În luna martie suntem martorii celor dintâi zile de primăvară, când zăpada se transformă de la un ceas la altul, păsările concertează în diverse melodii, iar soarele te îmbie să cauţi cel mai apropiat petic de iarbă.
Dacă eşti pasionat de natură, această atmosferă produce efecte neaşteptate. Uneori îţi cânţi fericirea la fel ca primăvara simfonia, alteori eşti predispus la melancolie. Câteodată te crezi în stare să aşterni pe hârtie amintiri, visuri şi dorinţe trezite odată cu firea.
Mi-a fost întotdeauna drag acest anotimp, când dragostea de viaţă clocoteşte ca pâraiele, iar imaginaţia primeşte aripi de ciocârlie, răspunzând chemării cerului albastru, dar revenind mereu la realitatea plină de bucurie a pământului.
Localitatea este un cerc de cer păzit de brazi seculari, vreme fără de timp oprită în mitul aşezării dintâi a rosturilor pământului. Dealurile devin aici flacără. Pâraiele declanşează nemărginirea versului. Pădurea prinde parcă să cânte. Şi, între ele, omul în echilibrul perfect al frumuseţii eterne, nobilat de arderea ce-l mistuie.
Ramurile copacilor se zbat în adierile de vânt. Râul îşi desfăşoară cursul, halucinându-şi umbrele. În păduri şi grădini au răsărit ghioceii, semnele soarelui, semnele vieţii. În aer încă se mai simte unghia ascuţită a vânturilor gheţoase, dar ei, ca o lumină de stele, presărată mărunt la rădăcina copacilor neînfrunziţi, într-un ochi de pădure, într-o inimă de grădină, nedezmorţite încă din somnul iernii, au venit în stoluri albe, milioane şi mii, cu aripi de sidef, să ne anunţe că a sosit primăvara!
Ghioceii! Clopoţei de catifea albă, cu glasul şi inima curată, fiinţe suave şi singulare pe faţa pământului, ei ne vorbesc despre dragoste şi vitejie, despre răbdare şi credinţă, despre statornicie şi bucuria de a trăi, iar noi plutim pe furtuna împietrită a exploziei vegetale.
Că este iarna mai blândă ori mai aspră, ghioceii ni se arată cu precizie de ceas în pragul primăverii, nelipsind niciodată de la întâlnire, să ne spună dragostea lor. Oriunde ei îşi pregătesc toaleta zveltă şi cochetă, uniforma de paradă şi sărbătoare, pentru ca, exact la ora de lumină a primăverii, să ni se arate, molipsindu-ne pe noi înşine cu bucuria lor de a trăi.
Nu întâmplător, la 1 martie, după un obicei al pământului, dăruim mamelor, surorilor şi iubitelor noastre ghiocei. Semnele vieţii, ale dragostei şi purităţii. Semnele unei umanităţi reîntinerite.
Din colţul acesta de pagină, tuturor femeilor, din ţară şi din întreaga lume, câte un ghiocel de lumină, ca un sărut nestins pe frunte.
Pr. Doinel Puiu MĂRGINEANU
