Prin Ordinul Nr. 12880 din 1932 al Serviciului regional de învăţământ Timişoara, începând cu 1 septembrie 1932 profesorul Horia Sima a fost numit la Catedra de limba română şi filosofie a Liceului „Traian Doda” din Caransebeş, în locul profesorului Traian Topliceanu, care fusese transferat la Şcoala normală de băieţi din Timişoara.
În învăţământ, Horia Sima a intrat în anul 1930, ca profesor suplinitor la Liceul din Brad, iar în anul 1931 a fost trecut în categoria profesorilor titulari provizoriu prin Ordinul Nr. 5671. Norma didactică a acestuia consta din 15 ore săptămânal, fără dirigenţie, având însă obligaţia de a conduce şi îndruma activitatea Societăţii de lectură „Nicolae Iorga” a elevilor, constituită, conform unor mărturii de epocă, încă de la sfârşitul anului 1918, sub atenta supraveghere a profesorului dr. Vasile Loichiţă, de la Institutul teologic-pedagogic diecezan, care preda limba română în mod benevol elevilor de la acest liceu. Doar în anul şcolar 1934-1935 i s-a încredinţat profesorului Horia Sima dirigenţia la clasa a VII-a.
Printr-un alt Ordin al Serviciului regional de învăţământ Timişoara, din aprilie 1936, profesorul Horia Sima a fost încadrat la acelaşi liceu, la Catedra de filosofie şi drept, iar orele de limba română pentru cursul inferior urmau să fie preluate de profesorul Theodor Săvescu. Acelaşi Serviciu de învăţământ face cunoscut liceului caransebeşean, prin Ordinul Nr. 90571/10 august 1936, că Horia Sima a fost transferat la Liceul de stat „Coriolan Brediceanu” din Lugoj.
Pe parcursul acestor ani, Horia Sima a fost secretarul Secţiei culturale a ASTREI din Caransebeş şi membru al Frăţiei Ortodoxe Române, de multe ori criticând activitatea acestora.
Documente din arhiva acestui renumit liceu bănăţean, atâtea câte s-au mai păstrat până în zilele noastre, consemnează faptul că Horia Sima a înregistrat pe parcursul anilor şcolari petrecuţi ca profesor la Caransebeş destul de multe absenţe în comparaţie cu ceilalţi colegi care îşi ţineau sistematic orele. Câteva exemple se impun a fi menţionate, ele contribuind la cunoaşterea acestei personalităţi controversate.
Încă din prima lună de la încadrarea la acest liceu, în septembrie 1932, a lipsit 11 ore, fiind suplinit de profesorul Nicolae Pătraşcu, aderent la mişcarea legionară, un apropiat al lui Horia Sima, însoţindu-l de mai multe ori la fuga sau întorcerea în ţară în mod clandestin. Trebuie menţionat faptul că Nicolae Pătraşcu nu era cadru didactic al acestui liceu. Dacă în luna noiembrie 1932 îşi motivează medical cele 9 ore absentate, în alte luni absenţele rămân nemotivate, fapt necuvenit din partea unui cadru didactic la un liceu unde absenţele nemotivate ale elevilor erau aspru pedepsite. Înşirăm astfel de absenţe: 5 în martie 1933, 7 în decembrie 1933, şi întreaga lună ianuarie 1934. Unele absenţe au fost cauzate de prezenţa sa la procese cu caracter politic (mai 1933), iar cele din decembrie 1933, în număr de 15, rămăseseră „nesoluţionate până la noi dispoziţiuni”, după cum precizează o Adresă a Inspectoratului şcolar regional Timişoara cu Nr. 334/1934. Într-un raport al prim-procurorului Constantin Dobrian, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caransebeş, acesta precizează că „a trebuit să dispun trimiterea în judecată sub stare de arest, în două sau trei rânduri, prin anii 1932-1933, a lui Horia Sima şi a camarazilor săi”. Adăugând acestea şi absenţele din toată luna ianuarie 1934, ne punem cu îndreptăţire întrebarea dacă nu cumva Horia Sima a fost implicat în vreun fel în atentatul din 29 decembrie 1933, când un grup de legionari l-au împuşcat mortal, în gara din Sinaia, pe I.G. Duca, primul-ministru al ţării. Avem în vedere, când luăm în calcul această implicare, rolul pe care l-a jucat Horia Sima în asasinarea lui Armand Călinescu, când, travestit în femeie, a asistat la odioasa crimă legionară, apoi a urmărit de aproape şi uciderea lui Nicolae Iorga, fiind informat la Chestura de Poliţie din Ploieşti, unde se afla, despre înlăturarea unui înverşunat apărător al democraţiei şi oponent declarat al mişcării legionare.
