Biserica din Băuţarul Inferior
Ca lăcaş de închinăciune, care a deservit, până în 1811, şi obştea unită a Băuţarului Superior, s-a folosit o bisericuţă de lemn, înălţată în 1788. Aceasta era succesoarea altei ctitorii din bârne, de la începutul secolului al XVIII-lea, menţionată doar în tabelele comisiei de conscriere Buccow din anii 1761-1762. În 1839 s-a iniţiat construcţia unui edificiu mai trainic, din piatră; lăcaşul, situat în mijlocul cimitirului, a fost finalizat abia în 1847.
În urma vizitei canonice din 19 decembrie 1852, vicarul unit Ştefan Moldovan al Haţegului (1852-1857) nota: „La începutul secolului al 17-lea, satul nu au fost aici, ci în alt loc, de cătră sud, tot în acest hotar, lângă apa Marga, însă de acolo pe rând s-au mutat aici, ca într-un loc mai larg şi mai desfătat, şi şi-au clădit, cu începutul secolului al 18-lea, una bisericuţă de lemn, carea de injuriile timpului slăbindu-se, tocmai sub rezbelul turcic de sub Iosif II-lea, au trebuit să lase negata biserica care atunci o clădeau de lemn, însă această putere neţinând mult, după retragerea turcilor, tot întru acel an, 1788, au finit biserica şi de atunci până acum, înmulţindu-se poporul foarte, la anul 1847, au zidit cu fundament tare biserica de acum de zid, cu păreţi înalţi, cu fereşti mari, cu turn înalt că, în frumuseţea structurii acoperişului, este unul din cele de frunte a ţării. Are această biserică în lungime 8°, în lăţime 3 ½° şi e pusă pe una ridicătură de pământ. Cum păşeşti pe uşa din coastă în biserică, deodată se arată că ai intrat într-un locaş domnesc vrednic de al său nume. Sus, biserica e boltită în semicerc cu bârne chingi, aşa încât un capăt al lor razimă pe zid de cătră turn şi celelalt pe fruntariul altarului şi apoi, cu structura blănită, precât nu se cunoaşte ca şi cum ar fi de zid. Aşa e măiestrită şi la altar, jos pavimentul de piatră… În turn e până acum numai 1 clopot de 25 #, cu înscrisul 1811, şi 1 toacă de fier turnat. Hramul bisericii e «Profetul Ilie». Cintirimul are în jur 78°”.
Referitor la acelaşi lăcaş de închinăciune, episcopul unit al Lugojului, Victor Mihaly (1875-1894), completa, la 14/26 iulie 1882, următoarele: „Cercetându-se biserica, s-a aflat că aceea este construită pe fondul intravilan, care are estensiunea de 849°; se află înconjurat cu gard slab, deci se dispune a se îngrădi cu zid de piatră”. Ctitoria este din material solid, edificată la anul 1837, acoperită cu praştilă şi conservată cu spesele comunei bisericeşti; în stare bună, se dispune văruirea pe din lontru şi din afară. Campane sunt două, una cumpăneşte 75 kilograme, alta de 35 kilograme, ambele cu inscripţiunea: «Haţeg 1868». Casa parohială este edificată la anul 1828, din material de lemn, cu 2 încăperi de locuit, culină, cămară, acoperită cu praştilă. Preotul şade în casa parohială şi ţine cancelaria în chilia laterală, unde se află arhivul şi protocoalele matriculare, aşezate în un stelagiu, sub încuietoare”.
De asemenea, la 3/15 martie 1885, Avel Pop Bociat (1885-1901), protopopul Ulpiei Traiane, aprecia că „biserica se află în stare bună şi frumos decorată. Pe monumentul constator din lespezi late, dar necioplite, ar fi a se înlocui cu poditură de scânduri”. Potrivit vicarului unit Iacob Radu (1902-1912), biserica „din Bonţarul de Jos, prea mică pentru numărul locuitorilor, are un turn frumos şi e aşezată pe un loc ridicat, de se vede de departe.”
