La sfârșitul săptămânii trecute, Volei Club Banatul Caransebeș a susținut în Sala Polivalentă din Pipirig primele meciuri de verificare în vederea pregătirii pentru sezonul competițional 2016-2017, în compania colegei din Divizia A1, C.S. U. Cluj. S-au jucat, așadar, două meciuri de câte patru seturi, prima partidă terminându-se la egalitate, în cea de-a doua gazdele impunându-se fără a ceda niciun set oaspeților, chiar dacă au lipsit cei trei jucători convocați la naționalele Letoniei și Columbiei.
La sfârșitul acestei săptămâni, băieții antrenați de Răzvan Parpală vor participa la turneul organizat de Steaua București, unde, pe lângă gazde, vor mai întâlni Arcada Galați și Tricolorul Ploiești. (S. Rogoz)