În septembrie, zilele calde pleacă spre sud, iar ceţurile care inundă parcurile de obicei, încă nu se arată. Acum începe anotimpul cel mai frumos al oraşului. Începe o fascinantă contradicţie între liniştea cu care copacii aşteaptă acordurile grave ale toamnei şi iarna limpede a elevilor care inundă străzile. Cineva nevăzut pătrunde noaptea-n iarbă şi suflă peste coroanele arborilor, iar dimineaţa iarba îngălbeneşte uşor, când se priveşte în soare împodobită cu cele dintâi diamante de rouă. Arborii oraşului intră şi ei în simfonia culorilor.

Ne plimbăm de-a lungul Dâlmei Timişului, covârşiţi de umbra plopilor. Întârziem în Parcul Teiuş sau Dragalina, pe băncile ascunse, şi sufletul ne va fi năpădit de vibraţii celeste… Umblăm prin oraş şi străbatem aleile parcului din faţa Primăriei şi pretutindeni vom răsplăti edilii cu un gând frumos pentru altiţele de verdeaţă şi lumină cu care ne însoţesc paşii în drumurile noastre de fiecare zi. Caransebeşul, cu flori şi platani care-i conferă un aer urbanistic deosebit, şi o pagină din cântecul lui de lumină şi fantezie…

Turnurile bisericilor se întâlnesc în simetrii frapante cu siluetele de reconfortantă lumină a arhitecturii. Când păsările taie aerul cu zboruri de mătase, amurgul de toamnă ne lasă în suflet o pace de floare de piersic şi un surâs de nostalgii pubere. Laudă tuturor celor ce trăiesc aici cu pasiune şi dragoste de frumos, pentru aceste zile de aur ale oraşului!

Soarele a apus şi lunca îşi acoperă pe nesimţite luminişurile goale, cu mantia umbrei misterioase ce se destramă necontenit, ştergând decorul pe care l-a acoperit cu aripile ei. Timişul bătrân curge lin şi sfios, legănându-şi valurile ce dorm pe apele-i liniştite, privind înserarea şi umbra tainică a amurgului. Oraşul şi-a transformat zgomotul în armonia serii de toamnă, cu freamătul frunzelor galbene, ce îşi iau drumul veşniciei, rămânând pradă negurilor ce îl acoperă treptat.

Vremea se scurge odată cu tinereţea şi viaţa noastră, iar clipele trec ca nişte năluci îndrăgostite, rostogolindu-se deodată în valurile întunecate ale necunoscutului…

Pr. Doinel Puiu MĂRGINEANU