Cu acest volum, fondul de carte muzicală al oraşului Caransebeş sporeşte. Monografia „Vasile Ijac“ o să stea de-acum pe unul dintre rafturile Bibliotecii „Mihail Halici“ şi în colecţiile personale ale melomanilor, alături de alte cărţi precum „Misionarism şi artă“ de Ion Racoveanu Nera (1941), „Timotei Popovici“ (1970), „Antoniu Sequens“ (2003), „Corul Catedralei Sf. Gheorghe din Caransebeş“ (2008) şi „Cronologia muzicală a oraşului Caransebeş“, vol. I (2012), ale subsemnatului. Acestora li se vor adăuga la începutul anului 2014 monografia „Gheorghe Dobreanu“, vol. II din „Cronologia muzicală a municipiului“ (1915-1944), şi, sperăm, în curând, „Episcopii Caransebeşului şi Muzica“.

Iată câteva argumente pentru un discipol al muzicologului Gheorghe Zbârcea, care va trebui să includă şi Caransebeşul în rândul „oraşelor muzicii“, alături de Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Lugoj, Sibiu, Timişoara ş.a.

Patru au fost spaţiile de vieţuire şi creaţie ale lui Vasile Ijac: Caransebeşul, Cluj-Napoca, Teregova şi Timişoara.

Caransebeşul a fost locul naşterii sale (1899) şi al primelor realizări artistice, după Primul Război Mondial, în calitate de interpret (corist şi actor amator) al Reuniunii de Cântări şi Muzică şi de profesor şi dirijor la Liceul „Traian Doda“ şi Gimnaziul de Fete.

La Teregova, în calitate de învăţător a ostenit în realizarea sarcinilor şcolare. În afara şcolii a pus bazele unui cor ţărănesc şi ale unei echipe de diletanţi (teatru de amatori).

La un moment dat, prof. Stan evidenţiază ideea că Teregova ar fi un spaţiu „presărat“ de Dumnezeu cu entităţi muzicale, argumentând că aici şi-a avut obârşia tatăl tenorului Traian Grozăvescu şi tot de aici a luat drumul Braşovului Nicolae Bica, cel care a făcut o frumoasă carieră didactică şi dirijorală. Pentru susţinerea ideii prof. Stan, ţinem să adăugăm şi numele altor slujitori ai muzicii: Ioan Humiţa, solist la Opera de Stat din Iaşi, Nicolae Moacă, profesor la Liceul de Muzică din Timişoara, ca şi rapsozii de muzică populară Valeria Berzescu, Ion Jurjescu, Stana Stepanescu, şi mai cunoaştem noi un teregovean aciuat aici în Caransebeş, un împătimit al muzicii corale, care bântuie prin toate corurile oraşului, Dumitru Bica, fratele dirijorului Nicolae Bica.

La Cluj, concitadinul nostru a activat în Corul Operei de Stat şi a predat Muzica la Şcoala Normală şi Aşezământul pentru ocrotirea orbilor.

În fine, la Timişoara, Vasile Ijac a slujit cu devotament şi prestanţă catedra de Teorie, Solfegii şi Armonie de la Conservatorul Comunal, bucurându-se de un deosebit respect şi simpatie deosebită din partea colegilor şi studenţilor săi.

Autorul cărţii a ştiut să folosească cu multă iscusinţă o seamă de fragmente de cronică muzicală apărute în periodicele bănăţene „Dacia“, „Fruncea“, „Luceafărul“, „Revista corurilor şi fanfarelor româneşti din Banat“, „Vestul“, din Cluj – „Patria“, „Societatea de mâine“, şi din Bucureşti „Muzică şi poezie“. Dintre semnatarii acestor materiale de presă îi amintim pe bănăţenii Alma Cornea, Ovidiu Giulvezan, Ovidiu Manole, Nicolae Ursu şi clujeanca Ana Voileanu Nicoară.

Iată un exemplu cu referire la vocaţia de dirijor a lui Vasile Ijac: „… în afară de aceşti mânuitori ai baghetei – S. Drăgoi, L. Surlaşiu, mai avem în oraş [Timişoara] încă mulţi alţi dirijori de coruri foarte talentaţi şi activi, ca Vasile Ijac, Emil Grădinaru, Eugen Cuteanu, dr. Nicolae Ursu, Filaret Barbu (…) peste care nu se poate trece“ (Alma Cornea Ionescu, Fruncea, IV (1939), 1).

