Un om, un nume


Prof. univ. dr. Nicolae D. Bica

Nicolae D. Bica s-a născut în 6 iulie 1943, în comuna Teregova, părinţii săi fiind Dumitru şi Mărioara. A studiat la Academia de Muzică „George Enescu”, din Iaşi. După terminarea studiilor muzicale, devine profesor de Teoria muzicii şi ansamblu coral la Liceul de Muzică din Braşov. Simultan cu cariera sa pedagogică, Nicolae D. Bica a format Corul de copii „Camerata Infantis”, al Filarmonicii „George Dima”, Corurile mixte „Astra”, „George Dima”, „Camerata Academica” şi Corul mixt al Universităţii „Emanuel” din Oradea.

Între 1985-1987, în urma concursului susţinut, devine dirijor al Corului Filarmonicii „George Enescu”, din Bucureşti. Între 1987-1990 este director artistic al Filarmonicii „George Dima” din Braşov, iar între 1991-2000 este profesor de Dirijat şi ansamblu coral la Universitatea ,,Transilvania” din Braşov, Facultatea de Muzică. Din 2000 până în 2008 este profesor universitar doctor şi Decan la Universitatea „Emanuel” din Oradea, predând Dirijat şi ansamblu coral, iar din 2008 este şi prorector al acestei Universităţi.

De-a lungul timpului, Nicolae D. Bica a obţinut o serie de premii şi trofee, printre cele naţionale numărându-se: din 1977 – premiul I la toate ediţiile Festivalului „Cântarea României”; 1978 – „Cupa de Cristal”, la Festivalul „Gheorghe Dima”, Braşov, cu Corul de copii „Camerata Infantis”; 1984 – Trofeul „Ion Vidu”, la Festivalul interjudeţean „Ion Vidu”, Lugoj, cu Corul „Astra”; 1984 – Trofeul „Gheorghe Dima”, la Festivalul interjudeţean „Gheorghe Dima”, cu Corul „Astra”; 1987 – Premiul I cu Corul Filarmonicii „George Enescu”, Bucureşti (formaţii profesioniste).

În ceea ce priveşte trofeele la nivel internaţional, amintim: 1977 – „Discul de aur” al Academiei „Charles Cros”, Dijon, Franţa, cu Corul de copii „Camerata Infantis”; 1977 – „Colierul de argint”, al Festivalului Internaţional de folclor de la Dijon, Franţa, cu Corul de copii „Camerata Infantis”; 1978 – Premiul al III-lea, la Festivalul Mondial al tineretului pentru muzică şi artă interpretativă, Viena, Austria, cu Corul de copii „Camerata Infantis” ; 1980 – Premiul al II-lea la Concursul Coral Internaţional de la Llangollen, Marea Britanie, cu Corul de copii „Camerata Infantis” ; 1983 – Premiul al IV-lea la Concursul Coral Internaţional pentru Muzică Polifonică, Arezzo, Italia, cu Corul de copii „Camerata Infantis” ; 1990 – Premiul I „Absolut”, care înglobează trei premii I la categoriile: Cor de femei, Cor mixt de cameră, Cor folcloric, la Cardigan, Marea Britanie, cu Corala „Gheorghe Dima”, Braşov ; 1990 – Premiul I, la Festivalul Coral Internaţional – Llangollen, Marea Britanie, cu Corala „Gheorghe Dima” ; 1990 – Trofeul „W. S. Gwynn Williams”, Concursul Coral Internaţional Llangollen, cu Corala „Gheorghe Dima”; 2004 – Premiul II la Festivalul coral internaţional „Tineretul şi muzica în Viena”, cu Corul mixt al Universităţii ,,Emanuel”  din Oradea.

