După ce, în etapa precedentă, disputată în 2 noiembrie, ambele echipe care reprezintă voleiul caransebeşean în Divizia A2 Vest au pierdut, iată că sâmbătă, 9 noiembrie, atât fetele, cât şi băieţii au obţinut două victorii cu care s-au revanşat în faţa iubitorilor acestui sport cu vechi tradiţii în municipiul de pe malurile Timişului şi Sebeşului.
În etapa a II-a, fetele de la CS Banatul Caransebeş au învins în deplasare pe CNE CSS2 Baia Mare, cu scorul de 3-0. A fost o victorie fără drept de apel, adversarele caransebeşencelor netrecând, în niciunul dintre seturi, de 14 puncte. În etapa viitoare, programată sâmbătă, 16 noiembrie, sportivele antrenate de Laura Andrei vor juca pe teren propriu cu CSM-Adep Satu Mare. După două meciuri, echipa feminină de volei ocupă locul III în clasament.
În etapa a VI-a a Diviziei A2 Vest, băieţii de la Volei Club Banatul Caransebeş au repurtat şi ei o victorie, acasă, în faţa echipei CS Chimszed Cluj, scor 3-2. A fost un meci greu pentru sportivii pregătiţi de Pavel Craia, în care au condus cu 1-0 şi 2-1, de fiecare dată oaspeţii izbăvind să revină în joc, în final gugulanii reuşind să se impună în tie-break. Să mai spunem că din lotul caransebeşean s-au retras trei jucători, respectiv coordonatorul Alexandru Bălan şi extrema Albert Grantzel, ambii veniţi de la Timişoara, precum şi „centrul” Cristian Hogea, de la Oţelu Roşu. În locul lui Bălan, antrenorul Pavel Craia l-a adus de la Oţelu Roşu pe Alex Trica, un tânăr de numai 17 ani, cu un fizic impresionant, el măsurând 2 metri, care a jucat al doilea meci la echipa caransebeşeană şi primul pe teren propriu, remarcându-se prin inspiraţia cu care a evoluat, fiind un sportiv care nu doar că promite, ci căruia Pavel Craia îi prevede un viitor strălucit.
Preşedintele Volei Club Banatul Caransebeş, Cristian Stepanescu (Stauber), a declarat că, pentru realizarea obiectivului – promovarea în prima ligă –, în pauza dintre tur şi retur, ceea ce înseamnă în maximum două luni, conducerea clubului va încerca să întărească lotul prin aducerea a doi „centri” valoroşi, care evoluează în prezent în Divizia A1.
După 6 jocuri, băieţii de la Volei Club Banatul Caransebeş ocupă locul V în clasament, iar în următoarele două etape vor sta.
Sorin ROGOZ