Ion-Constantin Trion s-a născut în data de 15 decembri 1946, în localitatea Ictăr-Badinţ, comuna Topolovăţul Mare, judeţul Timiş. După terminarea gimnaziului, între anii 1960-1965 a urmat cursurile Liceului de Muzică şi Arte Plastice „Ion Vidu” din Timişoara, Clasa trompetă-pian. A continuat la Conservatorul de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, în perioada 1965-1970. De al 1 septembrie 1970, prin repartiţie, a activat ca profesor de muzică la Şcoala de Muzică şi Arte Plastice din Caransebeş, la Catedra teorie şi solfegii – trompetă. În cadrul acestei şcoli, din 1974 şi până în 1978 a ocupat funcţia de director. În anul 1978, Şcoala de Muzică şi Arte Plastice Caransebeş a trecut în subordonarea administrativă a Liceului Pedagogic şi, până în anul 1990, a fost director onorific, fără indemnizaţie de conducere, coordonând întreaga activitate a şcolii.
Printre activităţile desfăşurate de Ion-Constantin Trion a fost şi aceea de profesor metodist la nivel de judeţ, în zonele Caransebeş, Oţelu Roşu şi Băile Herculane. În această calitate a organizat şi a condus Cercurile pedagogice de specialitate şi a efectuat o seamă de inspecţii speciale de definitivare în învăţământ, de gradele I şi II. În anul 1990 a fost ales inspector şcolar de specialitate (muzică-desen), funcţie ocupată până în 1998. Din iulie 1998 a revenit la catedră până în anul şcolar 2002-2003. În martie 2003 a fost numit director la Şcoala Generală Nr. 8 din Caransebeş, loc în care şi-a încheiat activitatea profesională.
Ion-Constantin Trion a desfăşurat şi o serie de activităţi cultural-artistice. Astfel, atât la orele de trompetă, cât şi în pregătirea suplimentară a elevilor pasionaţi de acest instrument le-a insuflat acestora plăcerea de a interpreta cântece de muzică uşoară şi muzică populară, încât foştii elevi ai şcolii, printre care se numără Sorin Dumbravă, Petrică Nicoară Sârbu, Monica Stan, Florica Sandu, dar şi alţii, au devenit solişti instrumentişti de muzică populară recunoscuţi atât în ţară, cât şi în străinătate, fiind membri ai unor ansambluri renumite, precum „Doina Banatului” din Caransebeş, „Semenicul” din Reşiţa, „Armenişana” din Armeniş, sau „Doina Timişului” din Timişoara.
În anul şcolar 1996-1997, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin, la propunerea Ministerului Educaţiei Naţionale, a organizat Olimpiada Naţională de Muzică – faza finală, la care elevii din judeţul nostru au obţinut rezultate foarte bune.
A făcut parte din diferite comisii de jurizare, prilej cu care a putut aprecia nivelul calitativ al corurilor de elevi. S-a implicat în realizarea unui studiu privind colaborarea bilaterală dintre unităţile de învăţământ preuniversitar din Caraş-Severin şi unităţile similare din alte ţări, printre care Serbia, Austria, Spania şi Turcia. În acest sens, a organizat şi desfăşurat acţiuni în judeţ, privind cunoaşterea, conservarea şi promovarea obiceiurilor şi tradiţiilor populare din Banat.
Ion-Constantin Trion s-a implicat, de asemenea, în programul „Zilele Culturii Caransebeşene” asigurând fondul muzical, chiar şi prin participarea personală, în organizarea concursului „Sorin Titel”, a scris recenzii de carte şi a participat la seri literare. A sprijinit prezentarea cărţii „Cântecele copiilor”, autor Mariana Moneţ, de la Casa Corpului Didactic Sibiu. A popularizat apariţia unui volum de cântece pentru copii al regretatului compozitor şi dirijor Jean Lupu. A sprijinit organizarea şi desfăşurarea Festivalului de Muzică Religioasă Corală „Ion Românu” ediţia a II-a, de la Reşiţa. A participat la toate ediţiile Simpozionului Internaţional „Didactica”, prezentând referate pe diferite teme. S-a implicat personal în organizarea şi desfăşurarea unor programe artistice, iar la spectacole a cântat ca instrumentist alături de alţi colegi profesori – Iancu Laurenţiu, Ioan Boca şi alţii –, precum şi alături de unii membri ai Ansamblului „Doina Banatului” din Caransebeş, printre care Viorel Bălan, Sandu Florea sau Constantin Olan.
Încă din primul an de învăţământ, 1970-1971, a activat în Corul Casei de Cultură Caransebeş, fiind numit şi dirijorul acestuia, participând la concursuri şi festivaluri. În cadrul Şcolii de Muzică a înfiinţat Corul de copii, pe care l-a şi dirijat. A înfiinţat Corul de cameră „Antoniu Sequens”, al Şcolii de Muzică şi Arte Plastice Caransebeş. A fost membru al Grupului folk al Casei de Cultură Caransebeş şi trompetist al formaţiei de muzică uşoară „Andromedia”, a Casei de Cultură din oraşul de pe malurile Timişului şi Sebeşului. A făcut parte din comisia de verificare şi atestare a soliştilor vocali, instrumentişti şi dirijori, pentru ca apoi să facă parte din Ansamblul „Doina Banatului”.
În perioada 1990-2000 a făcut parte din juriul desemnat de Casa de Cultură „George Suru” Caransebeş pentru Festivalul „Luţă Ioviţă”. Între anii 1990-2003, a fost membru al juriului Festivalului Coral „Timotei Popovici”, pentru copii şi tineret.
Ca profesor de muzică şi inspector de specialitate a fost preocupat în permanenţă de păstrarea nealterată, nepoluată, pură, a folclorului bănăţean. Şi-a spus adeseori cuvântul în comisiile de jurizare şi şi-a exprimat, de asemenea, opiniile în lucrarea „Poluarea folclorului muzical din Banat”, autor prof. Dumitru Jompan.
Ion-Constantin Trion a trecut la cele veşnice în data de 26 mai 2016.
Ştefan ISAC