În această vară, în 12 iunie, s-au împlinit zece ani de când, după aproape şase luni de căutări, o echipă de salvamontişti a descoperit corpurile neînsufleţite ale celor doi tineri soţi, Adriana şi Ionuţ Gruia, din satul Borlova, dispăruţi în data de 19 decembrie 2009 pe Muntele Ţarcu, eveniment pe care presa l-a mediatizat îndelung în perioada respectivă. Adriana urcase atunci la Staţia meteo Ţarcu, unde soţul ei era meteorolog de serviciu. Ei erau căsătoriţi de puţin timp şi voiau să petreacă Sărbătorile de iarnă şi Revelionul împreună. Soarta a făcut însă ca ei să moară la numai 200 de metri de Staţia meteorologică la care trebuiau să ajungă. Corpurile lor au fost găsite după ce, timp de mai bine de şase luni, s-au efectuat 47 de misiuni de căutare.
Atunci, în acea sâmbătă de 12 iunie 2010, opt salvamontişti, ajutaţi de 20 de localnici, în majoritatea lor rude din Borlova ale lui Ionuţ, au pornit la peste 2.000 de metri altitudine. Un localnic a alunecat în zăpada înaltă de trei metri, iar când l-au tras de acolo a apărut şi trupul fetei. La câţiva centimetri se afla şi Ionuţ. Cei doi au murit ţinându-se de mână, tânărul strângând în pumn mânuşa soţiei lui.
Acum, la zece ani de la drama petrecută în Munţii Ţarcu, cunoscutul montaniard şi ghid montan caransebeşean Mircea Socaciu, decanul de vârstă al Clubului Montan din municipiu, ne-a trimis la redacţie un articol pe care îl redăm în continuare.
„Era data de 19 decembrie 2009. Au trecut mai bine de zece ani de atunci. În acea zi mă aflam la Muntele Mic, la cabana Clubului Montan Caransebeş, ca instructor, în Tabăra de iarnă pentru copii organizată de Coco Galescu.
În program aveam o excursie, fiind în partea a doua a zilei, urmând să urcăm de la cabană până la Cruce, Monumentul eroilor bănăţeni, şi chiar până pe vârful Muntelui Mic. Am considerat că e plăcut să rămâi cu amintirea că ai fost pe vârful Muntelui Mic iarna, în anii copilăriei. Grupul era condus de trei instructori.
Sub un strat de zăpadă, era o crustă de gheaţă care se rupea la orice apăsare şi care făcea înaintarea dificilă. Vântul bătea din faţă şi traseul era numai în urcare. Nu am ajuns nici până la Cruce, şi am hotărât să ne întoarcem. Am întrevăzut posibilitatea declanşării unei furtuni, întrucât vântul începuse să bată tot mai puternic. Am ajuns cu bine la cabană, înainte ca furtuna să se dezlănţuie cu putere.
După un timp, am ieşit în faţa cabanei, să văd ce se petrece. Am fost surprins de puterea vântului. Zăpada spulberată, adusă de vânt, nu ştiam de unde venea şi nici unde s-a oprit, nu am putut să văd, vizibilitatea era redusă.
În aceste condiţii, să fii turist sau meteorolog pe munte este foarte dificil, şi până la urmă acest lucru s-a dovedit a fi chiar tragic.
Meteorologul nu este un simplu angajat, el este un cercetător al naturii şi al vieţii până la urmă, dacă ne gândim la datele meteorologice pe care le transmite şi de care depind în mare măsură reuşita drumeţiilor noastre, şi uneori chiar viaţa. Dar, în mod deosebit, un meteorolog trebuie să fie şi un bun sportiv. În orice anotimp, el urcă la munte şi coboară, lucrează în ture, deci se schimbă periodic.
Activitatea meteorologului are o sferă mai largă, le cuprinde pe toate, dar mai ales se bazează pe efort fizic complex, pe activitate sportivă. Trebuie să aibă şi un minim de alte cunoştinţe, pe lângă cele profesionale, de bun cunoscător al stării vremii. Trebuie să fie un bun schior, deoarece asta îl ajută la deplasare pe timp de iarnă. Trebuie să cunoască felurile şi starea zăpezii în orice moment. Să întrevadă şi cum să se ferească de cornişele de zăpadă formate de vânt pe creste, cum să folosească pioletul sau beţele de schi, în caz de alunecare pe o pantă acoperită cu zăpadă sau gheaţă. Trebuie să întrevadă o posibilă avalanşă, şi să ştie ce trebuie să facă dacă e prins în ea şi cum să iasă de acolo.
Consider că aceasta a fost o primă greşeală, lipsa, poate nu în totalitate, a acestor cunoştinţe. Erau tineri, şi nu cred că au putut acumula o prea mare experienţă montană, nu au trecut prin încercări datorate intemperiilor vremii pe munte.
Îmi pare rău că trebuie să vorbesc la trecut despre familia Adriana şi Ionuţ Gruia, foşti meteorologi la Staţia meteorologică de pe Vârful Ţarcu, aflată la 2.190 de metri altitudine.
I-am cunoscut bine, cu ocazia excursiilor pe care le-am condus pe Vârful Ţarcu şi la refacerea unor marcaje turistice în zonă. Adriana avea 20 de ani, Ionuţ, 32. Erau atât de tineri!
