Voislovenii au sărbătorit cei 615 ani de atestare documentară a satului lor


În cea de-a doua zi a Sărbătorii Rusaliilor, luni, 4 iunie, locuitorii satului Voislova au smarcat împlinirea a 615 ani de la prima atestare documentară a localităţii lor. Numele de WOZYLYOWA, aşa cum era denumită, în urmă cu şase secole, localitatea Voislova, apare pentru prima dată menţionat într-un document ce datează din anul 1397, în perioada respectivă aşezarea făcând parte din Districtul Sebeşului, care grupa în secolele XIV-XV satele din Depresiunea Caransebeşului, districtul fiind confirmat documentar în anul 1350 prin „Actul privelegiat în favoarea voievodului Lupcin din familia Mâtnicenilor”.

Demarată la iniţiativa unui grup de intelectuali din localitatea Voislova, ideea organizării unei sărbători a satului, care să marcheze cei 615 ani de când izvoarele scrise ale istoriei menţionează existenţa acestei aşezări în arealul Văii Bistrei, a început să prindă contur odată cu adoptarea de către Consiliul Local al comunei Zăvoi, la iniţiativa primarului Ion Scorobete, a Hotărârii Nr. 24/28.02.2012, prin care s-a aprobat organizarea unor festivităţi legate de acest eveniment. Chiar dacă numărul redus al locuitorilor sau întinderea teritorială nu au permis Voislovei să rămână o unitate administrativă de sine stătătoare, prin faptul că a fost publicată o monografie a satului, o carte cu ilustraţii ale portului popular din Voislova de-a lungul vremii, şi în curând urmează să fie puse bazele unui Muzeu de etnografie şi folclor, voislovenii au reuşit să includă numele satului lor în rândul comunităţile locale cu o bogată viaţă culturală.

Manifestările au început cu dezvelirea unei plăci comemorative, ce a fost montată pe faţada clădirii în incinta căreia funcţionează atât Şcoala cu clasele I-IV, cât şi Căminul Cultural. Confecţionată din Marmură de Ruşchiţa, pe placa comemorativă este inscripţionat numele localităţii Voislova şi menţiunea celor 615 ani scurşi de la prima atestare documentară a acesteia, până în prezent.

După dezvelirea plăcii comemorative, participanţii au fost invitaţi în incinta Căminului Cultural, unde a avut loc un spectacol susţinut de elevii Şcolii cu clasele I-IV din Voislova, sub îndrumarea cadrelor didactice Mioara Bănceu şi Manuela Stan, spectacol intitulat „Mândru mi-s că-s voislovan”. Îmbrăcaţi în frumoase costume populare, copiii au recitat poezii în grai bănăţean şi snoave pline de tâlcuri, interpretând şi câteva cântece din zona Banatului de Munte.

Spectacolul copiilor a fost urmat de prezentarea unei broşuri despre evoluţia satului Voislova de-a lungul timpului, realizată de Petru Opruţ şi publicată la Editura „Brumar” din Timişoara, broşură ce a fost distribuită gratuit persoanelor participante, împreună cu o plachetă comemorativă. În încheiere, au rostit alocuţiuni autorul broşurii, primarul Ion Scorobete, preotul Mihai Boran, Mioara Bănceu şi subsemnatul, toţi vorbitorii făcând referire, în discursurile lor, la datoria ce revine contemporanilor noştri, în ceea ce priveşte continuarea demersurilor de a scoate la lumină şi de a pune în valoare evenimentele legate de istoria satului, pentru a putea astfel transmite generaţiilor viitoare zestrea culturală a acestor locuri.

Merită subliniat faptul că, deşi evenimentul a avut loc în plină campanie electorală pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, la manifestări nu au participat lideri politici locali sau judeţeni şi niciunul dintre alocutori nu a făcut referire la vreun aspect de natură propagandistică în discursurile pe care le-au suţinut. De asemenea, au fost evitate orice aluzii politice, care ar fi putut să umbrească un eveniment menit să-i aducă laolaltă pe toţi membrii comunităţii locale, indiferent de opţiunile electorale ale acestora. Prin conduita, de înaltă ţinută, a participanţilor la eveniment, au fost înlăturate suspiciunile pe care unii dintre membrii Consiliului Local al comunei Zăvoi le-au avut atunci când s-au abţinut de la votarea proiectului de hotărâre prin care viceprimarul, pe atunci, Ion Scorobete a propus organizarea acestor festivităţi, suspiciuni legate în primul rând de faptul că evenimentul urma să aibă loc în timpul campaniei electorale.

La finalul manifestărilor a fost lansată propunerea ca în fiecare an să se organizeze o astfel de sărbătoare, iar autorităţile administraţiei publice locale să continue demersurile în vederea amenajării şi deschiderii unui Muzeu de etnografie şi folclor, care să funcţioneze în incinta clădirii Şcolii cu clasele I-IV din Voislova.

Firuţ MIHUŢ