Viitorul Caransebeş, în progres cu Ezerişul


caransebes ezeris 10

Stadionul Municipal din Parcul Teiuş a găzduit sâmbătă, 6 august, primul meci de pregătire al Viitorului Caransebeş, adversari fiindu-le băieţii de la Progresul Ezeriş, echipă care evoluează în Liga a V-a.

Chiar dacă nu s-a pus nicio clipă problema învingătorului, meciul a fost deschis, ambele formaţii făcând efectiv risipă de efort, partida desfăşurându-se pe o căldură sufocantă, iar timpul de joc a fost redus nesemnificativ, fiecare repriză având 40 de minute. La pauză, scorul a fost de 7-0 în favoarea gazdelor, golurile fiind înscrise de Feneş, Neagu (3), Şandru (2), Dan Alexa, care a ţinut să fie din nou aproape de echipa gugulană şi jucând o repriză, marcând şi el pentru 4-0.

În partea secundă, oaspeţii au mai echilibrat jocul, asta şi pe fondul schimbărilor efectuate de tehnicianul caransebeşean Dan Doran, astfel că nu s-au mai înscris decât 4 goluri, marcatori Puiu (2) şi Oprea pentru gazde, respectiv Pintea pentru oaspeţi, meciul terminându-se cu scorul de 10-1.

În prima repriză, la Viitorul Caransebeş au jucat Cristian Birăescu, Ghiţă Văluşescu, Bogdan Gulea, Bogdan Drăgoi, Dan Alexa, Ion Feneş, Mihai Dragomir, Daniel Bona, Adrian Neagu, Daniel Şandru, Florin Dovlete; după pauză au mai evoluat Ciprian Băluţă, Marius Puiu, Cristian Ungur, Ionuţ Văcărescu, Adrian Ivanici, Constantin Arnăut, precum şi juniorii Denis Căldăraş şi Adrian Oprea. Au lipsit de la echipă – ne-a informat secundul Petru Bona – Cosmin Negoescu, Laurenţiu Vătafu, George Simescu şi Nicuşor Imbre.

La Progresul Ezeriş, antrenorul Cristian Şodâncă i-a folosit pe Cosmin Dubovan, Flavius Duman, Ionuţ Matei, Mihai Spătaru, Dumitru Irizoiu, Eugen Cârstea, Cristian Dubovan, Dorin Panacea, Carol Măgărin, Gabriel Meilă, Cosmin Miloş, Cristi Banian, Denis Guţu şi Alexandru Pintea, pe postul de portar evoluând, cu rândul, goal-keeper-ii caransebeşeni.

A arbitrat la centru Ioan Humiţa, asistat la cele două linii de Emanuel Cicu şi Ionuţ Velescu, toţi din Caransebeş.

„A fost primul meci al noii echipe Viitorul Caransebeş, sperăm să fie şi de bun augur. Victoria a fost una fără dubii, o arată şi scorul, chiar dacă nici azi nu am urmărit rezultatul. A fost o mişcare reuşită, în prima repriză au evoluat jucătorii cu mai multă experienţă, iar în partea secundă am folosit băieţi mai tineri şi fotbalişti care au jucat mai mult în Liga a IV-a, nedepăşind această limită. Una peste alta, sunt mulţumit, sper să fie şi în continuare la fel. Suntem pe un drum bun şi sperăm la rezultate bune şi pe mai departe”, ne-a spus, după meci, tehnicianul gazdelor, Dan Doran.

„În acest meci, gazdele au plecat favorite din start, s-a văzut clar că echipa face antrenamente, în timp ce noi, care jucăm în Liga a V-a, ne adunăm doar la meciuri, şi chiar şi atunci destul de greu, fiindcă băieţii muncesc în ture, unii chiar sâmbăta şi duminica. Viitorul Caransebeş ne-a dominat categoric în prima repriză, când au jucat foarte bine, abia în partea secundă, când probabil au intrat cu echipa a doua, noi reuşind să echilibrăm partida şi să marcăm un gol. Am vrut să facem un joc frumos, să ne mişcăm, fiindcă în condiţiile de azi, fără bani, e greu să mai aducem copiii la fotbal. Pentru Liga a V-a, eu zic că ne-am prezentat destul de bine, chiar dacă ne-au lipsit vreo patru sau cinci băieţi care sunt plecaţi la muncă în Spania şi în Italia, dar, până începe campionatul, în septembrie, ne vom aduna şi sperăm să facem o figură frumoasă în noua ediţie de campionat. Caransebeşul are o echipă bună pentru Liga a IV-a, eu zic că se vor bate pentru primele patru locuri, acolo sus, cu seriozitate şi cu susţinere din partea Primăriei”, a spus Cristian Şodâncă, antrenorul Progresului Ezeriş.

Sorin ROGOZ