Valea Bistrei – Spaţiu istoric, geografic, etnografic şi cultural


Casa Corpului Didactic Caraş-Severin a organizat sâmbătă, 29 noiembrie, în comuna Zăvoi, Simpozionul Regional Valea Bistrei – Studii şi comunicări, ediţia a II-a, cu tema ,,Valea Bistrei – Spaţiu istoric, geografic, etnografic şi cultural”.

Proiectul a fost iniţiat de un grup de intelectuali format din prof. Rozina Ghiorghioni, Liceul Bănăţean Oţelu Roşu şi preşedintele Despărţământului ASTRA Oţelu Roşu, dr. Adrian Ardeţ – directorul Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, Vasile Todi, preşedintele Uniunii Jurnaliştilor din Banatul Istoric, prof. univ. dr. Nicolae Popa, şeful Departamentului de Geografie din cadrul Facultăţii de Chimie-Biologie-Geografie al Universităţii de Vest din Timişoara, dr. Laurenţiu-Ovidiu Roşu, şeful Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale Caraş-Severin, prof. Tudor Deaconu – directorul Casei Corpului Didactic Caraş-Severin, şi prof. Ion Cubin, directorul Şcolii Gimnaziale Zăvoi.

Printre invitaţii de onoare s-au numărat dr. Adrian Ardeţ, care a fost şi moderator, dr. Ovidiu-Laurenţiu Roşu, prof. Tudor Deaconu, arhivist diecezan Claudiu-Sergiu Călin, de la Episcopia Romano-Catolică de Timişoara, ec. Petru Opruţ, originar din Voislova, actualmente stabilit la Timişoara, autor al mai multor lucrări de istorie locală, prof. Ana Zeicu – Liceul Teoretic „Nicolae Stoica de Haţeg” Mehadia, dar şi fost consilier în Ministerul Educaţiei Naţionale, pr. Silviu Cotuna – preot paroh Zăvoi.

Între comunicările prezentate în cadrul seminarului ne-au reţinut atenţia lucrările ,,Şcoala – spaţiu al diversităţii – centru cultural în comunitate” a prof. Tudor Deaconu, ,,Primul guvernator al Daciei Romane atestat la Zăvoi” a dr. Adrian Ardeţ, ,,Fondurile şi colecţiile personale sau familiale din Valea Bistrei”, pr. Silviu Cotuna – ,,Istoricul bisericii din Zăvoi”, fără a submina câtuşi de puţin valoarea celorlalte lucrări înscrise. Inedită a fost şi prezentarea realizată de prof. Valentin Sandu, de la Liceul Bănăţean Oţelu Roşu, a unui manuscris al preotului Ioan N. Chioariu (1921-1974), ce va fi publicat în totalitate în volum, la eveniment participând şi copiii celui care a fost preot la Voislova, perioadă în care a făcut preţioase însemnări în „Cronica parohiilor Voislova şi Valea Bistrei”.

Au mai susţinut comunicări Adrian-Gerhard Graszl, prof. Gheorghe Groza, Lavinia-Diana Micu, prof. Valentin Sandu, prof. Alexandru Drăghici, prof. Horia-Pavel Chioariu, pr. Romulus Frîncu, prof. înv. pr. Nicoleta Toader şi referent relaţii publice Cristina Moisă, de la Muzeul din Caransebeş.

Cele peste 50 de comunicări înscrise în cadrul simpozionului de la Zăvoi vor fi incluse într-un volum ce va fi tipărit, în sprijinul celor ce vor dori să studieze minunata zonă a Văii Bistrei în viitor, acestea putând reprezenta un reper pentru un potenţial studiu.

După prezentarea lucrărilor în plen şi pe secţiuni a fost vizitată zona noilor descoperiri arheologice de la Zăvoi, situată în cimitirul ortodox.

În anul 2009, efectuându-se săpături pentru o înhumare, groparii au dat de urmele unui zid. Luându-se legătura cu Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, o echipă de arheologi, condusă de cercetătorul Adrian Ardeţ, a scos la iveală ruinele unui palat ridicat de romani în anul 101. Zidurile palatului au fost construite din piatră de carieră fasonată, încăperile fiind încălzite prin pardoseală, prin tuburi de ceramică numite hipocauste, iar la băi s-au folosit pentru izolare o tehnică şi un amestec special, care nu permiteau infiltrarea apei. Este cea mai mare descoperire din zonă, care atestă existenţa aşezărilor de pe Valea Bistrei din această epocă.

Au existat şi propuneri pentru locul de desfăşurare al simpozionului de anul viitor, însă locaţia exactă probabil va fi stabilită la lansarea volumului doi al seriei de lucrări „Valea Bistrei – studii şi comunicări”.

Simpozionul a reprezentat un real succes, atât prin valoarea lucrărilor prezentate, cât şi prin dezbaterile ce au urmat, contribuind la o mai bună cunoaştere a acestei zone, încă puţin cercetată.

Prof. Ion CUBIN

Pr. Romulus FRÎNCU