A doua regiune a Greciei este Peloponezul, această mare peninsulă din sudul ţării fiind de fapt o insulă artificială, a cărei formă seamănă cu o frunză de dud. De aceea, în Evul Mediu a fost numită ,,Morea” (nume provenit de la cuvântul grecesc ,,muria”, care înseamnă dud). Numele vechi al acesteia era Peloponisos (Insula lui Pelops, a regelui legendar al Frigiei, care a dominat şi peste Ilia şi Arcadia). Din antichitate, s-au făcut eforturi de străbatere a istmului ce leagă Attica de Peloponez, însă canalul a fost finalizat abia în secolul al XIX-lea. Peninsula are o suprafaţă de 21.439 kmp şi o populaţie de aproximativ 1.500.000 de locuitori. Este, în cea mai mare parte, o regiune de văi separate între ele de lanţuri muntoase ce se ridică la 2.407 metri (Muntele Tazgetos) şi străbătute de râuri cu nume istorice răsunătoare: Alfios, Pinios, Evrotos. Câmpiile Iliei, Messiniei şi Argolidei sunt printre cele mai fertile din Grecia. Peloponezul este împărţit în şapte provincii: Achaia, Argolida, Arcadia, Ilia, Korinthia, Lakonia şi Messinia.
Peninsula se pare că a fost locuită din timpurile cele mai îndepărtate, deoarece aici au fost descoperite urme ale activităţii umane de acum 100.000 de ani. Vestigii ale paleoliticului şi neoliticului au fost aduse la lumina zilei în Ilia, Nemea, Lerna şi în alte părţi. Peloponezul a cunoscut apogeul în epoca myceniană (1600 – 1100 î.Hr.), când oraşe ca Mylos şi Sparta se bucurau de o mare prosperitate şi o remarcabilă civilizaţie. Din timpuri preistorice, Jocurile olimpice se desfăşurau la Olympia, la acestea participând atleţi veniţi din toate colţurile lumii antice greceşti. În epoca clasică, rivalitatea dintre Atena şi Sparta a condus la Războiul Peloponeziac, ce a marcat începutul declinului Greciei Antice.
Odată cu venirea macedonenilor, Peloponezul şi-a pierdut independenţa, iar Alexandru cel Mare a fost recunoscut drept conducătorul Greciei Unite. În ciuda unui scurt interval de prosperitate, cu ocazia formării Confederaţiei Aheene, şi, în ciuda eforturilor depuse de Agis şi Cleomenis, regii Spartei, regiunea şi-a continuat declinul. Lovitura finală a venit în 146 î.Hr., când armatele Confederaţiei Aheene au fost înfrânte de generalul roman Mummius. Peloponezul, la fel ca şi restul Greciei, devine provincie romană şi în curând se va confrunta cu o serie de invazii barbare, care vor arunca întreaga peninsulă în dezolare şi obscurantism. Bizantinii, la rândul lor, au încadrat Peloponezul printre provinciile lor, înainte de a ceda locul, în 1204, francilor. Aceştia din urmă, sub conducerea lui Geoffrey Villehardouin, au divizat peninsula în douăsprezece fiefuri guvernate de baroni franci, flamanzi sau burgunzi, cărora li se datorează numeroasele fortăreţe medievale din regiune. Cele trei mari castele erau la Monemvasia, Maina şi Mystra. Aceasta din urmă a devenit apoi un impunător oraş bizantin, care a cunoscut mai târziu o lungă perioadă de glorie şi splendoare. De la Mystra a pornit ultimul împărat al Bizanţului, Constantin Paleologul, în 1453, pentru a se înapoia la Constantinopol, unde va muri în lupta împotriva turcilor conduşi de Mohammed al II-lea, care ocupaseră deja Bizanţul şi o parte din Grecia. Timp de aproape cinci secole, Peloponezul şi celelalte părţi ale Greciei s-au aflat sub ocupaţie otomană. Războiul Grecesc de Independenţă din 1821 a început de fapt în Peloponez. După eliberare, capitala Greciei a fost, pentru o perioadă de câţiva ani, la Nafplion (până în 1834). (Va urma)
Pagină realizată de Ştefan ISAC
