La 10 februarie se împlinesc 84 de ani de la dispariţia marelui naţionalist şi bun patriot, prof. Vasile Goldiş.
Înainte de 1918, în marele act al Unirii de la Alba Iulia, precum şi după Unire, Vasile Goldiş, ca om politic şi de cultură, a avut veşnic ca ideal de viaţă binele şi interesele neamului, pe care a căutat să le realizeze printr-o etică deosebită.
Dotat cu o mare cultură şi o distincţie sufletească aleasă, Vasile Goldiş, în situaţiile de pedagog, profesor, ziarist, secretar consistorial, ministru şi preşedinte al „ASTREI”, a urzit întotdeauna gânduri bune pentru popor şi a scos idei ce erau îmbibate de acea iubire, bunătate, devotament, tact şi prudenţă, care-l înălţau pe piedestalul de prestigiu, de autoritate şi de stimă în sufletele acelora cu care venea în contact.
Între anii 1886-1889, a activat ca profesor de Istorie şi Limba latină la Institutul Pedagogic Teologic din Caransebeş, colaborând totodată la unele periodice caransebeşene.
Între anii 1923-1932, a condus Societatea „ASTRA” de la Sibiu, ca preşedinte. Era o vreme când unii dintre membrii acestei societăţi culturale, prea mult vrăjiţi de realizarea idealului nostru naţional, prea adânc intraţi în vâltoarea vieţii sociale şi în luptele politice, parcă uitaseră că „ASTRA” îşi avea un rol şi în cadrul României întregite, şi răspundeau anevoie chemării acelora care, prin activitatea lor, căutau să o menţină pe calea pe care o aşezaseră înaintaşii.
Cu autoritatea personalităţii sale, cu agerimea spiritului său, cu elanul şi entuziasmul ce-l caracterizau, Vasile Goldiş i-a galvanizat pe membrii „ASTREI”, reorganizând despărţămintele şi secţiile, cutreierând judeţele din Ardeal, Banat, Crişana şi Maramureş, unde, odată cu contactarea membrilor organizaţiilor periferice, a stăruit pe lângă autorităţi să le acorde ajutorul necesar propagandei culturale.
Mai târziu, ca ministru, a acordat subvenţii „ASTREI”, iar pentru a-i asigura o existenţă mai îndelungată, i-a cedat concesiuni în Transilvania. A organizat apoi marile solemnităţi în memoria lui Avram Iancu, iar pentru cimentarea legăturilor dintre fraţii români, a condus membrii „ASTREI”, făcând dese vizite la instituţiile culturale şi Casele naţionale.
În 1930, Vasile Goldiş a organizat marele Congres cultural – primul Parlament cultural, cum îl numea –, „pentru solidaritatea sufletească şi îndrumarea poporului român spre nobilul ideal al chemării sale istorice”.
Toate discursurile şi scrierile lui Vasile Goldiş erau pline de idei înţelepte, de orizonturi noi pentru binele şi dezvoltarea culturii neamului.
Octavian Goga, utilizând o formulă din antichitatea romană, l-a numit „Părinte al patriei”, pentru rolul său, alături de ceilalţi făuritori ai Marii Uniri, în realizarea Statului român întregit. Era caracterizat ca exeget eminescian, om politic, istoric şi filosof, publicist şi pedagog naţional. A fost Membru de onoare al Academiei Române din 1919.
În centrul gândirii şi activităţii lui politice s-au situat, în mod firesc, apărarea drepturilor naţionale ale românilor din Transilvania, lupta pentru eliberarea naţională şi unirea lor cu România, precum şi dezvoltarea democratică a Statului român unit.
„Unirea înfăptuită – declara Goldiş cu prilejul înmânării actului Unirii, adoptat la Alba Iulia, regelui Ferdinand, la 14 decembrie 1918 – va trebui gradat să se înfăptuiască egalitatea condiţiunilor de viaţă pentru toţi cetăţenii ţării”.
Faptele şi activitatea lui Vasile Goldiş, ca şi ale altor mari înaintaşi ai neamului românesc, ce au ştiut să ţină veşnic aprinsă făclia dragostei de neam, constituie convingerea că poporul român nu putea rămâne ştirbit în drepturile sale.
„Unirea tuturor românilor într-un singur stat – spunea el în decembrie 1918 –, numai atunci va fi statornică şi garantată prin istoria mai departe a lumii, dacă va răspunde tuturor îndatoririlor impuse prin noua concepţie a civilizaţiunii”.
Către sfârşitul vieţii, decepţionat de creşterea inegalităţilor sociale, la noi şi pe plan mondial, Vasile Goldiş avea să deplângă concentrarea bunurilor la o singură clasă, într-o măsură necunoscută până aici în istorie.
Doinel PUIU MĂRGINEANU
