Vine recensământul!


Guvernul a decis ca în perioada 12-21 martie 2011 să se efectueze un nou recensământ al populaţiei şi al locuinţelor de pe întregul teritoriul României. Organizarea, efectuarea propriu-zisă, prelucrarea şi publicarea rezultatelor vor avea loc în perioada 2010-2013. Costul total al organizării şi desfăşurării recensământului a fost estimat la aproximativ 200 de milioane de lei, bugetul fiind defalcat pentru 4 ani, în perioada anilor 2010-2013. Actul normativ aprobat stabileşte o serie de activităţi pregătitoare pentru realizarea referendumului, şi anume: delimitarea teritoriului unităţilor administrativ-teritoriale în unităţi de recensământ, constituirea structurilor teritoriale de recensământ şi a secretariatelor tehnice, elaborarea metodologiei recensământului, precum şi a clasificărilor şi nomenclatoarelor care se vor utiliza la recensământ, tipărirea şi difuzarea în teritoriu a instrumentarului de recensământ, selectarea şi instruirea personalului angajat temporar la Institutul Naţional de Statistică şi la Direcţiile judeţene de statistică, precum şi recrutarea şi instruirea personalului de recensământ (în total 121.000 de persoane), efectuarea unui recensământ de probă pentru testarea la scară redusă a întregului instrumentar de recensământ, în anul 2010. Acest recensământ este primul care va fi efectuat în spaţiul Uniunii Europene şi care are la bază cerinţele Parlamentului European şi Consiliului privind Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor. Ultimul recensământ a fost realizat în România în anul 2002.

Carmen SENCO