Importanţa acordată voluntariatului la nivelul Uniunii Europene, coroborată cu necesitatea creşterii implicării Serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă în activităţile de intervenţie directă au dus la demararea, în anul 2013, a campaniei naţionale „Vreau să fiu voluntar”. Campania se adresează autorităţilor publice locale şi cetăţenilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 50 de ani şi are drept obiective principale cunoaşterea şi respectarea reglementărilor privind voluntariatul în situaţii de urgenţă, precum şi creşterea interesului pentru constituirea, dimensionarea şi dotarea reală şi corectă a structurilor Serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă. Rolul acestei campanii desfăşurate la nivel naţional este acela de a conştientiza cetăţenii şi autorităţile publice locale despre importanţa care trebuie acordată acestor servicii, ne-a informat lt. Adriana Marghescu, ofiţer Relaţii publice la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin.
În cadrul acestei campanii, cadre ale ISU „Semenic” vor desfăşura şi anul acesta o serie de activităţi specifice de promovare a campaniei „Vreau să fiu voluntar”. În cadrul unui prim proiect, intitulat ,,Rolul şi importanţa voluntariatului”, se vor organiza activităţi de informare şi instruire a primarilor, îndeosebi privind reglementările specifice referitoare la voluntariatul în situaţii de urgenţă. De asemenea, se vor organiza acţiuni comune cu Serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă, de recrutare a voluntarilor (puncte de informare preventivă, exerciţii demonstrative, acţiuni de genul Ziua porţilor deschise, difuzarea unor materiale informative etc.).
La nivelul judeţului Caraş-Severin, în toate cele 77 de localităţi sunt înfiinţate Servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă, 15dintre acestea au în dotare câte o autospecială de lucru cu apă şi spumă, iar patru au câte două astfel de autospeciale de intervenţie în situaţii de urgenţă. Celelalte 58 de Servicii voluntare nu au autospeciale de intervenţie. Toate cele 77 de Servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă au încadrată componenta preventivă, căreia, prin campania „Vreau să fiu voluntar”, i se acordă un rol deosebit, deoarece, prin desfăşurarea de acţiuni preventive în localităţile arondate, poate ajuta la scăderea numărului de situaţii de urgenţă produse la nivelul gospodăriilor populaţiei.
Acţiunile şi măsurile de prevenire a incendiilor se organizează şi se desfăşoară în scopul apărării vieţii şi al asigurării protecţiei populaţiei, bunurilor materiale, valorilor culturale şi mediului, împotriva efectelor negative ale acestui tip de risc, a mai spus lt. Adriana Marghescu.
Bogdan NAUM