Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin, în calitate de beneficiar al proiectului finanţat prin POSDRU, ID 64001 – „Consiliere şi orientare pentru o viitoare angajare”, derulat în parteneriat cu ISJ Mehedinţi, a organizat, în data de 1 iunie, „Ziua consilierii şi orientării şcolare”. La Caransebeş, acţiunea s-a desfăşurat la Muzeu, acolo unde au fost prezenţi reprezentanţi de la toate unităţile de învăţământ liceale din municipiu, precum şi cele din Oţelu Roşu şi cele care promovează studiile în domeniul militar. Conform prof. Maria Poneţchi, responsabil cu monitorizarea implementării proiectului în judeţul Caraş-Severin, acţiunea a avut drept scop conştientizarea elevilor care fac parte din proiect, şi nu numai, pentru a-şi găsi o orientare şcolară cât mai potrivită aptitudinilor lor. Târgul s-a adresat elevilor din clasele a VII-a şi a VIII-a.
„Am venit aici cu colegii mei şi cu doamna dirigintă, pentru a mă orienta spre şcoala pe care o voi urma. Vizita m-a ajutat, pentru că mi-am format o idee despre oferta şcolară, în aşa fel încât să am un viitor bun. Oricum, până acum am mai participat la o serie de acţiuni de orientare. Am mai lucrat şi la şcoală CV-uri, scrisori, chestionare, tot ce a prevăzut acest proiect”, ne-a declarat Bianca Lăzărescu, din clasa a VII-a de la Liceul Teoretic „Traian Doda”, Corp B. Ofertele au fost prezentate atât de cadrele didactice, cât şi de actualii liceeni. „Am venit aici pentru a ne prezenta oferta pentru elevii mai mici. Noi le-am prezentat ce înseamnă profilul de Silvicultură, Protecţia mediului şi altele, iar cei mici au fost impresionaţi”, ne-a spus Florina Dragomir, din clasa a XI-a B de la Grupul Şcolar Forestier.
Proiectul „Consiliere şi orientare pentru o viitoare angajare” se derulează pe perioada a 36 de luni. Acţiuni similare celei de la Caransebeş s-au desfăşurat şi la Reşiţa, Oraviţa, Moldova Nouă şi Băile Herculane.
Carmen SENCO