Week-end de excepţie pentru atleţii de la C.S.M. Caransebeş



În cadrul competiţiei Bucharest City Marathon, desfăşurat duminică, 13 octombrie, în Capitală, a avut loc şi Campionatul Mondial de Veterani la Maraton, unde atletele de la C.S.M. Caransebeș au strălucit.
Astfel, Liliana Dragomir a dominat cursa de 10 km de la Bucharest City Marathon, câștigând fără probleme. La Campionatul Mondial de Veterani la Maraton, Alina Preda a ocupat locul 4 la categoria 35-39 ani și a devenit campioană mondială cu echipa României, în timp ce Nicoleta Ciortan a obținut locul 2 la categoria 45-49 ani, devenind vicecampioană mondială și campioană mondială cu echipa, ne-a informat Călin Dragomir, antrenor în cadrul clubului.
Sâmbătă, 12 octombrie, copiii de la C.S.M. Caransebeş au fost în centrul atenției la Giroc, la Crosul Viitorilor Campioni „Maricica Puică”, unde au obținut rezultate remarcabile: la Spiriduși (născuţi în 2016 și mai mici), Mihai Dascălu Benghia a ocupat locul 3; la Copile 4, Raluca Ghiorghioni s-a clasat pe locul 10; la Copii 4, Nikolas Ifrim a terminat pe locul 7; la Copile 3, Ariana Fiat a obținut locul 3, iar Giulia Buță s-a clasat pe locul 4; la U16, Ioan Baltariu a cucerit locul 2.
Sorin ROGOZ