Dr. ing. Florentin Cârpanu, o adevărată personalitate a Banatului (V)

COMTIM-ul a fost o unitate zootehnică pe care şi-ar fi dorit să o aibă orice ţară din lume. Peste tot s-a constatat mâna de bun gospodar, ordinea şi disciplina liber consimţită, peste tot era curăţenie, era frumos – spaţii verzi, pomi fructiferi între adăposturi, câmpuri de lucernă, ca într-un parc bine îngrijit –, lucrările se efectuau mecanizat, erau culturi cerealiere şi furajere bine gospodărite, de pe urma cărora se obţineau producţii foarte bune. Florentin Cârpanu a făcut în zootehnie o politică de tip capitalist, după idei şi reţete proprii, aşa cum văzuse şi în ţările dezvoltate şi cu un comerţ civilizat. Devenise o figură, o personalitate legendară bănăţeană, cu rădăcinile înfipte în pământul românesc din zona grănicerească a Caransebeşului. Până la realizarea acestui Combinat a fost însă o cale lungă, cu multe greutăţi, dar până la urmă le-a răzbit pe toate. Însă, oricât de lung a fost drumul, el a început tot cu primul pas. Omul care fusese primul pe ţară în realizarea unei producţii de carne prin sistemele de organizare ale COMTIM-ului – toţi îi recunoşteau meritele –, acoperit de o glorie binemeritată, propus şi solicitat să ocupe o funcţie înaltă în structurile administrative încă în perioada dinainte de 1989 – pentru calităţile sale de mare practician –, a rămas totuşi legat de marea lui realizare, COMTIM-ul.

Florentin Cârpanu a ştiut să muncească şi a ştiut să conducă, nu să fie condus. Puţin l-a interesat ce spuneau unii şi alţii. El era informat de tot ce se petrecea în bunul mers al unităţii pe care a condus-o, inclusiv prin sistemul radio-telefonic. Şi-a făcut, cum a ştiut mai bine, datoria, şi-a văzut de treabă; veghea cu autoritate activitatea şi o dirija din interiorul Complexului, făcându-se astfel respectat şi fiind indrăgit de cei cu care lucra. Cu glas sigur, limpede, fără şovăieli, răspundea la chemarea şi propunerea colaboratorilor care îl solicitau. Încerca, printr-o dăruire totală, să facă lucrurile să intre pe un făgaş al muncii normale. Nu era adeptul zicătorii: „Dacă ai intrat în horă, trebuie să joci”; ştia să renunţe, dorea libera dezvoltare, nu accepta soluţii provizorii, dorea soluţiile adevărate, drepte, chiar cu riscul ca totul să se prăbuşească. Erau situaţii în care angajaţii aveau probleme de familie – erau bolnavi, aveau lipsuri materiale, probleme cu copiii sau cu locuinţele, accidente; pe toţi îi ajuta în orice problemă, la spital, la poliţie, în mai toate domeniile era posibilă intervenţia sa. Se arăta întotdeauna gata să ajute în fel şi chip pe oricine bătea la uşa biroului său (personal am simţit ajutorul domnului director), fiind înconjurat de stimă şi admiraţie. Era – şi este – om dintr-o bucată, de o rară delicateţe, sub aparenţa lui aspră, la care se adăuga şi o voce gravă. Din creştet până în tălpi un cavaler, un inimos, zâmbetul lui era o invitaţie la voie bună, păstrându-şi, totuţi, o mască de o seriozitate desăvârşită. Nu se arăta sensibil la elogiile care îl flatau, nici la denigrările care-l supărau. Florentin Cârpanu aparţine unui tip grav şi politicos, înnobilat prin muncă şi talent, căruia îi plăcea ordinea şi disciplina, într-un cuvânt, un om care decide începutul şi sfârşitul fiecărei acţiuni. Ştiind că povara responsabilităţii este grea, căuta alternative, propunea soluţii eficiente, spre binele tuturor, cu toate că ştia că din umbră îl mai pândesc şi duşmani.

Florentin Cârpanu era de un curaj extraordinar, într-o perioadă când asemenea atitudine era pusă sub control de autorităţi. De exemplu, în Complexe şi în COMTIM nu se făceau şedinţe de partid, aşa cum se obişnuia pretutindeni, membrii fiind anunţaţi din vreme, cu multe zile înainte, pe bază de convocator şi semnătură, cu temă de dezbatere asupra unor probleme de partid. De asemenea, angajaţii de la COMTIM erau plătiţi cu toţii conform studiilor, ci după ce ştiau să facă, şi, salariul fiind în funcţie de performanţele fiecăruia. Tot privitor la modul în care se lucra acolo, să mai spunem că, între timp, COMTIM-ul se instalase cu Centrala şi birourile în centrul Timişorii. Dimineaţa, directorul primea de la dispeceratul de noapte toate informaţiile referitoare la evenimentele petrecute în societate, astfel încât putea în orice moment să acţioneze cu maximă eficienţă.