Din consemnările unor inspectori şcolari aflăm despre felul cum îşi pregătea Horia Sima orele de curs. N.D. Petrescu-Zoiţa, inspector secundar în administraţia centrală a Ministerului Instrucţiunii, l-a asistat pe Horia Sima, în 12 octombrie 1933, la o oră de literatură română la clasa a VI-a, unde a stăruit asupra epocii lui Matei Basarab şi Vasile Lupu, apoi asupra vieţii şi operei Mitropolitului Varlaam, inspectorul considerând că profesorul inspectat a redat „o înfăţişare izbutită a acestei mari personalităţi culturale”. Pe parcursul anilor 1934-1935, a mai fost inspectat la ore şi de către profesorii Sabin Evuţian, în 19 octombrie 1934, şi de inspectorul general Damianovici, în 4-6 aprilie 1935. Acesta din urmă va consemna în Registrul de inspecţii al liceului următoarele: „Constatări mai detaliate, culese din aceste trei lecţiuni ale dlui H. Sima, vom consemna în raportul special ce vom alcătui pentru onor minister”.
Am amintit că profesorul Horia Sima nu a fost propus ca diriginte încă din primul an de activitate la acest liceu, deoarece i s-a încredinţat coordonarea Societăţii de lectură „Nicolae Iorga”, constituită numai din elevii cursului superior al liceului. Într-o lucrare intitulată „Horia Sima la Caransebeş”, profesorul Ion Gheorgheosu, fără să aprofundeze istoria liceului caransebeşean, scrie că Horia Sima a luat „iniţiativa de a înfiinţa Societatea de lectură «Nicolae Iorga»”. În completarea afirmaţiei de mai sus, autorul adaugă: „La data de 24 septembrie 1932 are loc prima şedinţă de constituire a Societăţii de lectură «Nicolae Iorga», a noului comitet de conducere”. Cercetând registrul de procese-verbale al acestei asociaţii culturale şcolare, precum şi anuarele liceului, cu date şi informaţii utile despre activitatea acesteia, uneori prezentate până la detalii, rezultă că aceasta a activat neîntrerupt începând cu anul şcolar 1919-1920, când acest liceu îşi începe epopeea românească, încununată de succese, în condiţiile unei exigenţe şcolare unanim recunoscute. Mărturia privind înfiinţarea ei încă din anul 1918, în condiţii de clandestinitate, este de luat în seamă, având în vedere implicarea unui profesor de prestigiu precum era dr. Vasile Loichiţă într-un asemenea proiect cultural-naţional la nivelul tineretului şcolar dintr-o regiune eminamente românească. Deci, cele afirmate în lucrarea sus-amintită privind rolul lui Horia Sima în înfiinţarea societăţii de lectură nu au niciun temei, el asigurând doar reconstituirea anuală a comitetului de conducere, deoarece unii membri din clasa terminală trebuiau înlocuiţi cu alţii, aleşi dintre cei mai buni elevi ai liceului.
Dar, încercând să fim întru totul obiectivi, preluăm şi susţinem o mai veche afirmaţie a unui reputat cărturar caransebeşean, care mărturisea, cu decenii în urmă, că Horia Sima nu a făcut niciodată politică legionară la orele de curs. Însă Societatea de lectură „Nicolae Iorga” a fost un câmp de acţiune prea liber pentru profesorul înregimentat în mişcarea legionară şi prea setos de putere. Conducerea societăţii de lectură a încredinţat-o unor merituoşi elevi atraşi în mişcarea legionară. Iată câteva exemple. În comitetul de conducere pe anul 1932-1933 au fost aleşi elevi care în anii următori îl vor însoţi orbeşte pe Horia Sima în încercarea sa de a aduce la tăcere democraţia românească, destul de firavă între anii 1930-1940, datorită amestecului brutal al regelui Carol al II-lea, dar şi erodării din interior a principalelor partide politice. În septembrie 1932 a fost ales ca preşedinte al societăţii de lectură elevul Nicolae Orbulescu, din clasa a VII-a, despre care Ion Gheorgheosu scrie că a fost arestat după Rebeliunea legionară din 21-23 ianuarie 1941 şi apoi eliberat în martie 1945, rearestat sub regimul comunist în anul 1948 şi eliberat în 1964. Vicepreşedinte al societăţii de lectură a fost ales unul dintre cei mai capabili şi promiţători elevi ai liceului, Virgil Noaghea, fiul profesorului Gheorghe Noaghea, de la acelaşi liceu. Virgil Noaghea îl va urma pe Horia Sima şi după plecarea sa din Caransebeş şi Lugoj, şi va participa la acţiuni de o mare gravitate, care în final l-au costat chiar viaţa. În ianuarie 1939 s-a aflat în acel grup de tineri bănăţeni care urmau să-i lichideze pe Carol al II-lea şi pe unii membri ai familiei regale în ziua de 6 ianuarie, de Bobotează, cu ocazia ceremoniei de aruncare a Sfintei Cruci în apele Dâmboviţei. Acţiunea fusese gândită de Horia Sima şi deconspirată în 4 ianuarie 1939, Horia Sima reuşind să se ascundă, şi, sfătuit de Mihail Moruzov, şeful Serviciului de Informaţii al Armatei, s-a refugiat în Germania.
