Sâmbătă, 28 octombrie, în incinta noii clădiri a Căminului Cultural din Voislova, inaugurat cu numai două zile în urmă, s-a desfășurat prima ediție a Festivalului coral-folcloric „Răsună Valea Bistrei”, organizat de Primăria și Consiliul Local al comunei Zăvoi, în colaborare cu Școala Gimnazială din Zăvoi și cu Asociația Culturală „Grănicerii Văii Bistrei” din Voislova.
Ideea organizării unui festival coral la Voislova a aparținut președintelui Corului „Grănicerii Văii Bistrei”, juristul Firuț Mihuț, demersurile sale bucurându-se de susținerea celorlalți membri ai corului și a dirijoarei acestuia, prof. Daniela Chițiga, precum și de sprijinul financiar al Primăriei și Consiliului Local al comunei Zăvoi.
Astfel, îmbinând într-un mod fericit cea de-a treia zi de sărbătoare a Rugii (nedeia) de la Voislova cu finalizarea lucrărilor la clădirea Căminului Cultural, dar și cu împlinirea a 620 de ani de la prima atestare documentară a localității (1397-2017), s-a născut prima ediție a Festivalului coral-folcloric „Răsună Valea Bistrei”, unul dintre scopurile sale fiind revitalizarea mişcării corale în zona Văii Bistrei, prin promovarea acestui gen muzical în rândul publicului şi prin crearea unor legături de prietenie şi colaborare între formaţiunile participante. Din punct de vedere artistic, organizatorii festivalului nu și-au propuns stabilirea unei ierarhii valorice între formaţiunile corale care participă la eveniment, singura condiţie obligatorie fiind ca toate formațiile să fie alcătuite din amatori.
Primii care au urcat pe scenă au fost copiii din cadrul Grupului folcloric „Doina Bistrei” al Școlii Gimnaziale din Măru, instruiți de Ioan Chici, aceștia prezentând un program de jocuri populare din zona Banatului Montan.
Au urmat apoi gazdele festivalului, Corul „Grănicerii Văii Bistrei” din Voislova, dirijat de prof. Daniela Chițiga, care au interpretat patru lucrări corale, între acestea o piesă cu caracter religios, „Nu mai sunt cuvinte”, din repertoriul Oastei Domnului, și trei prelucrări folclorice pentru coruri la patru voci: „Ce vii bade târzior”, „Dor-dorulețule” și „Trageți hora”.
Corul Catedralei „Învierea Domnului” din Caransebeș, dirijat de preot profesor Gheorghe Tistu, a dat curs invitației organizatorilor festivalului și a prezentat publicului un număr de patru cântece cu caracter religios: „Rugăciune” de Constantin Drăgușin, „Miluiește-mă Dumnezeule!” de Gheorghe Cucu, „Povestea călugărului Pitirim” din repertoriul clasic rus, și „Patria mea” de Francois August Gevaert.
Cea de-a treia formație corală care a urcat pe scena Festivalului coral-folcloric „Răsună Valea Bistrei” a fost Corul Casei de Cultură din Dudeștii Noi, județul Timiș, dirijat de Aurel Safta, care a interpretat o suită de melodii populare din zona Banatului și lucrările „Vraja” de Ion Vidu și „Fata de Păstor” de Teodor Teodorescu. Merită subliniat faptul că din acest cor face parte chiar primarul comunei Dudeștii Noi, Alin Nica.
Au urmat membrii Corului „Armonia” din Bocșa, dirijat de preotul Silviu Ferciug, unul dintre cele mai vechi coruri din țară, înființat în anul 1875 și care a avut o activitate neîntreruptă până astăzi. Repertoriul prezentat a fost alcătuit din piesele „Heruvic” de N. Lungu, „În casa Tatălui meu” de D. Bortneanski, și „A ruginit frunza din vii” de D.G. Kiriak.
Prima ediție a Festivalului coral-folcloric „Răsună Valea Bistrei” avea să se încheie cu recitalul de excepție susținut de Corul bărăbtesc din Finteușu Mare, județul Maramureș, dirijat de prof. Andrei Dragoș, formație corală care anul viitor, la data de 1 Decembrie, va împlini 100 de ani de activitate neîntreruptă. Repertoriul a fost alcătuit din prelucrări folclorice și cântece patriotice, iar dintre acestea din urmă unele au stârnit nu doar ropote de aplauze, ci şi lacrimi în ochii publicului, dar și ai coriștilor. Merită subliniate lucrările de factură patriotică „Românul”, pe versurile și muzica lui Ciprian Porumbescu, „Ultima noapte a lui Mihai Viteazul” – versuri Dimitrie Bolintineanu, muzica Gheorghe Muzicescu, „Cântec pentru Avram Iancu” – armonizat de chiar dirijorul corului, Andrei Dragoș, pe versurile unui vechi cântec popular, și „Veniți români” – pe muzica compusă de fostul dirijor al acesti cor, Valentin Băințan.
Cuvântul de încheiere a festivalului a fost rostit de primarul comunei Zăvoi, Doru Iustin Cârdei, care a mulţumit tuturor formațiunilor pentru prezența la festival, publicului pentru atenție, și membrilor Corului „Grănicerii Văii Bistrei” din Voislova, pentru efortul depus în organizarea acestei manifestări.
Ştefan ISAC