Vremuri urâte la Caransebeş: ceață și o ploaie de goluri


caransebes medias 11

FC Caransebeş 1913 – Gaz Metan Mediaş 0-5 (0-3)

În etapa a X-a a Ligii a II-a, FC Caransebeş 1913 a întâlnit sâmbătă, 24 octombrie, pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuş, pe Gaz Metan Mediaş, într-o partidă în care ambele combatante îşi doreau cu ardoare cele trei puncte puse în joc, cu atât mai mult oaspeţii, care veneau după o înfrângere pe teren propriu suferită în faţa celor de la Baia Mare.

Începutul de meci, desfășurat pe o ceață densă, nu anunţa nici pe departe dezastrul care avea să urmeze pentru gugulani, în primele 20 de minute întâlnirea fiind echilibrată, mai mult, prima fază de poartă trecându-şi-o în cont gazdele, în minutul 6, când Suru l-a angajat bine pe Lupu, pe partea dreaptă, acesta a centrat la 6 metri, însă Greab a ieşit din poartă şi a prins.

Prima ocazie în dreptul medieşenilor s-a consemnat în minutul 26, atunci când Băjenaru a centrat de pe stânga, balonul a ajuns la Llullaku, aflat la 16 metri, şutul acestuia, plasat, în stânga portarului, fiind respins de Birăescu în corner.

Au urmat apoi cele două minute care au fost determinante pentru soarta meciului. În minutul 30, oaspeţii au beneficiat de o lovitură liberă de pe aripa stângă, Băjenaru a bătut înalt, în careul caransebeşean, iar Abrudan s-a înălţat la 6 metri şi a trimis mingea în poartă pe sub Birăescu. Peste două minute, faza s-a repetat aproape în oglindă, doar că de această dată Băjenaru a centrat de pe partea dreaptă, iar Abrudan a pus latul la 8 metri, ducând scorul la 0-2.

Scorul pauzei a fost stabilit în minutul 42, când Llullaku, bine angajat în adâncime de Buziuc, a rămas singur cu Birăescu, l-a driblat scurt pe acesta şi, de la 10 metri, a trimis balonul în poarta goală.

După pauză, caransebeşenii au arătat mai multă poftă de joc şi chiar au avut două ocazii la poarta lui Greab, prima în minutul 50, când Lupu a trimis o centrare şutată pe jos, însă Livan nu a ajuns la întâlnirea cu mingea, şi a doua un minut mai târziu, când acelaşi Lupu a urmărit o minge în careul medieşean, Greab a plonjat la picioarele lui, Lupu a căzut, solicitând penalty, însă Cătălin Botaş a lăsat jocul să continue, chiar dacă jucătorul gugulan a avut nevoie de serioase îngrijiri medicale.

În minutul 55, în ideea de a revigora jocul, tehnicianul italian al caransebeşenilor, Giovanni Pisano, a făcut o triplă schimbare, însă pe parcurs această mutare avea să se dovedească zadarnică, deoarece cei care au controlat jocul şi au înscris au fost tot oaspeţii. De fapt, singura fază mai periculoasă a gazdelor s-a consemnat în minutul 75, atunci când Stoica a făcut o minge bună pentru La Vecchia, însă Romeo a ajuns înaintea atacantului italian şi i-a suflat acestuia balonul la 6 metri, în ultima fracţiune de secundă.

Medieşenii şi-au majorat avantajul în minutul 80, după o acţiune pe stânga purtată de Trif, acesta a centrat, mingea l-a depăşit pe Telecican, iar Buziuc a trimis plasat de la 16 metri, în dreapta lui Birăescu, învingându-l pe goal-keep-ul gugulanilor. Scorul final a fost stabilit în minutul 90+3, de acelaşi Buziuc, care a făcut spectacol, driblându-l în două rânduri pe portarul caransebeşean, pentru ca apoi, de la 10 metri, să trimită balonul în poarta goală.

