Vreţi să vă deschideţi o afacere?


Asociația pentru Promovarea Femeii din România, APFR Timișoara, organizează joi, 29 martie, de la ora 17, la Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș, Conferința județeană de informare a Proiectului POCU/82/3/7/104331, cu titlul „Centrul de excelență în promovarea antreprenoriatului IMMpact Vest”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Participanţii vor putea afla cum se pot câştiga 40.000 de euro nerambursabili pentru deschiderea propriei afaceri, se arată într-un comunicat al APFR Timişoara.

Asociația pentru Promovarea Femeii din România – APFR Timişoara este unul dintre cei mai activi profesioniști din Regiunea de Vest, cu o bogată experienţă în managementul proiectelor, managementul organizațional, formare profesională, evaluarea competențelor, egalitate de șanse, psihoterapie și consiliere psihologică. A introdus în codul ocupațiilor din România o nouă ocupație, cea de manager, și a înființat Şcoala Naţională a Femeilor Manager Adela Dinu, iar prin implementarea acestui proiect – Centrul de excelenţă în promovarea antreprenoriatului IMMpact Vest –, susține înfiinţarea de noi intreprinderi cu profil non-agricol în mediul urban prin cursuri de formare antreprenorială și servicii personalizate de sprijin (consiliere, consultanță, mentorat) pentru 350 de persoane şi finanţare pentru 40 de planuri de afaceri.

Programul de formare profesională inițiat de APFR Timișoara este gratuit și se adresează femeilor și bărbaților cu domiciliul în județele Arad, Timiș, Caraș-Severin sau Hunedoara, care intenționează să-și deschidă propria afacere, se mai arată în comunicat. (B. Meteş)