Miercuri, 14 decembrie, Victor Socaciu şi Cătălin Stepa au susţinut un concert ce a cuprins mai multe cântece de iarnă şi colinde. Acţiunea, organizată de Primăria Caransebeş, Episcopia Caransebeşului şi Casa de Cultură „George Suru”, s-a desfăşurat în Centrul civic, pe esplanada Catedralei Episcopale. „Am fost invitat şi m-am pregătit în acest sens. Iată-mă aici, cu bucuria de a mă reîntâlni cu prieteni vechi, cu oameni cu sufletul deschis, pe care-i ştiu dintotdeauna”, a spus folkistul Victor Socaciu. Bucuria revederii a fost cu atât mai mare cu cât momentul a avut loc în preajma Sărbătorilor de iarnă, despre care artistul susţine că sunt unele speciale, când omenirea se întoarce la relaţia sufletească. „Poate este luna din an în care oamenii se întorc cu faţa către ei înşişi, către familiile lor, ceea ce este îmbucurător, pentru că acum devenim mai umani, mai buni”, a mai afirmat Socaciu. De asemenea, el şi-a exprimat speranţa de a se organiza mai des asemenea spectacole, la care dialogul să se poarte, nu neapărat pe limba colindelor, ci pe limba muzicii folk, a muzicii de mesaj în general. „La un moment dat, folkul era cel mai popular gen de muzică din România. Îmi amintesc sfârşitul anilor `70, începutul anilor `80, când folkul întrecea orice rating de astăzi, al oricărui gen de muzică. Apoi, au urmat o serie de transformări, iar astăzi şi-a găsit o albie a lui proprie şi un public constant”, a mai spus artistul. Drept dovadă – tânărul Cătălin Stepa, care l-a însoţit la Caransebeş şi pe care Victor Socaciu îl consideră un om cu suflet mare şi generos. „Are calităţi vocale şi, ce m-a bucurat cel mai mult, e un om cu opinii despre condiţia umană, despre societate şi chiar cu opinii politice. Aşa că, e tocmai bun pentru muzica folk. De asemenea, nu pot să omit că este fiul unui om la care am ţinut mult şi pe care l-am respectat ca artist”, a completat folkistul, referindu-se, desigur, la cantautoarea Tatiana Stepa.
De spectacolul susţinut de cei doi s-au bucurat sute de caransebeşeni, care au cântat, au aplaudat şi au dansat împreună cu soliştii.
De asemenea, miercuri, 21 decembrie, Filarmonica „Banatul” din Timişoara, dirijată de Gheorghe Costin, a susţinut un concert extraordinar la Catedrala Episcopală din municipiu.
Carmen SENCO