Dar să încep cu începutul, relatat în parte de George Panescu, meteorolog la Staţia Cuntu şi fost meteorolog, ani buni, la Staţia de pe Vârful Ţarcu. El ne-a spus că au plecat din satul Borlova, dimineaţa, George Panescu, Adriana, unchiul şi mătuşa Adrianei, care o ajutau pe aceasta la căratul bagajelor, până la Cuntu. Maşina care îi ducea până în Şeaua Jigoria s-a defectat la ieşirea din sat şi astfel au fost nevoiţi să meargă pe jos distanţa Borlova – Şeaua Jigoria – Cuntu. Ajunşi în Şeaua Jigoria, George Panescu nu a mai putut merge, din cauza unei entorse mai vechi la genunchi, care a recidivat, şi a fost dus până la Cuntu, cu o sanie cu motor, de cineva care, coincidenţă, mergea la Cuntu.
Adriana şi ceilalţi au mers pe jos, prin zăpadă şi cu un bagaj greu, ajungând la Cuntu la ora 13.30. De aici, o serie de greşeli s-au ţinut lanţ. Adriana a ajuns la Cuntu istovită după şase ore de mers; se impunea o odihnă de câteva ore şi o alimentaţie consistentă. A băut în grabă doar un ceai fierbinte, făcut de George Panescu, şi a plecat împreună cu soţul ei Ionuţ, care a coborât de la Staţia Ţarcu la Cuntu, să o ia pe Adriana şi o parte din bagaje. Adriana trebuia să rămână peste noapte la Cuntu, şi Ionuţ să vină după ea a doua zi. Aceasta a fost o altă greşeală mare.
Când au plecat de la Cuntu Ionuţ şi Adriana, furtuna nu începuse, dar se prevestea.
La Staţia Ţarcu a rămas de serviciu verişorul lui Ionuţ, care fusese angajat de doar două săptămâni, şi care ne-a povestit ce s-a întâmplat. «Aşadar, Ionuţ a plecat foarte grăbit de la Staţia Ţarcu spre Cuntu, nu şi-a luat pe el canadiana lui mai groasă, ci a îmbrăcat o canadiană de-a mea, mai subţire, nu şi-a luat ochelarii de protecţie, iar telefonul lui a fost complet descărcat».
Toate acestea se numesc imprudenţă, şi mă întreb dacă Ionuţ a ţinut cont de posibila schimbare a vremii atunci când a plecat de la Ţarcu, şi chiar şi atunci când a plecat cu Adriana de la Cuntu.
Din spusele lui George Panescu, meteorolog la Cuntu, Ionuţ era preocupat să ajungă cât mai repede la Ţarcu, de unde trebuia să transmită datele meteo spre centru. După plecarea de la Cuntu, vremea s-a schimbat brusc, vântul a bătut tot mai puternic, spulberând zăpada, vizibilitatea era tot mai redusă. Cu bagaje grele, înaintând prin zăpadă, Ionuţ şi Adriana au ajuns cu greu pe creastă, în locul numit «La Intersecţie», la Cota 1.770 metri.
În acest loc se despart două trasee turistice, pe Creasta Sadovanu şi prin Căldare.
Aici, «La Intersecţie», s-au întâlnit cu un turist, Florin Petrescu, montaniard cu experienţă, care a avut inspiraţia şi tăria de-a renunţa să urce pe Vârful Ţarcu pe o asemenea furtună şi care a coborât la Cuntu, unde a înnoptat.
Florin Petrescu ne-a spus că i-a îndemnat şi pe ei, pe Ionuţ şi pe Adriana, să renunţe şi să coboare la Cuntu, fiindcă era imposibil să mergi pe creastă pe o asemenea furtună, cu un vânt care te culca la pământ.
Ionuţ şi Adriana au continuat să meargă. Pe unde au mers, nimeni nu ştie, şi nici ce chinuri au îndurat. Pe Creasta Sadovanu, NU! Probabil pe sub Creasta Sadovanu, pe partea stângă şi la capătul căreia se formează o scurtătură, pe curba de nivel a Căldării Gropiţa (dar aceasta se foloseşte numai vara) şi care te scoate tot în creastă, foarte aproape de marginea prăpastiei.
Nu au mai mers mult şi, în dreptul unui umăr foarte înclinat, ce se formează în prăpastie şi care desparte Căldarea Gropiţa de Căldarea Oboroacele, vântul puternic i-a împins în prăpastie. În cădere, în mod sigur au declanşat avalanşa care i-a acoperit.
Seara s-a dat alarma peste tot. Meteorologii care au plecat de la Cuntu nu au ajuns pe Vârful Ţarcu!
A doua zi, după furtună, şi în zilele următoare, au început căutările. Dar totul a fost în zadar.
Romeo Dunca, din Timişoara, care se implică în turism şi are multe realizări în zonă, a pus la dispoziţie un grup de oameni coordonaţi de Echipa Salvamont din Caransebeş, care au reuşit să-i găsească pe cei dispăruţi abia în data de 12 iunie 2010, după ce s-a mai topit zăpada. Tot Romeo Dunca a pus la dispoziţie elicopterul personal, şi astfel au fost scoşi din munte.
În locul de unde se pare că au căzut în prăpastie soţii Gruia, fostul meteorolog la Staţia de pe Vârful Ţarcu, actualmente la Staţia Cuntu, Ştefan Melinte, a realizat o construcţie din lespezile din zonă, mai degrabă o piramidă, iar eu aş vrea ca aceasta să poarte denumirea de «Piramida Meteorologilor Gruia».
De câte ori trec pe acolo cu grupuri de turişti pe care îi conduc, mă opresc şi pun la loc unele lespezi care au alunecat, dar aşez şi altele, şi îi îndemn şi pe alţi turişti să pună în plus pietre, astfel încât piramida să dăinuie peste timp. Alături sunt două cruci, cu numele Adriana Gruia, 20 de ani, şi Ionuţ Gruia – 32 de ani, cruci îngrijite de rude şi prieteni…”.
Adrian CRÂNGANU