Salvatori montani aparținând de Serviciile Salvamont Caraș-Severin, Timiș și Mehedinți participă în aceste zile la o pregătire profesională privind intervenția în caz de avalanșă. Seminarul, susținut de către Societățile Maramont Baia Mare și WeSki Muntele Mic, are ca scop prezentarea ultimelor tehnologii folosite la nivel mondial pentru intervenția în situații de urgență.
„Reducerea timpilor de intervenție reprezintă un aspect decisiv atunci când vorbim despre victime surprinse de avalanșă. Primele 15 minute sunt esențiale, luciditatea, iar cunoașterea și viteza acțiunii reprezintă caracteristici care pot face diferența între viață și moarte”, ne-a spus Cornel Galescu, șeful Serviciului Salvamont Caraș-Severin. (B. Naum)