Nera Bozovici – Viitorul Caransebeş 1-10 (0-6)
În etapa cu numărul 3 a Ligii a IV-a, Caraş-Severin, la fotbal, Viitorul Caransebeş a întâlnit sâmbătă, 17 septembrie, în deplasare, formaţia Nera Bozovici, echipă de care a dispus cu 10-1, scor care nu mai necesită niciun comentariu.
Primul care şi-a trecut numele pe lista marcatorilor a fost Negoescu, care, în minutul 10, a profitat de mingea respinsă de portarul gazdelor la şutul din lovitură liberă trimis de Bona, şi a deschis scorul. În minutul 14, acelaşi Negoescu a colaborat bine cu Şandru, acesta din urmă i-a pasat lui Neagu, care, cu un lob de la 20 de metri, a dus scorul la 2-0 pentru gugulani. Peste alte şase minute, în urma unei combinaţii Neagu – Bona, Negoescu a fost angajat cu o pasă filtrantă, atacantul caransebeşean executându-l pe portarul Bozoviciului. De doar trei minute au avut nevoie gugulanii pentru a înscrie din nou, Şandru trimiţând în poartă o minge venită după o combinaţie frumoasă între Bona şi Negoescu. În minutul 38, acelaşi Şandru a beneficiat de o minge aşezată scurt de Feneş, la o lovitură liberă a oaspeţilor, şi l-a învins pentru a cincea oară pe goal-keeper-ul gazdelor. Scorul pauzei a fost stabilit de acelaşi Şandru, atacantul caransebeşean fiind servit ideal de Negoescu.
După doar cinci minute de la reluarea jocului, Gheorghescu a mărit avantajul gugulanilor cu un şut din unghi, la colţul lung. A fost 8-0 în minutul 65, când, după un un-doi Neagu – Negoescu, Dragomir a reluat simplu în plasă, din faţa porţii.
Gazdele au înscris golul de onoare în minutul 75, prin Borozan, care, de la 25 de metri, a trimis un şut la colţul lung, învingându-l pe juniorul caransebeşean Căldăraş, care i-a luat locul între buturi lui Birăescu.
În minutul 83, Neagu şi-a mai trecut şi el o dată numele pe lista marcatorilor, înscriind în urma unei incursiuni personale, în care a făcut pur şi simplu slalom printre fundaşii adverşi.
Scorul final a fost stabilit în minutul 86, de Negoescu, care a profitat de repunerea rapidă în joc a mingii de către Ov. Bălan şi, scăpat singur spre poarta gazdelor, l-a învins cu un şut sec, de la 20 de metri, pe portarul Nerei.
Să mai spunem că cei doi golgheteri ai campionatului, Negoescu şi Şandru, au înscris fiecare câte trei goluri, ajungând la cota 9, respectiv 8.
Viitorul Caransebeş: Birăescu (min. 60, Căldăraş), Arnăut (58, Dragomir), Gulea, Ov. Bălan, Gheorghescu (55, Buzan), Feneş (cpt.), Bona, Neagu, Imbre (58, Drăgoi), Şandru, Negoescu. Antrenor, Dan Doran.
„Aşa cum am spus şi după ultimul meci, ne-am deplasat la Bozovici, unde, pe un teren bun şi pe o vreme frumoasă, am obţinut o victorie la pas. Gazdele au contribuit la acest meci cu cea mai spectaculoasă reuşită, prin golul marcat de Borozan. A fost o partidă aflată la discreţia noastră, iar pentru noi contează jocul, spectacolul, dar şi obţinerea celor trei puncte. Ne aşteaptă o partidă acasă, cu Mehadia, în care dorim să facem acelaşi spectacol, să obţinem cele trei puncte, dar şi să avem un public cât mai numeros. Luăm fiecare meci pas cu pas, nu ne facem echipa în funcţie de adversar, ci dorim să ne impunem jocul nostru tehnico-tactic. În cele trei etape scurse până acum, am încercat să rulez întregul lot de jucători, şi asta îmi doresc să fac până la sfârşitul turului, pentru că, aşa cum am spus la începutul campionatului, la Viitorul se regăsesc doar jucători autohtoni, care practică fotbalul de plăcere, dar, şi în aceste condiţii, încercăm să aducem Caransebeşul în prim-planul fotbalului cărăşean”, a declarat după meci antrenorul gugulanilor, Dan Doran.
Sorin ROGOZ