Vara vine cu modernizări la Ezeriş


Dintr-o discuţie purtată recent cu primarul Ioan Rusu, am aflat că, din dorinţa de a schimba înfăţişarea localităţii, în viitorul apropiat, centrul comunei Ezeriş va intra într-un proces de modernizare. Deşi deocamdată lucrările se află în stadiu de proiect, odată cu finalizarea lor, centrul de comună se va schimba mult în bine. Este vorba despre amenajarea unui spaţiu de joacă pentru copii, o parcare mare, care urmează să fie realizată lângă scena din faţa Căminului cultural, despre spaţii verzi, băncuţe şi o fântână arteziană.

„Şi pentru satul aparţinător Soceni există un proiect asemănător. Pe lângă amenajarea spaţiilor verzi, vom construi aici şi o scenă, după modelul celei de la Ezeriş. Deşi nu am făcut o evaluare exactă a acestor lucrări, cred că ele nu vor depăşi suma de 250.000 de lei. Intenţia noastră este să demarăm lucrările în cursul acestei veri. Şi, ca noutate, pot să vă spun că în toamnă dorim să începem şi lucrările de asfaltare a străzii principale din Soceni”, ne-a informat primarul Ioan Rusu. În acest caz, ne-a mai spus edilul, este vorba despre un tronson de 1,5 km, pentru care există studiul de fezabilitate, proiectul a fost deja întocmit, însă deocamdată administraţia locală nu dispune de banii necesari demarării lucrărilor. Ioan Rusu este însă optimist şi ne-a declarat că aşteaptă ca în contul Primăriei să intre sumele cuvenite ca urmare a exproprierilor de terenuri de la Kilometrul 8.

„În ceea ce priveşte proiectele de viitor, am dori să atragem fonduri europene pentru reabilitarea şi modernizarea Căminelor culturale din Ezeriş şi Soceni”, a mai spus Ioan Rusu.

Mădălina DOMAN