Şi un alt citat cu privire la calitatea sa de dirijor: „De un an lucrează compozitorul Vasile Ijac la Simfonia a V-a, simfonie programatică, ce îşi propune ca prin graiul muzicii să reînvie acordurile dureroase ale trecutului în contrast cu cele senine, luminoase de azi“ (Drapelul roşu, XIV (1937), 4.018).

Dacă Ciprian Porumbescu a fost creatorul genului de operetă muzicală la români prin lucrarea „Crai Nou“, zămislită sub poalele Tâmpei, la Braşov, şi Sabin Drăgoi a deţinut primariatul în crearea primei opere româneşti, „Năpasta“, pe un libret al compozitorului, inspirat din piesa cu acelaşi nume a lui I.L. Caragiale, Vasile Ijac, ne asigură C.T. Stan şi trebuie să-l credem pe cuvânt, rămâne „Părintele simfonismului bănăţean“.

Monografistul, de câte ori pomeneşte de compoziţiile lui Vasile Ijac, face o analiză muzicală comparată a lucrărilor sale, mai ales cu ale unor creatori contemporani, din afara arealului românesc – Paul Dukas, Artur Honneger, Maurice Ravel ş.a.

Pregătirea teoretică şi practică în domeniul muzicii a început-o la Şcoala Normală din Caransebeş, unde l-a avut ca îndrumător pe cunoscutul şi mult-apreciatul profesor Antoniu Sequens, a continuat-o la Cluj cu Marţian Negrea, o altă figură emblematică a muzicii româneşti, şi şi-a desăvârşit-o la „Schola Cantorum“ din Paris, cu Vincent d’Indy, şi la Viena.

Cercetătorul Constantin Tufan Stan ne-a obişnuit ca în cărţile sale să găsim un aparat ştiinţific pus la punct: Bibliografie (în acest caz 64 de titluri şi tot atâţia autori); Indice de nume; Catalogul creaţiei de o calitate ireproşabilă.

Cercetarea fondului arhivistic al Episcopiei şi Direcţiei Naţionale a Filialei Caransebeş, ar fi adus un plus de informaţii în redactarea acestui volum.

În Adenda, C.T. Stan a publicat câteva pagini semnate de Vasile Ijac, din care cititorii pot observa unele din preocupările cu conţinut muzicologic ale acestuia, precum „Necesitatea unei reviste muzicale“, „Reminiscenţa primitivă în muzica românească“, „George Enescu“ (medalion) ş.a.

Din Monografia D-lui prof. Stan am aflat că lui Vasile Ijac nu i-a fost străină creaţia cu tematică religioasă. Compozitorul ne-a lăsat moştenire lucrările destinate formaţiilor corale „Ruga“, colindele „Bună seara“, „Bate vântul“, „E noaptea …“, „Tatăl nostru“, apoi „Vecernie“ şi „Pagini religioase“ (din suita „Clipe vesele“, o „Liturghie în La Major“ şi suita simfonică „În Ajunul Crăciunului“.

Autorul a fost sprijinit în realizarea acestui demers de câteva instituţii: Consiliul Judeţean Timiş; Muzeul Banatului, Radio România Timişoara şi persoane private – Răzvan Hrenoschi, Rodica şi Virgil Miloia, fără ajutorul cărora personalitatea muzicală la care facem referire ar fi continuat să rămână într-un nejustificat anonimat.

Aducem un singur reproş, nu monografistului Stan, ci Editurii Eurostampa din Timişoara, care din păcate, cel puţin în exemplarul dăruit nouă de autor, arată că volumul nu este bine legat, iar filele nu rezistă la răsfoire, desprinzându-se din cotor. Se pare că cleiul folosit ori tratarea termică a legătoriei n-au fost de bună calitate.

Prezenta monografie este cea de a patra pe care o prezint. Prin urmare, pot să mă socotesc, evident cu accepţia autorului, un „TUFĂNEAN“. Cunosc în amănunt toate cele 16 Opus-uri ale dr. Constantin Tufan Stan şi pot spune, fără tăgadă, că activitatea ştiinţifică a muzicologului este într-un continuu crescendo.

Sincere felicitări!

Prof. Dr. Dumitru JOMPAN