Voiaj în istorie şi cultură


Delfi

Amfisa, capitala provincei Fokida, este situată la 21 de km de Delfi, în mijlocul unei plantaţii de măslini. Aici pot fi văzute resturile vechilor ziduri ale oraşului şi ruinele unui castel franc.

Iţea (la 19 km de Delfi) este un port pitoresc, construit pe marginile Golfului Iţea, lângă ruinele vechiului port sacru de la Delfi, Kirrha.

Galaxidi este un atractiv orăşel maritim în apropiere de Iţea, care a cunoscut o perioadă de prosperitate în secolele XVII şi XVIII.

Delfi. Este dificil să descrii măreţia peisajului delfic, unde natura şi ruinele antice se completează pentru a forma cel mai uimitor decor. Această aşezare, aflată la 164 km de Atena, la 700 m peste nivelul mării, a impresionat vizitatorii de-a lungul existenţei sale. Nu există acea parte sclipitoare şi gălăgioasă ce caracterizează în general centrele turistice. Nu este decât un sat cu câteva hoteluri şi restaurante foarte bune, şi cu obişnuitele magazine cu suveniruri.

Istoria Delfilor începe în epoca în care primele emanaţii misterioase ieşind din pământ sub Stâncile Fedriades dădeau locului un caracter sacru. Iniţial, locul a fost consacrat Geei, sau Themis, Zeiţa Pământului. Mai târziu, marinarii cretani au introdus cultul lui Apollon Delfinios. Misterioasele profeţii ale Oracolului aveau o mare influenţa în lumea antică.

Sanctuarul lui Apollon era înconjurat de un zid care închidea în interiorul său numeroase monumente şi statui, precum şi vreo douăzeci de ,,comori”, astfel fiind numite micile temple care adăposteau preţioase trofee de război, arhive şi tezaure. Sanctuarul cuprindea, de asemenea, un mic teatru cu 5.000 de locuri şi Templul lui Apollon (510 î.Hr.). Aici, în ,,adzton” (sanctuar, inaccesibil), Pitia, preoteasa de rang înalt, şezând pe un trepied, intoxicată de emanaţiile subterane, îşi pronunţa prezicerile. Oracolul de la Delfi era consultat pentru chestiuni religioase, politice sau cu caracter privat.

Delfi a fost, de asemenea, şi locul întrunirii Ligii Amficţionice, care a regrupat vechile oraşe-stat greceşti. Mai jos de drumul principal, în faţa sanctuarului, se remarcă un grup de ruine antice numite ,,Marmaria” (marmurele), care cuprind vestigiile celor două temple ale Atenei şi un ,,tolos”, templu doric circular. Se mai pot distinge aici urmele sălii de gimnastică (gymnasium), unde atleţii se antrenau înainte de a lua parte la faimoasele Jocuri Pitice. Delfi a fost prădat în mai multe rânduri, comorile sale fiind duse să decoreze capitalele invadatorilor.

Lovitura finală însă a venit în anul 385 d.Hr. când împăratul Bizanţului, Theodosie, a ordonat închiderea sanctuarului.

Muzeul de la Delfi conţine câteva capodopere ale perioadei vechi şi clasice. Printre altele, pot fi admirate aici faimosul conducător de car, frontoanele templului lui Apollon, metopele Tezaurului lui Sicyon, ,,Buricul pământului”, renumitele statui ,,couros”, ,,Sfinxul”, precum şi metopele tezaurului atenienilor. Sunt piese de o valoare inestimabilă, care umplu pe vizitator de admiraţie pentru arta şi civilizaţia care au înflorit la Delfi.

Staţiunea balneară de la Kamena Vourla este situată pe coasta estică a Greciei continentale, cuibărită la picioarele unei coline împădurite. Ea este mărginită de o plajă magnifică, ce o face un loc plăcut de vacanţă.

Termopile este locul faimos al bătăliei istorice dintre spartanii conduşi de Leonida şi armata persană a lui Xerxes (480 î.Hr.). Uriaşul monument al lui Leonida înconjurat de cei 300 de viteji comemorează moartea eroică a spartanilor.

Lamia-Karpenisi. Situată pe drumul naţional Atena – Salonic (la 214 km de Atena), Lamia este în aceeaşi măsură accesibilă şi dinspre Livadia. Este o răscruce rutieră şi feroviară importantă, şi constituie locul de plecare pentru excursii către regiunile montane din afara oraşului. Este o localitate plăcută, dominată de două coline acoperite cu pini, dintre care una este încoronată de fortăreaţa medievală Acrolamia. Important nod rutier şi feroviar, Lamia este de asemenea punctul de plecare pentru excursii la munte. Karpenisi este o mică staţiune montană în inima Roumeliei. Aici se poate ajunge pornind de la Lamia pe drumul ce se caţără, şerpuind, pe pantele Muntelui Tymfristos (80 km). Peisajul este unul dintre cele mai frumoase care pot fi întâlnite în această parte de lume. (Va urma)

Pagină realizată de Ştefan ISAC