Volei „Banatu”-i fruncea!


CS Volei Club „Banatul” Caransebeş – CSS Lapi CNE Dej 3-0 (25-22, 29-27, 25-19)

În cadrul etapei cu numărul 12 a Diviziei A2 Vest la volei, disputată sâmbătă, 18 ianuarie, băieţii de la CS Volei Club „Banatul” Caransebeş au întâlnit, în Sala de sport a Şcolii cu clasele I-VIII Nr. 7, în derby-ul rundei, pe CSS Lapi CNE Dej. A fost o partidă aşteptată cu mare interes, iar jocul prestat de cele două echipe a fost pe măsură, meciul având momente bune în care sportivii au prestat un volei de cea mai bună calitate. Şi, chiar dacă oaspeţii au venit cu un lot tânăr, au reuşit să le dea serios de furcă mai experimentaţilor parteneri de întrecere, mai cu seamă în setul al doilea.

Prima rundă a fost adjudecată de gazde cu 25-22, scor care reflectă echilibrul din teren, chiar dacă băieţii antrenaţi de Pavel Craia au condus în permanenţă pe tabela de marcaj.

Setul al doilea a fost mai dificil pentru caransebeşeni, ei fiind conduşi mai tot timpul. La 22-19 pentru oaspeţi şi încurajaţi frenetic de spectatorii prezenţi în număr mare la meci, gugulanii au întors rezultatul la 24-22 în favoarea lor, însă s-au văzut egalaţi. Într-un final pe muchie de cuţit, gazdele au reuşit să câştige runda a doua cu 29-27.

Setul al treilea a fost aproape în întregime la discreţia gazdelor, care au condus în majoritatea timpului cu patru puncte pe tabela de marcaj, runda încheindu-se cu scorul de 25-19.

Prezent la meci, după încheierea partidei, primarul Marcel Vela ne-a declarat: „A fost un joc frumos, dar el a fost important fiindcă a fost un derby de fapt, au jucat locurile trei şi patru din clasament, şi i-am învins cu 3-0, ceea ce înseamnă că echipa de volei din Caransebeş are un plus de valoare, are o altă organizare, iar faptul că am transferat jucători de la echipe de renume din ţară s-a dovedit că a fost inspirat, ei dând o şansă în plus echipei. Îi felicit pe băieţi, felicit conducerea clubului, antrenorul, şi le mulţumesc tuturor spectatorilor care au venit la meci, dar şi celor care au urmărit partida on-line, pentru că au avut ce vedea!”.

„A fost al doilea meci din retur, disputat cu o echipă întărită cu patru jucători noi. Încă nu s-a legat totul aşa cum ar trebui, dar vom lucra în continuare, pentru a stabili tactica de joc şi viitoarele combinaţii, în aşa fel încât să jucăm mai bine. Cred că, în noua formulă de joc, în seria noastră nu există vreo echipă care să ne facă probleme. Vom vedea cum ne vom descurca în play-off, apoi în turneul de patru, după care vom merge la calificări şi vom vedea ce va fi”, a declarat, după meci, antrenorul caransebeşean Pavel Craia.

Volei Club „Banatul” a evoluat în componenţa: Filip Oprea, Cătălin Lele, Liviu Murgoi, Raul Oprişor (cpt.), Andrei Achimescu, Sebastian Szilaghi, Eduard Niţă, Alexandru Trica, Florin Balica, Sergio Diaconescu, Ştefan Someşan şi Emil Lung.

În etapa viitoare, programată în data de 25 ianuarie, caransebeşenii vor juca în deplasare, la Vartex C.N.M.B. Râmnicu Vâlcea.

Sorin ROGOZ