După o perioadă destul de lungă de inactivitate politică, impusă de dictatura regală a regelui Carol al II-lea şi continuată în timpul guvernării militare antonesciene, întoarcerea la democraţie era aşteptată ca un act firesc într-o ţară cu profunde valenţe democratice.
Reluarea vieţii politice în toamna anului 1944, când ţara se afla încă în război, dar şi cu puternice eşaloane militare sovietice pe teritoriul său, care se comportau ca trupe de ocupaţie, nu a fost un act facil, căci s-au ivit piedici şi contradicţii nebănuite.
În Caransebeş, situaţia nu diferea faţă de alte localităţi urbane din ţară.
Blocul Naţional Democrat din oraş era destul de activ în luna septembrie 1944 şi cuprindea membrii Partidului Naţional Ţărănesc – Maniu, Partidului Naţional Liberal, Partidului Social Democrat şi Partidului Comunist Român, acesta din urmă slab numericeşte, dar şi cu o influenţă redusă în mase. Blocul Naţional Democrat s-a implicat în măsuri privind aprovizionarea populaţiei cu alimente, dar şi a trupelor aliate în trecere prin oraş, a luat măsura ca anumite rechiziţii să fie repartizate echitabil pe străzi, şi să cultive bunele relaţii cu aliaţii, în interesul locuitorilor.
Au apărut în oraş şi câteva personalităţi politice noi. Dr. Nicolae Ştefănigă s-a impus ca lider al Partidului Naţional Ţărănesc şi, în 16 decembrie 1944, a dat o declaraţie prin care adera la Platforma Frontului Naţional Democrat, atrăgându-şi admonestări din partea lui Sever Bocu, care gândea excluderea sa din partid. Funcţia de primar a primit-o din partea Blocului Naţional Democrat.
Milan Ognanovici a fost creatorul Partidului Social Democrat în oraşul Caransebeş, dar a avut de înfruntat multe greutăţi şi animozităţi în cadrul propriei organizaţii. Şi-a exprimat direct antipatia faţă de Partidul comunist şi a dezavuat năvala de evrei în partid, care încercau să-i imprime o altă linie.
Dintre politicienii vechi, se bucura de mult respect dr. Cornel Corneanu, fost lider al Partidului Naţional Liberal în Banat, însă din ce în ce mai bolnav.
Starea de spirit a populaţiei locale reflecta reticenţa faţă de anumiţi actori politici. Într-o fişă privitoare la oraşul Caransebeş din primele două luni ale anului 1945, întocmită de către Organizaţia judeţeană a P.C.R., se preciza că „spiritul muncitorimei şi al populaţiei în general nu este satisfăcător, având şi azi o tendinţă antidemocratică”.
Cu această tendinţă vor trebui să se lupte în permanenţă organizaţiile politice de stânga din oraş, care, prin promisiuni şi alte metode, au atras în albia lor şi organizaţiile obşteşti precum Uniunea Patrioţilor, Apărarea Patriotică şi Sindicatele Unite.
Frontul Plugarilor a fost o organizaţie eterogenă în oraş, scopul său fiind acela de a atrage simpatizanţi ai P.N.Ţ., iar Asociaţia Română pentru Strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică (ARSLUS) a fost creată cu scopul de a atenua atitudinea reticentă faţă de ocupantul sovietic, pe care îl prezenta ca prieten, omenos şi binefăcător al poporului român.
Am reţinut pentru primăvara anului 1945 o idee măiestrit formulată de către publicaţia Foaia diecezană, după reinstaurarea administraţiei româneşti în Ardealul de Nord şi vizita regelui Mihai I şi a întregului guvern român la Cluj, aceasta sunând astfel: „Noi bănăţenii acestei eparhii, alături de fraţii noştri ardeleni, rugăm încă Divinitatea: «Doamne al puterilor, rămâi cu noi!»”. Era un voalat îndemn la rezistenţă faţă de ocupantul sovietic.
Toate instituţiile româneşti – ministere, prefecturi, primării, instituţii de învăţământ şi justiţie, cele de ordine publică şi armata – au fost supuse unui proces de politizare fără precedent, epurările din administraţia de stat au transformat-o într-o unealtă a comisarilor sovietici, iar Biserica era privită din ce în ce mai intens cu suspiciune.
Un raport din luna mai 1946 al Comitetului judeţean Severin al P.C.R. consemna următoarele: „Plasa Caransebeş. Aici avem de lucru mai mult cu reacţiunea atât în armată cât şi cu particulari, mai ales cu popii inclusiv episcopul (Veniamin Nistor – n.n.). S-au semnalat multe cazuri de reacţie din partea armatei pe faţă la 1 şi 10 Mai. La 10 Mai când a fost retragerea cu torţe trecând prin dreptul episcopiei maiorul comandant care a fost cu trupa la retragere a oprit în faţa episcopiei ca semn de piozitate faţă de episcop care este cel mai înverşunat duşman al democraţiei”.
Mai amintim că în anii 1944-1948, zile istorice precum 1 Decembrie şi 24 Ianuarie se sărbătoreau într-un cadru destul de restrâns, în schimb se acorda o mare atenţie altor evenimente, precum 1 Mai, 23 August şi mai ales 7 Noiembrie, care concentrau prin ordin sute de persoane.
Constantin BRĂTESCU
