Elaborarea Programului Operațional Regional (POR) Vest 2021-2027 se apropie de final. Principalul instrument de finanțare din fonduri europene disponibil la nivel regional pentru zona urbană va oferi finanțări în valoare totală de peste 1 miliard de euro.
În acest context, Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România – ROREG organizează vineri, 5 noiembrie, începând cu ora 10, conferința „Viitorul Regiunii Vest – Fă-ți vocea auzită!”, se arată în comunicatul de presă al instituţiei.
Locuitorii Regiunii Vest, reprezentații instituțiilor și administrațiilor publice, ai mediilor de afaceri și de cercetare, precum și ai ONG-urilor, sunt invitați să cunoască mai bine prioritățile, provocările și oportunitățile de finanțare prin POR Vest 2021-2027 și, pe de altă parte, să își prezinte nevoile în ceea ce privește dezvoltarea regiunii, astfel încât acestea să se poată regăsi cât mai adecvat în viitoarele finanțări disponibile.
Conferința va avea loc în format online. Participarea la eveniment se realizează pe bază de înscriere prealabilă la link-ul: https://zoom.us/webinar/register/WN_WGFUUIl3Sjq2w9OlbFlk_A.
Actuala versiune de lucru a POR Vest 2021-2027 poate fi consultată pe site-ul ADR Vest – www.adrvest.ro.
Mădălina DOMAN