Florentin Cârpanu a trăit din plin, a valorificat timpul, acordând prioritate practică lucrurilor utile şi de perspectivă, a fost mereu în fruntea noului, urmărea progresul. Pentru tot ce făcea nu avea nevoie de aprobări, deoarece era de părere că numai oamenilor slabi le este frică să hotărască singuri. Era omul care într-adevăr cunoştea problemele de economie agrozootehnică şi voia să ştie totul, pentru a deveni cât mai eficient, devenind făuritorul propriului său destin. A parcurs drumul până la apogeul arcului vieţii, prin muncă, acumulând o experienţă generalizată şi realizând ceea ce părea imposibil. Se ştie că viaţa nu a dat nimic oamenilor fără mare trudă, drept pentru care a primit titluri care i-au răsplătit eforturile, dar care l-au şi obligat mai departe la un angajament şi comportament adecvat.

Florentin Cârpanu supravieţuieşte prin opera sa, dar şi norocul său soarta îi ajută pe cei tari. Studiile în specialitatea sa, ca şi şcoala vieţii, l-au pregătit pentru viaţa socială. Îndatoririle îndeplinite sunt plăcute, astfel că întotdeauna a găsit satisfacţie în muncă, despre el spunându-se chiar că a muncit cât pentru două vieţi. Riscul eşecului, când a fost forba de directorul COMTIM-ului, a fost mereu minim, dar, chiar dacă apăreau asemenea fenomene, Florentin Cârpanu a fost persoana care a ştiut să-şi asume riscurile. Erorile sale pot fi judecate prin prisma erorilor epocii în care a trăit. Directorul COMTIM-ului este omul care nu şi-a făcut popularitate, ci i-au făcut-o alţii, după talentul şi priceperea lor. Era o personalitate de prim rang – un om popular, iubit, stimulat, ascultat şi urmat, un om superior, înzestrat cu o minte aleasă, cu o putere magnetică asupra celor din jur, un om abil. El face parte din bogata zestre a poporului român, cu izvoare adânci şi fertile, având la temelie o foarte solidă pregătire, nu numai în şcoală, ci şi în viaţă. Ştia ce poate, ce vrea şi încotro să se îndrepte cu hotărâre, să fundamenteze obiectivele în raport cu obligaţiile faţă de societatea contemporană. Toţi cei care veneau în contact cu Florentin Cârpanu – crescători de animale, medici veterinari, practicieni, cadre didactice ale Institutului Agronomic, oameni de ştiinţă, diverşi cetăţeni –, cu toţii erau impresionaţi de erudiţia sa excepţională, de cunoştinţele sale în domeniul abordat, de modestia, amabilitatea, căldura sufletească cu care primea pe fiecare. Nu de băga în bârfe, poveşti, nu îi plăcea să „pălăvrăgească”; toate discuţiile erau simple, scurte şi la obiect, erau ca un crez sfânt. A devenit omul cunoscut „de bine” , un model pe care mulţi s-au străduit să-l întreacă, dar prea puţini au izbutit să-l ajungă. Farmecul irezistibil, încântător om de societate, sociabil, un adevărat talent, manifestat prin harul de a stimula şi captiva, dincolo de amabilitatea oficială, Florentin Cârpanu şi-a format un stil propriu de a fi. Nu a minţit, nu a jucat farse, nu s-a făcut de râs, nu a urât şi nu urăşte pe nimeni. Are o mare dragoste pentru ţară şi pentru cultura română.

Grăbindu-se ,,încet”, fără pripeală, cu raţiune, Florentin Cârpanu, care a fost dăruit de Dumnezeu cu un ,,har” strict şi personal, care nu poate fi împrumutat şi nici copiat, a reuşit în aceşti ani să facă schimbări uluitoare în domeniul tehnologiei. Optimist din fire îşi vede de treabă în continuare. Nimeni nu-i cunoaşte dimensiunea gândurilor, este într-un anumit fel construit prin pregătire şi muncă. Ştie unde să caute direcţia de activitate viitoare şi rostul acesteia cât mai aproape de interesele cetăţenilor? Florentin Cârpanu este un erou care se situează la înălţimea momentului, chiar ceva mai sus, a trăit şi a făcut lucruri extraordinare, despre el putându-se spune că este pe locul pe care s-a cuvenit să-l ocupe. (Va urma)

Ştefan ISAC