A fost un meci la sfârşitul căruia directorul sportiv al clubului, Dan Avram, care este şi membru în Consiliul de Administraţie, a declarat că luni va avea o serie de discuţii cu fiecare jucător caransebeşean în parte, după care va anunţa ce măsuri se vor lua, deoarece lucrurile nu mai pot continua aşa.

„Aş vrea să încep prin a vă spune că am fost sfătuit să nu vin la această conferinţă de presă, dar am ales să fiu prezent, fiindcă am demnitate, şi la înfrângere, nu doar la victorie, vreau să vin în faţa presei, pentru că nu am nimic de ascuns. În ceea ce priveşte jocul de astăzi, sunt foarte dezamăgit, mai ales că facem ore şi ore de antrenament în care lucrăm fazele fixe, le arăt jucătorilor cum se face marcajul, iar azi am luat două goluri identice la faze fixe, ceea ce este inadmisibil. Dezamăgirea mea e cu atât mai mare cu cât n-am pierdut la un asemenea scor în viaţa mea, nici ca fotbalist, nici ca antrenor. Modul în care am pierdut nu mi-a plăcut deloc, mai ales că în a doua repriză am încercat să redresăm puţin jocul, am făcut trei schimbări tocmai pentru a crea un mic şoc, pentru ca jucătorii să înţeleagă că vreau o schimbare în atitudinea lor. Am jucat destul de bine primele 20 de minute, dar au venit din nou golurile adversarilor şi nu ne-a mai ieşit nimic. De-acum, aştept cu nerăbdare luna decembrie, când se întrerupe campionatul, şi atunci vom vedea câţi jucători mai rămân cu noi, pentru că, în momentul de faţă, nu mai am încredere în ei, dacă am ajuns unde am ajuns, şi nu toţi au valoarea care se cere în Liga a II-a. Avem probleme şi în ceea ce priveşte juniorii, a trebuit să trimit pe cineva acasă la Dumitru, care n-a venit la antrenament timp de 15 zile, tocmai pentru a avea în teren numărul de juniori cerut de regulament. Or, aşa ceva e inadmisibil la acest nivel şi la pretenţiile pe care le avem”, a delcarat la conferinţa de presă de după meci tehnicianul gugulanilor, Giovanni Pisano.

„Mă bucur că am reuşit să câştigăm toate cele trei puncte, a fost o victorie meritată, iar soarta meciului s-a scris în prima repriză, când am reuşit să marcăm într-un interval scurt cele două goluri. Dar, dacă nu băteam la Caransebeş, atunci unde să mai batem? E o echipă fără experienţă în Liga a II-a, şi dacă n-am fi învins astăzi n-am fi putut avea pretenţii nici măcar la play-off. Am ţinut pe bancă câţiva jucători importanţi, deoarece vreau să-mi fac o imagine despre fiecare, până în iarnă, atunci când vom vedea cine rămâne şi cine pleacă de la echipă”, a declarat antrenorul medieşean Leo Grozavu.

FC Caransebeş 1913: Birăescu, Stelitano (min. 55, La Vecchia), Dumitru (55, Roşoagă), Lupu, Cârstoiu, Stoican, Buşu, Răducu, Suru (55, Săulescu), Telecican, Livan; rezerve: Negrilă, Stoichiţoiu, Bogdanovici, Roman. Antrenor, Giovanni Pisano.

Gaz Metan Mediaș: Greab, Romeo, Vişa, Abrudan, Buzean, Cristea, Stancu, Băjenaru (79, Figliomeni), Olaru (57, Trif), Llullaku (63, Florean), Buziuc; rezerve: Botoşer, Creţu, C. Petre, Bic. Antrenor, Leo Grozavu.

A arbitrat la centru Nicolae Cătălin Botaş (Timişoara), asistat la cele două linii de Andrei Nicolae Chiţoiu (Timişoara) şi Călin Cimponeriu (Lugoj).

Sorin ROGOZ

giovanni pisano 4