Ce e jocul în care intri involuntar, cu reguli stricte, cu întrebări fără răspuns, cu mii de stoluri de gânduri? E viaţa. Viaţa pe care o trăieşti tu şi eu şi fiecare fiinţă care respiră.
Nu aş putea să-i însuşesc vieţii o culoare anume, pentru că ar fi nedrept faţă de celelalte culori. Aşa că o voi caracteriza printr-o nonculoare, şi anume ALB.
Viaţa e ca o foaie albă, în care fiecare om are dreptul să-şi scrie cu cerneală povestea, poveste care nu se va mai repeta, poveste unică în care eşti tu, poveste cu ajutorul căreia viitorul va decide soarta finală! Viaţa e albă, e simplă, fără niciun fel de dubiu, pură, ca o clepsidră plină cu zapadă ce varsă în fiecare zi alt fulg pentru a ajunge în final să fie totul alb, o clepsidră ce reprezintă darul cu care ai fost înzestrat, şi anume timpul, timp prin care treci ca o săgeată spre ţintă, timp care nu se va întoarce niciodată înapoi!
Cealaltă nonculoare care caracterizează o parte a vieţii e NEGRUL, deoarece viaţa nu e mereu dreaptă, ci are obstacolele ei, la fel ca fiecare drum pe care îl parcurgem. Negrul vieţii reprezintă partea obscură a fiecarui om, parte pe care doar noi o cunoaştem, parte în care ne punem gândurile ce nu pot fi spuse, ci doar gândite! Locul negru al vieţii e un cer noaptea în care nu se văd stelele ce-i dau viaţă, ci doar norii ce acoperă vederea. Deşi nu ne dorim, negrul acesta apare la fel ca viaţa, involuntar, negru pe care doar prin putere îl poţi depăşi. La unii, podul de trecere de la negru la albul vieţii e lung. La alţii e scurt. Trebuie sa alegi mereu calea pe care te regăseşti, pentru a ajunge la o viaţă albă, pură, calea pe care o ai în faţă. Podul însă îl construieşti tu, cu efort şi muncă, cu sudoare şi mii de îndoieli pe care nu trebuie să le laşi să te tragă înapoi.
Viaţa, aşadar, nu e un curcubeu plin de culori vesele, în care zboară mii de zâmbete, ci dimpotrivă, viaţa e un joc greu, în care trebuie să lupţi pentru a câştiga, un joc pe care îl scrii tu, dar căruia nu-i faci singur regulile. Nu lăsa negrul să pătrundă în albul vieţii tale! Fii pur, simplu, şi mereu luptă pentru a construi podul acela dintre cele două nonculori…
Timeea MIHUŢ
Elevă, Liceul Bănăţean Oţelu Roşu