Aş fi preferat să aştern peste mormântul său mireasma unui gând curat şi plăcut ca florile de tei, dar cu întârziere şi neuitat, încerc să spicuiesc din bucuriile şi tristeţile sale, reliefând şi marea sa durere, cu care s-a închis în mormânt.
S-a spus retoric, pe marginea mormântului său, că „Fără de veste s-a sfârşit”. Nu s-a sfârşit fără de veste. El a fost din vreme pregătit pentru eternitate.
Despre consilierul Nicolae Cornean s-a scris mult. După marea sa bucurie din 1946, când a avut loc sfinţirea Catedralei „Sf. M. Mucenic Gheorghe” din Caransebeş, a urmat începutul suferinţelor sale spirituale. Contemporanii săi, ca Dr. Marcu Bănescu, Romu Ancuşa, Dimitrie Sgăvârdea etc., au fost rugaţi să scrie câte ceva, după ce el nu va mai fi în viaţă. Unii dintre ei i-au împlinit cu pietate dorinţa, nu cu scopul de a-l răzbuna, ci… dintr-un act justiţiar.
La 1 ianuarie 1950, după toată munca lui, consilierul cultural Nicolae Cornean, apreciat în toate funcţiile pe care le-a avut, în plină putere de muncă, la 47 de ani, este „transferat” din postul de consilier într-un post de… revizor contabil.
Timp de 12 ani, vara şi iarna, omul de cultură, acum revizor contabil, a bătut drumurile eparhiei pentru a verifica modestele gestiuni ale parohiilor.
Când a primit decizia de „retrogradare”, a zâmbit trist, pentru că el n-a râs niciodată dezinvolt. A suportat umilinţa, dar rana sa a rămas vie sub crusta care încă exista.
Era fiu de învăţător din Zăgujeni, născut în anul 1903. Îndată după absolvirea Academiei Teologice, episcopul diecezan Iosif Traian Badescu îi încredinţează, în 1929, Secţia culturală, în calitate de consilier.
De la început, reuşeşte să organizeze un cadru restrâns de activitate, înfiinţând Biblioteca religioasă-morală, care a publicat 36 de broşuri cu conţinut religios, moral şi istoric. Trece apoi la organizarea Muzeului eparhial şi a Şcolii de cântăreţi etc.
Începând din 10 octombrie 1927, redactează „Foaia Diecezană” şi „Calendarul Românului”, publicat pentru prima dată în 1889 de episcopul Iosif Traian Badescu.
Modestia lui, omenia lui exemplară merită să fie rememorate. Într-un alt context, sper să pot lămuri mai bine situaţia sa.
La 1 august 1962, s-a retras la pensie, cu acelaşi discret zâmbet care exprima tristeţea şi resemnarea.
Nu a dorit să fie hirotonit preot, dar a fost un teolog de înaltă ţinută etică.
A decedat în anul 1984, la vârsta de 81 de ani. L-am cunoscut în anii 1958-1959, când lucra la publicaţiile eparhiale ale Caransebeşului. Cu elanul şi energia ce-l caracterizau, meticulos şi ordonat, şi-a organizat timpul ca să-i ajungă pentru toate. Unde nu era nimic, a creat ceva trainic. Acolo unde era haos, a făcut ordine.
Generaţia sa avea puternic dezvoltat sentimentul istoriei. Se citea istorie. Se scria istorie. Dr. Nicolae Cornean, răspunzând exigenţelor timpului său, a scris şi el istorie, realizând o carte de mare importanţă – „Monografia Episcopiei Caransebeşului”, editată în anul 1940, lucrare care l-a consacrat.
Doinel PUIU MĂRGINEANU