Mihail Moruzov îl recrutase pe Horia Sima între informatorii săi încă din anul 1932, acesta ocrotindu-l, sfătuindu-l şi asigurându-i banii necesari pentru destabilizarea ţării. La cei pe care îi târa spre moarte, Horia Sima nu s-a gândit niciodată, şi nici remuşcări n-a avut. Tot cu viaţa a plătit şi Afilon Dorca, elev în clasa a VI-a în anul şcolar 1932-1933, mai târziu absolvent de Teologie la Cernăuţi. Acestora li s-au alăturat alţi câţiva foşti elevi ai liceului, şi anume Ioan Mităr şi Iosif Grama, împuşcaţi în beciurile Poliţiei Capitalei. Şi alţi elevi care au participat activ la şedinţele literare şi ştiinţifice ale societăţii de lectură s-au molipsit repede de doctrina legionară, propovăduită prin varii metode de Horia Sima. Excursiile pe malul Timişului şi în cartierul Teiuş au constituit mediul natural propice pentru înregimentarea în mişcarea legionară.
Ca mulţi dintre confraţii săi profesori de la şcolile caransebeşene, Horia Sima a conferenţiat pe diferite teme în faţa unui public destul de numeros. La 20 ianuarie 1935, a prezentat conferinţa „Critica civilizaţiei moderne, după A.C. Popovici”, despre care publicaţia „Foaia diecezană” subliniază că subiectul, în esenţă dificil, a fost tratat cu multă claritate. În luna martie a aceluiaşi an au fost comemoraţi în Caransebeş Horia, Cloşca şi Crişan. După slujba religioasă din Biserica catedrală, a avut loc, în sala cinematografului „Luna”, şedinţa comemorativă, cu participarea cadrelor didactice şi a elevilor de la şcolile din oraş. Horia Sima a expus cauzele revoluţiei lui Horia, remarcându-se, conform „Foii diecezane”, ca „un vorbitor neîntrecut, profesor de aleasă cultură”.
Este posibil ca această apreciere să fi aparţinut lui Nicolae Cornean, redactorul responsabil al amintitei publicaţii caransebeşene. Horia Sima va conferenţia la 24 noiembrie 1935, în cadrul acţiunilor Asociaţiei profesorilor secundari, Secţia Caransebeş, despre „Ce este o naţiune?”.
Horia Sima, în calitatea sa de profesor şi îndrumător al elevilor care frecventau şedinţele societăţii de lectură a elevilor, ar fi trebuit să promoveze doar valorile culturale, iar pe elevi să-i ţină departe de ispitele politice. El însă a folosit-o în scopul atragerii de noi aderenţi pentru mişcarea legionară. Într-un articol al său intitulat „Caransebeş, oraşul îngenunchierilor culturale”, publicat în „Tribuna Graniţei”, uitând de ceea ce practica ceas de ceas, scria următoarele: „Spectacolul degradant până la ridicol: cultura se pune în scenă, se comandă, pentru a se trage maximum de folos pentru partid. Orice ridicare de cortină trebuie să însemne şi o ridicare a barometrului politic; orice manifestaţie trebuie să sufere prealabilul control al înaltelor foruri, cari să scruteze consecinţele politice”. Articolul a apărut la 1 noiembrie 1934 şi, acuzându-i pe alţii de politizare a actului de cultură, proceda în permanenţă la fel, dar cu mijloace mult mai subtile.
Multe articole ale sale din „Tribuna Graniţei” dovedesc că a ştiut să manipuleze tinerele conştiinţe, pe care le-a folosit doar în scopuri personale. Pentru el, Garda de Fier a fost organizaţia care trebuia să-l propulseze în fruntea Statului. Dacă ar fi reuşit, România ar fi fost târâtă într-o prăpastie fără ieşire.
Constantin BRĂTESCU
