Vin banii pentru campusul de la „C.D Loga”


Recent, Agenţia de Dezvoltare Regională Vest a aprobat proiectul european pentru construirea unui campus preuniversitar modern la Colegiul Naţional „C.D. Loga” din Caransebeş. Acest lucru va fi posibil ca urmare a demersurilor întreprinse de administraţia municipiului, care a depus din nou la ADR Vest proiectul sistat în urmă cu cinci ani, investiţia ridicându-se la peste 18 milioane de lei, bani obţinuţi prin Programul Operaţional Regional 2007-2013.

Vom reabilita liceul şi cantina, se va construi o nouă sală de sport, cea actuală urmând să fie demolată. De asemenea, se vor construe aici un internat şi un bloc de garsoniere pentru elevii şi profesorii de la «C.D. Loga» şi Seminarul Teologic, care vor fi dotate corespunzător. Acest campus vine în interesul elevilor şi al cadrelor didactice şi va creşte ştacheta învăţământului din Caransebeş. A fost un vis de-al nostru încă de când am venit la Primărie, reabilitarea acestei unităţi de învăţământ, care, iată, acum devine realitate. Mai mult, vine ca o completare a investiţiei de un milion de lei de la bugetul local, pe care am făcut-o în această vară în reabilitarea celuilalt liceu de tradiţie din municipiu, Colegiul Naţional «Traian Doda»“, a declarat primarul municipiului, Marcel Vela.

Campusul preuniversitar de la Colegiul Naţional „C.D. Loga” urmează să fie finalizat în termen de 14 luni de la semnarea contractului de finanţare.

Mădălina DOMAN