Printre distincţiile obţinute de Nicolae D. Bica pentru activitatea didactică şi artistică, putem aminti: 1979 – Titlul de „Profesor evidenţiat”; 1979 – Medalia „Meritul cultural”, cl. a III-a ; 1983 – Certificat de Onoare „Festivalul Coral Zimriya”, Israel ; 1984 – Ordinul „Meritul cultural”, cl. a V-a; 1993 – Diplomă de onoare, cu prilejul împlinirii a 115 ani de la înfiinţarea Filarmonicii „Gheorghe Dima”, Braşov ; 1994 – „Ambassador of Romania to Japan”, conferit de Embassy of Romania to Tokyo, the Ambassador Mircea Mitran; 1999 – „Bărbat al anului 1999” – A.B.I. – Institutul American de Biografii; 2003 – Diplomă de onoare, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la înfiinţarea Corului Filarmonicii „George Enescu”, Bucureşti, în semn de preţuire pentru activitatea dirijorală; 2009 – Diplomă de excelenţă, cu ocazia aniversării a 60 de ani de la înfiinţarea Liceului „Tudor Ciortea”, Braşov, în semn de preţuire pentru activitatea pedagogică şi muzicală.

În continuare, enumerăm discurile editate de Casa de discuri „ELECTRECORD”, dar şi la alte Case de discuri cu licenţă: 1. – 45 – STM – EXC – 10609 „Camerata Infantis”, 1978; 2. – ST – EXE – 01883 – „Camerata Infantis” – Voci de primăvară, 1981; 3. – ST – EXE – 03058 – „Cântece pentru copii” – Dan Voiculescu, 1982; 4. – ST – EXE – 02200 – „Cele mai curate glasuri” – Alexandru Paşcanu, 1983; 5. – CD – Opera Omnia, vol. V, lucrările: „Canti profani” şi „Cantata Păcii” – Sabin Pautza, acompaniaţi de Orchestra Filarmonicii de Stat, Satu Mare, 1998; 6. – CD – EDC 267 – Corul de copii „Camerata Infantis” şi Corul mixt de cameră „Gheorghe Dima”, 1998; 7. – CD – THALASSA REC. – „Camerata Infantis” şi „Camerata Academica”, 1999; 8. – CD – UCMR şi Episcopia Greco-Catolică Oradea – „Liturghia Solemnă”, de Valentin Timaru, acompaniaţi de Orchestra Filarmonicii de Stat, Cluj-Napoca, 2001; 9. – CD – „Cantate Domino” – Corul mixt al Universităţii ,,Emanuel”, editor Universitatea ,,Emanuel” şi Radio ,,Vocea Evangheliei”, 2004; 10 – CD – STAR MEDIA – UCMR – ELECTRECORD – SRR, Antologia muzicii româneşti – Creaţii corale româneşti, 2005; 11. – CD – J.S. Bach – Matthäus Passion (integrală), cu Corul mixt al Universităţii ,,Emanuel” din Oradea, acompaniaţi de Orchestra Academică a Filarmonicii „Dmitri Şostakovici – St. Petersburg, Rusia, editor Universitatea ,,Emanuel” şi Radio ,,Vocea Evangheliei”, 2005; 12. – EDC 771 – ,,S-a născut Mântuitorul” – colinde de Crăciun – Corul mixt de cameră „Emanuel”, 2008.

Dintre înregistrările făcute la Radio şi Televiziune, amintim: Radio Naţional – Kardex, 1977-1994; BBC, Wells (Marea Britanie) – 1980, 1990; Radio ORF (Republica Federală Germania) – 1978, 1981; Radio France – 1977; Radio Austria – 1979, 2004; TV Naţional – Israel – 1983; TV Naţional Tokyo – 1994; Televiziunea Naţională Italiană – RAI Internaţional, Italia – 2007.

În ceea ce priveşte activitatea artistică interpretativă, ca dirijor de cor, între 1970-1995 – Iniţiatorul şi dirijorul Corului de copii „Camerata Infantis” al Filarmonicii „Gheorghe Dima”, Braşov; 1975-1985 – Iniţiatorul şi dirijorul Corului de Cameră Sindicat Învăţământ (1975-1980), ce va primi numele de „Astra” (1980-1985); 1985-1987 – Dirijor al Corului Filarmonicii „George Enescu” Bucureşti; 1987-2008 – Dirijor al Corului mixt de cameră „Gheorghe Dima” al Aşezământului Cultural „Ţara Bârsei”, Braşov; 1995-2005 – Iniţiatorul şi dirijorul Corului mixt „Camerata Academica” al Facultăţii de Muzică, Braşov; din 2001 până în prezent – dirijor al Corului mixt al Universităţii „Emanuel”, Oradea. (Va urma)

Ştefan ISAC