Viorica Ghercea s-a născut în data de 5 martie 1948, în Chevereşul Mare, judeţul Timiş, fiind fiica lui Ioan şi a Elenei Ghercea, de profesie agricultori. Şcoala primară a făcut-o în localitatea natală. După absolvirea celor şapte clase elementare, s-a înscris la Şcoala populară de artă din Timişoara. În 1964, când avea 16 ani, tatăl ei a decedat, la vârsta de doar 36 de ani. La scurtă vreme după decesul tatălui, mama s-a recăsătorit în localitatea Vucova, iar Viorica a rămas în grija bunicii din partea tatălui, Icoana Ghercea. După absolvirea Şcolii populare de artă, în 1965, s-a angajat prin concurs la Ansamblul de stat „Lazăr Cernescu” din Caransebeş, unde director şi dirijor era Nicolae Perescu. Avea doar 17 ani şi cânta alături de renumiţii solişti vocali Ana Pacatiuş, Achim Nica, Dumitru Chepeţan, Florentin Iosif, Felician Fărcaşu etc. Viorica a fost însă şi o bună dansatoare, fiind folosită de câteva ori în spectacole.
În 1966, după aproape un an de activitate la Ansamblul „Lazăr Cernescu”, părăsea Caransebeşul şi se întorcea la bunica Icoane, din Chevereş. Pentru a se întreţine, s-a angajat ca muncitoare la I.O.C.R.T. – Întreprinderea Orăşenească de Construcţii şi Reparaţii Timişoara –, făcând naveta cu trenul de la Chevereş la Timişoara. La acea întreprindere s-a înfiinţat un mic ansamblu de cântece şi dansuri. Dirijorul orchestrei era un tânăr student, pe nume Aurel Dorin Cuibariu, renumitul instrumentist de mai târziu. Viorica a fost cooptată în acel ansamblu ca solistă. În anul 1967, când avea 19 ani, s-a căsătorit cu Ionel Crivac, din Jebel. Din căsătoria celor doi n-au rezultat copii. La I.O.C.R.T. nu a stat mult, fiindcă s-a angajat la I.G.O.T., ca centralistă de telefonie. A cântat în Orchestra I.J.T.L. – Întreprinderea Judeţeană de Transport Local –, unde dirijor era profesorul Ioan (Vanu) Odrobot, de loc din Parţa. Cu Orchestra I.J.T.L. a făcut o deplasare la Borovo, în Iugoslavia. În vara anului 1970, a avut loc Festivalul Ţărilor Balcanice, care s-a ţinut la Mamaia. Cu acest prilej, Ansamblul „Timişul” a susţinut mai multe concerte de muzică populară. Viorica a făcut şi ea deplasarea cu „Timişul” la Mamaia, ca şi colaboratoare. Dirijorul Ansamblului „Timişul” era Laza Knejevici. Viorica a cântat alături de soliştii dr. Mioara Spineanu, prof. Jeni Herlea, prof. Tiberiu Ceia, prof. Rica Moraru, la unul dintre concerte fiind prezentă şi Theodora Popescu – redactor de muzică populară la TVR. După program, Theodora Popescu a stat de vorbă cu Viorica, întrebând-o dacă n-ar vrea să vină la unul dintre ansamblurile din Bucureşti. Tânăra fost încântată de invitaţie, dar Banatul nu l-a părăsit, fiindcă i-a fost mai drag.
Iată ce spune dirijorul de atunci Laza Knejevici despre Viorica, după 37 de ani de când ea a plecat din această lume: „Viorica cânta lejer, cucerea publicul prin simplitatea prezenţei scenice. A avut un repertoriu bogat pentru toate preferinţele – de la doină până la cântec de autor (de inspiraţie folclorică) şi de petrecere”.
Cu Ansamblul „Timişul” a făcut turnee în Grecia, Italia, Iugoslavia şi Turcia. În 1971, Ansamblul „Ghiocelul” a fost invitat în Ungaria la un festival de folclor, care urma să aibă loc în oraşul Szarvas. Într-o combinaţie a Clubului CFR şi Ansamblul „Ghiocelul”, sub bagheta tânărului dirijor prof. Aurel Dorin Cuibariu, acea invitaţie a fost onorată. În afară de oraşul Szarvas, au mai avut loc spectacole în Bekescsaba, Micherec, Kecskemet şi Gyula. Prezentă a fost şi Viorica, în calitate de solistă.
La sugestia profesorului bănăţean Eugen Gal, redactor muzical la Ansamblul „Ciocârlia”, în 1972 a făcut o deplasare la Arad, fiind colaboratoare a Ansamblului „Ciocârlia” din Bucureşti. A fost invitată ca solistă bănăţeană de moment, în locul marii cântăreţe Aurelia Fătu-Răduţu, care a decedat în acel an. Dirijor a fost Constantin Arvinte.
Viorica Ghercea a mai lucrat şi la U.M.T., ca desenatoare la Secţia Metalurg-şef, unde a avut contract de muncă. Între anii 1970 – 1974 a fost prezentă în diferite spectacole ca solistă-colaboratoare, în cadrul Casei de Cultură din Buziaş. A fost acompaniată de instrumentiştii Ioan Jucuţ-Părădaisă (saxofon şi clarinet), Niţă Inchescu (acordeon), Aurel Popa (vioară), Ion Pieptenar – în colaborare (taragot). Cu aceşti instrumentişti, Viorica a cântat în acea perioadă la nunţi şi botezuri.
La Bucureşti şi-a luat atestatul de gradul I ca artist profesionist. Din spusele Rodicăi Dima, „în urma atestatului, dacă erai invitat, puteai să mergi în colaborare cu orice orchestră din ţară”. În paralel, a fost angajată ca solistă la localurile care aparţineau de T.A.P.L. Timişoara – „Crama 700” şi Grădinile Bănăţene („Cina”, „Terasa Bănăţeană”). Cu ajutorul prof. Eugen Gal a făcut şi câteva filmări la Bucureşti, însoţită fiind de saxofonistul Ion Bălan din Caransebeş, care i-a făcut returnelele. A fost acompaniată de Orchestra Radioteleviziunii, dirijată de Marius Olmazu. Secretar al orchestrei era violonistul Moise Belmustaţă, bănăţean cu mult suflet, care a ajutat-o să obţină aprobarea pentru a înregistra un disc la Electrecord, cu opt cântece. Înregistrarea nu s-a mai făcut, fiindcă, în 7 aprilie 1975, nemiloasa moarte a venit asupra ei, în urma unui accident de maşină.
Amintim şi câteva din cântecele de suflet ale Vioricăi Ghercea: „Lume, lume-nşelătoare” (doină), „Frunzuliţă foi de mură” (joc) şi „Măruţ roşu de la vie” (joc).
Ştefan ISAC
