În cursul săptămânii trecute, directorul artistic al Simpozionului Internaţional de Sculptură Monumentală din Caransebeş, sculptorul Eugen Petri, a făcut publice numele artiştilor selectaţi să participe anul acesta la cea de a XV-a ediţie a acestei manifestări culturale de anvergură, cea de a doua în care materialul folosit va fi travertinul şi care se va desfăşura în perioada iunie-iulie. După lansarea proiectului, care a avut loc în luna decembrie a anului trecut, şi-au anunţat intenţia de a participa la tabără un număr de 132 de sculptori, dintre care comisia formată în acest scop a propus 30, în final fiind selectaţi 16, 11 titulari şi cinci în rezervă.
Aceştia sunt: Tanya Preminger (Israel), Jing Chu (China), Roland Hoft (Germania), Florin Vâlceanu (România), Ahmad Solimani (Iran), Gao Meng (China), Raju Pithacote (Nepal), Jorg Van Daele (Belgia), Zigmunds Bielis (Lituania), Laura Marcos (Argentina) şi Eugen Petri (România); pe lista rezervelor figurează Mohammad Burhan (Siria), Ayhan Kaiapinar (Turcia), Takashy Kondo (Japonia), Tibor Farcas (Ungaria) şi Ciprian Hopirtean (România). (B. Meteş)