familiei a fost însă decesul din 7 septembrie 2005, al unicei lor fiice, Maria, la vârsta de 59 de ani, din cauza unei boli incurabile – cancer la pancreas. Deşi a fost operată de trei ori în timp de de doi ani, la spitalele din Timişoara, nu a putut fi salvată. Nu se poate exprima prin cuvinte o astfel de durere, decât, poate, prin lacrimi. Nimeni şi nimic nu te poate ajuta într-o astfel de situaţie. Consideră că nu există un necaz şi durere mai mare pe lume decât aceea ca părinţii să-şi înmormânteze unicul copil. Singura mângâiere constă în faptul că Maria le-a lăsat, totuşi, o mare bogăţie: doi nepoţi, pe Nicoleta şi Marius, şi doi strănepoţi, pe Patric, fiul lui Marius, şi pe Roxana, fiica Nicoletei, Nicolae şi Gheorghiţa mulţumindu-i, prin lacrimile lor, pentru această ultimă mângâiere pe care le-a acordat-o…
Ştefan ISAC
