Un studiu de istorie în Banatul Montan, ținutul gugulanilor


De curând a apărut la Editura Mirton din Timișoara volumul „De la prigoana comunistă la barono-krație/Mărturiile unui bănățean“, autor Ioan Mâțu, carte ce va fi lansată la Caransebeş sâmbătă, 31 martie, la ora 11, la Eden (restaurant Borlovan). Istoricii, iubitorii de cultură și, de ce nu, de literatură, vor avea ocazia să participe la un eveniment inedit în zonă, un studiu istoric din ținutul gugulanilor.

Volumul, după cum mărturisește autorul, este „O incursiune în Istoria românilor, în vremea prigoanei comuniste și-n cea a tranziției la democrație, despre infamii comuniști și securiști, respectiv șmecherii și îmbogățiții peste noapte din postcomunism, și unii și ceilalți proveniți din rândurile mediocrității românești […]“.

Prin volumul său, Ioan Mâțu a reușit să realizeze, cu pasiune, patriotism și talent, un studiu de istorie în Banatul Montan, zona Caransebeș – Valea Bistrei.

Profesor de istorie, autorul și-a început activitatea didactică în anul 1978, la Școala Gimnazială din Bădăcin, județul Sălaj, unde a profesat până în 1987. Bădăcin este și localitatea natală a politicianului român Iuliu Maniu, cel care a fost de mai multe ori prim-ministru al României, președintele Partidului Național Țărănesc, iar după 1947 a fost deținut politic. De la Școala Gimnazială din Bădăcin, și-a urmat cariera didactică la Șimleu Silvaniei, oraș aflat la aproximativ cinci kilometri de localitatea natală a polticianului Iuliu Maniu. După câțiva ani se întoarce „acasă”, în județul Caraș-Severin, devenind profesor titular la Școala Gimnazială Nr. 3 Oțelu Roșu, oraș aflat la doi kilometri de comuna Glimboca, localitatea sa natală. În perioada 1997-2001 a fost inspector şcolar general-adjunct la IŞJ Caraș-Severin, iar între anii 2005-2010 a fost director la Școala Gimnazială Nr. 1 Oțelu Roșu. Din 2010 a revenit la catedra sa de la Școala Gimnazială Nr. 3 până în anul 2016, când s-a pensionat.

Volumul, ce stă mărturie unor schimbări politice majore în țară și, implicit, în Banat, este structurat pe cinci capitole – „România, de la prigoana comunistă la barono-krație“, „Comunismul, o ideologie ce a bulversat lumea“, „Revoluția anticomunistă din Decembrie 1989. Caransebeș – Valea Bistrei“, „Pe cărările vieții, sub zodia unei prietenii predestinate“, „Crâmpeie de istorie din ținutul gugulanilor (1989-2016)“, are un argument și este prefațat de pr. dr. Ionel Popescu.

Ana-Cristina POPESCU