Cu mult drag şi cu plăcere,

De pe Muntele cel Mic,

Vă trimit acum vedere,

Fără timbru, fără plic.

Mă forţez şi trag cu dinţii,

Ca într-un nostalgic joc,

Ca să văd cu ochii minţii,

Tot ce pot din loc în loc.

Când la vremuri bune,

Gându-mi fuge uneori,

Parcă văd, ca o minune,

Trei cabane ca trei flori.

De la ,,Schit” puţin la vale,

Într-o friguroasă zi,

Am primit pe-o pantă moale,

Prima lecţie de schi.

,,Bella Vista”, tot pe-aproape,

Mi-o reamintesc cu drag,

Deşi n-a putut să scape,

De-al ei lacom xilafog.

,,Dor de Munte”, cea de-a treia,

E absentă din decor,

Iar eu sunt dintre aceia

Ce de dânsa ne e dor.

Mai sus, altă cunoştinţă,

Crucea care, an de an,

Reproduce, cu credinţă,

Pe cea de pe Caraiman.

Cine-i gata tot să-nfrunte

O apucă-ntr-adevăr

Pe un drum, săpat în munte,

Spre Poiana cu un măr.

Tot acolo-n apropiere

Era un hotel special

Cu primiri ospitaliere:

,,Scorilo”-al lui Decebal.

Când spre sud îmi îndrept arcu

Din privirea mea, în zbor,

Dintre nori spre Ţarcu

Cu al său observator.

Dacă ai chef de plimbare,

O iei spre sud-vest un pic,

Pe cărare, cu răbdare,

O s-ajungi pe Semenic.

De la a Voinii Fântână,

De la telescaun mai jos,

Parcă mi-e la îndemână,

Să văd totul, mai frumos!

Panorama e totală!

Văd oraşul meu cel drag,

Şi-amintiri îmi dau năvală,

Chiar dacă îl văd prea vag.

Când privesc departe-n zare

Şi mai fac şi-un mic efort,

Pe retină îmi apare

Câmpul cu aeroport.

Totul în zare mi se-arată:

Cu al ei aspect solemn,

Fabrica Balta Sărată

Cu-a ei mobilă de lemn.

Permanent în ton cu moda,

Veşnic elegant, ca nou,

E Liceul ,,Traian Doda”,

Cu-al său nume de erou.

Un mormânt, cu tot amarul,

Stă la umbra unui pom,

C.D. Loga, cărturarul,

Bun român şi mare om.

Tot aici, pe-aceeaşi rază,

Între cruci albe şi reci,

Doctor Dahler, om de vază,

Doarme somnul său de veci.

El, la proba de ,,lungime”,

Deţinea un record rar,

După doi poli de-ani vechime,

Alţi doi poli ca pensionar.

Cine însă poartă vina

Că din parcul cu alei,

Nu se vede Dragalina,

Nu se văd nici cei doi lei.

Chiar dacă-i lipseşte calul,

Mândru, parcă stă pe tron,

Dragalina, generalul,

Stă şi astăzi de planton.

Mai la stânga, la distanţă,

Nu se vede prea precis,

Parcă scos dintr-o romanţă,

E Teiuşul – parc de vis.

Dacă ai priviri mai clare,

Poţi vedea, la orice ceas,

Liliacul când dă-n floare

În poiana din Prolas.

Şi cum n-am privirea oarbă,

Parcă văd şi-un sat – Buchin,

Cu-al său stadion de iarbă

Şi cu fotbal (cam puţin).

Recunosc, în orice clipă,

Şi-un alt fotbal din Zăvoi.

Numai că a lor echipă,

N-avea milă pentru noi.

Valea Boului, în fine,

O văd prin păienjeniş,

Cu-al ei nume de ruşine

Convertit în Păltiniş!

Iar biserica cea mică

Avea rolul ei, modest,

Când persoane, mai cu frică,

Deveneau naşi, mai pe şest!

Observ, dincolo de gară,

Nostalgic (şi ştiu şi de ce!),

O cazarmă militară,

Care-a fost şi nu mai e…

A mai dispărut şi scena,

Nu mai avea niciun rost,

Chiar alături, o arenă,

Care nu mai e şi-a fost…

Iar a umbrei mare fală,

Ca al Învierii hram,

Iată, noua catedrală

Dăinuie din neam în neam!

Cei prezenţi la târnosire,

Bătrâni, tineri, mari şi mici,

Şi-au dat iarăşi întâlnire,

Cât mai iute, tot aici!

Celor care-au fost de faţă,

Inimi mari de gugulani,

Le doresc noroc în viaţă,

Sănătate, la mulţi ani!

Semnătura vine!