Vechea gardă rezistă la FC Caransebeş 1913. În rest, mulţi veniţi, puţini rămaşi…


fc caransebes ripensia 5

FC Caransebeş 1913 – Ripensia Timişoara 0-4 (0-0, 0-2, 0-2)

Apetitul caransebeşenilor pentru fotbal a ieşit încă o dată la iveală sâmbătă, 1 august, atunci când, pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuş, în prezenţa a peste 100 de spectatori, s-a disputat primul meci amical al gugulanilor din campania de pregătire a ediţiei 2015-2016 de campionat, în compania Ripensiei Timişoara, formaţie care evoluează în Liga a IV-a. Pentru ca noua conducere a clubului gugulan să-şi facă o imagine cât mai bună asupra jucătorilor, având în vedere că în lot figurau nu mai puţin de 26 de fotbalişti, s-au jucat trei reprize a câte 30 de minute.

Primele două acţiuni mai importante şi le-au trecut în cont gazdele, în minutele 2 şi 16 Lupu trimiţând balonul pe lângă poarta apărată de Ciui. În replică, oaspeţii au avut o fază periculoasă în minutul 24, Pascal prinzând şutul expediat de Toma de la 18 metri, şi în minutul 29, când portarul caransebeşean a respins cu un reflex spectaculos şutul din 6 metri al lui Trifu.

Scorul a fost deschis în minutul 32, după o fază prelungită de atac a timişorenilor, când fundaşii gazdelor au ezitat în lanţ, iar Toma a trimis necruţător, de la 14 metri, la semiînălţime, făcând inutilă intervenţia lui Pascal.

Caransebeşenii puteau egala în minutul 40, când Domil, bine angajat în adâncime, a rămas singur cu Ciui, însă portarul oaspeţilor s-a opus golului. Gazdele au mai avut o fază frumoasă în minutul 50, când în urma unei lovituri libere de pe partea dreaptă, executată de La Vecchia, fundaşii timişoreni au respins, iar Livan a expediat o torpilă de la 35 de metri, balonul fiind scos în ultimul moment de sub bară de Ciui.

În minutul 57, în urma unei colaborări între Ungureanu şi Toma, acesta din urmă a expediat un şut din marginea careului care s-a oprit în bara transversală, pentru ca peste doar două minute, după o fază trasă parcă la indigo, Toma să marcheze la colţul scurt al porţii apărate de Birăescu.

Caransebeşenii au avut şi ei o bară în ultimul minut al celei de a doua reprize, când Poenaru a expediat, de la 20 de metri, un şut care s-a oprit în stâlpul din dreapta al porţii lui Ciui.

Golul de 3-0 a fost înscris de Ungureanu, din lovitură liberă de la 20 de metri, dictată în urma unui fault asupra lui Popa, balonul ducându-se în stânga lui Birăescu, care s-a văzut nevoit să scoată mingea din plasă.

Caransebeşenii au avut două faze importante în minutele 78, când portarul Rădulescu a scos de sub bară mingea trimisă de La Vecchia din lovitură liberă de la 25 de metri, şi 85, când acelaşi La Vecchia l-a angajat în careu pe Lupu, şutul acestuia, de la doar 10 metri, ducându-se peste poarta timişoreană.

Ultimul gol al partidei a fost înscris în minutul 86, când Herţanu a recuperat un balon la 25 de metri, i-a pasat în adâncime lui Berescu, iar acesta, ajuns în careu, a înţepat mingea pe lângă Birăescu, ieşit în întâmpinare.

FC Caransebeş a început în formula: Pascal, Cerbone, Goşa, Hamza, H. Bona, Suciu, Telecican, Lupu, Buşu, Roman, Bălan; pe parcurs au mai evoluat Birăescu, Matica, L. Vătafu, Mimiş, Vădrariu, Suru, Avramescu, Poenaru, Livan, La Vecchia, Domil, Mariţescu, Curelea, Stepanescu şi Iancu. Antrenor, Giovanni Pissano.