Lăcaşul de cult actual, cu hramul „Sfântul Prooroc Ilie”, a fost construit, din piatră şi cărămidă, în anii 1927-1928, după planurile arhitectului Constantin T. Purcariu din Lugoj, de către „antreprenorii” Enrich Finz şi Iosif Ternovici.
Biserica din Băuţarul Superior
Până la mijlocul secolului al XIX-lea, obştea fusese deservită de lăcaşul de cult din Băuţarul Inferior; apoi, de un edificiu de zid de plan dreptunghiular, renovat în anii 1866-1867, când i-a fost înlocuită clopotniţa iniţială din lemn cu alta mai trainică, din cărămidă.
Vicarul Ştefan Moldovan, la 19 decembrie 1852, preciza următoarele: „S-au cercetat statul bisericei de aici şi s-a aflat cum că această parohie cu începutul secolului acestuia al 19-lea numai s-au întemeiat, deosebi cu parohul de faţă George Bugariu, carele la anul 1807 au primit preoţia, însă, şi după aceasta, până la anul 1840, au slujit cu parohul Bouţarului de Jos împreună, tot la una biserică, ce se află de lemn în Bouţarul de Jos. Iar la anul 1840 au întemeiat biserica de faţă în Bouţarul de Sus. Aceasta este clădită de zid tare şi acoperită bine. Numai cu turnul i s-au făcut o greşală, că de la acoperiş în sus l-au clădit de scânduri şi acestea le-au înfăşurat cu cercuri şi le-au muruit cu var, cu carele apoi, în curgerea ploilor au lucrat, de cătră vest una parte de muruire s-au risipit jos şi aşa strică frumuseţea şi slăbeşte tăria bisericei. Pentru care cauză s-au făcut coînţelegere cu poporul ca, în primăvara viitoare [1853 – n.n.], să se zidească, din fundament, turn tare în fruntea bisericei, legat cu aceea, carele să aibă duraţiune egală cu dânsa. Are acum această biserică în lungime 8°, în lăţime 4° şi e aşezată pe loc şes, lângă drumul ţării, de cătră nord, şi, cum intri într-însa pe uşa din coastă, vezi că partea muierilor e podită oblu, a bărbaţilor şi altarul e cu cer semicerc de scânduri. Cerul în altar, aşa depins, l-au dobândit de la vecina parohie Marga. Iar pe jos e fără paviment. Hramul bisericei e «Sfântul Profet Ilie». Cintirimul are 400°.”
La 14/26 iulie 1882, episcopul unit al Lugojului, Victor Mihaly, adăuga: „Cercetându-se biserica, s-a aflat că aceea este construită pe fondul intravilan, care are estensiunea de 698° şi se află înconjurat cu gard de nuiele, acoperit cu paie. Este din material de piatră, cu boltitură de scândură, edificată la anul 1840, restaurată la anul 1866, acoperită cu praştilă şi conservată cu spesele comunei bisericeşti, în stare bună. Campane sunt una; cumpăneşte 110 kilograme şi este prevăzută cu inscripţiunea: «Gosich Jakab Junsbauer in Temesvar 1810», cu imaginea Sfântului Nicolae. Casa parohială este edificată la anul 1876, din material de lemn, cu 2 încăperi de locuit, culină, cămară, acoperită cu praştilă; graj pentru trei vite, o cocină şi palanc de scânduri. Preotul şade în casa parohială şi ţine cancelaria în chilia cea mai mare, unde se află arhivul şi protocoalele matriculare, aşezate în teacă propria a preotului, sub încuietoare.”
La 15 martie 1885, protopopul Avel Pop Bociat constata că „biserica este spaţioasă şi prea frumos ornată, altarul în curăţenie şi ordinea cea mai recomendaveră.”
Biserica actuală, cu hramul „Sfântul Prooroc Ilie”, a fost ridicată, din piatră şi cărămidă, în anul 1939.
Sursa: Florin Dobrei, ,,Aspecte din trecutul bisericesc a două sate „hunedorene” din Banatul Montan: Băuţar şi Bucova (jud. Caraş-Severin)” , în volumul ,,Vocaţie şi misiune în Biserica lui Hristos”, Editura Diecezană, Caransebeş, 2009, p. 145-146; 149-150.
Pr. Romulus FRÎNCU