Așadar, din vechea gardă, rămân în continuare la echipă Pascal, Birăiescu, Goșa, Lupu, Bușu, Roman, Suru, Săulescu (care revine de luni la antrenament) şi Negoescu (accidentat), iar dintre cei testaţi, La Vecchia şi Cerbone.

„Meciul de astăzi a fost un test, pentru că am avut 18 jucători în probe, care trebuiau să demonstreze că au valoare pentru campionatul în care evoluăm şi, aşa cum mă aşteptam, mulţi dintre aceştia, cincisprezece, de mâine nu vor mai veni la antrenament, deoarece în momentul de faţă nu se găsesc la nivelul pe care noi îl cerem de la ei. Dintre toţi cei care au jucat în campionatul trecut pentru FC Caransebeş şi s-au prezentat la acest meci, i-am păstrat pe toţi. S-a văzut experienţa dobândită, în modul cum s-au exprimat pe teren, au jucat un sezon într-un campionat care nu este deloc uşor, şi mă refer la Liga a II-a, eu însumi am avut contact cu el, în returul trecut, la CS Baloteşti, când am văzut că dificultăţile sunt foarte mari şi trebuie să fii foarte bine pregătit, iar noi nu vrem să facem nicio greşeală. Ştim că suporterii, oraşul Caransebeş îşi doresc performanţă. Cei pe care nu i-am păstrat în lot nu că sunt slabi, sunt, bunicei, dar încă nu sunt pregătiţi la nivelul pe care îl dorim noi. Trebuie amintit că am început pregătirea foarte târziu, iar acest lucru contează foarte mult. Vom încerca, uşor-uşor, să omogenizăm echipa, astfel încât la primul meci oficial să fim foarte bine pregătiţi. Cei care în ultimele zile s-au antrenat aşa cum s-au antrenat, atât cât am văzut, ne-am dat seama că nu au făcut-o aşa cum ne aşteptam noi, pregătirea fizică fiind foarte scăzută, dar vom face, noi, staff-ul, tot ce ne stă în putinţă pentru ca la primul meci de campionat, în 29 sau 30 august, atunci când va fi, să ne aflăm la maximum în ceea ce priveşte forma fizică. Referitor la venirea de noi fotbalişti, încercăm să aducem şase sau şapte jucători din străinătate, plus câţiva tineri români de perspectivă, dar care au deja selecţii în Liga I, şi căutăm să facem o echipă cât mai competitivă, aşa încât să avem un cuvânt greu de spus în acest campionat al Ligii a II-a. Staff-ul nostru a făcut această selecţie, astăzi, şi sperăm şi credem că am făcut alegerea cea mai bună, menţinându-i în lot doar pe cei mai buni, pe cei care meritau să evolueze în viitorul campionat sub culorile clubului din Caransebeş, iar noi încercăm, prin cei care se ocupă de partea transferurilor, să aducem jucători buni şi utili echipei. Pe Alessandro La Vecchia, care a jucat în Thailanda în ultima perioadă, dar a evoluat patru ani şi la juniorii lui Juventus Torino, şi pe Adelio Cerbone, de la L’Aquilla, echipă din Serie B, îi cunosc bine, vor rămâne în lot, în ciuda dificultăţilor de ordin fizic din prezent, deoarece sunt jucători care, când sunt la potenţial optim, vor avea un rol foarte important în echipă”, a spus Giovanni Pissano.

Tehnicianul italian a mai adăugat că miercuri, 5 august, era programat un al doilea amical cu Naţional Sebiş, în deplasare, dar, dată fiind distanţa mare şi faptul că staff-ul doreşte ca în această perioadă să se pună accent pe pregătirea fizică şi tactică, precum şi pe omogenizarea echipei, s-a renunţat la această partidă.

Sorin ROGOZ

giovanni pissano 1